7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjViolator căutat în două ţări

Violator căutat în două ţări

Poliţiştii români şi greci sunt pe urmele gorjeanului Liviu Gheorghe Greuruşi, din Polovragi, acuzat de violarea unei fetiţe de cinci ani, din comuna Baia de Fier.

Poliţiştii gorjeni continuă cu ajutorul colegilor lor din Grecia căutarea lui Liviu Gheorghe Greuruşi, autorul violului de la Baia de Fier. Victimă a fost o fetiţă de cinci ani, a cărei mamă a sunat la poliţie în urmă cu peste o lună şi jumătate şi a anunţat că fiica ei a fost violată. Fapta s-a petrecut pe un deal de la marginea comunei Baia de Fier. Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat că, în ziua violului, petrecut la începutul lunii iunie, minora şi fratele ei de şapte ani au fost acostaţi de un tânăr, în apropierea locuinţei lor. Sub pretextul că le oferă cireşe, micuţii au fost conduşi pe un deal, aflat la marginea localităţii. Aici, tânărul a violat-o pe fetiţă şi a abando-nat-o. Gonit de violator, fratele minorei a fugit acasă, anunţându-şi familia despre tânărul care i-a acostat şi i-a dus la marginea localităţii.

Mobilizare totală

Luată de familie de la locul faptei, victima a fost transportată la Spitalul din Târgu Jiu, unde a fost internată cu multiple leziuni traumatice severe. Recent, poliţiştii au stabilit că principalul suspect în acest caz este Liviu Gheorghe Greuruşi, de 21 de ani, din localitatea Polovragi. Tânărul nu are nici o ocupaţie, are antecedente penale, fiind condamnat în perioada în care era minor pentru violenţe şi alte agresiuni. Tribunalul Gorj a emis de altfel, în urmă cu cinci zile, pe numele suspectului, un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Liviu Gheorghe Greuruşi nu se mai află în ţară, anchetatorii având indicii că fugarul a luat drumul Greciei. Poliţiştii nu exclud însă nici varianta ca acesta să nu fi trecut încă graniţa.  

Pe urmele violatorului

Liviu Gheorghe Greuruşi nu va putea să se ascundă prea mult timp de anchetatori, mai ales că este căutat de foarte mulţi poliţişti. Potrivit Serviciului Investigaţii Criminale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, cel în cauză are următoarele semnalmente: înalţime 1,60 m, greutate 60 de kilograme, constituţie atletică, faţă ovală, ochi căprui, ten deschis, păr şaten drept, sprâncene groase, gura mare, iar pe umărul drept are tatuate numele „LIVIU+TEODORA“. „Liviu Gheorghe Greuruşi a fost învinuit de comiterea infracţiunii de viol, faptă comisă pe 7 iunie asupra unei minore de cinci ani, din comuna Baia de Fier. Rugăm persoanele care pot oferi informaţii cu privire la persoana urmărită să apeleze de urgenţă numărul gratuit 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie“, a precizat Ionuţ Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Pentru fapta comisă, tânărul riscă până la 25 de ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU