8.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCinci localităţi din Vâlcea se înfrăţesc cu oraşe din Franţa

Cinci localităţi din Vâlcea se înfrăţesc cu oraşe din Franţa

Autorităţile locale din patru oraşe şi o comună din judeţul Vâlcea vor să coopereze cu administraţiile a cinci localităţi din regiunea Bouches du Rhone din Franţa pentru a realiza împreună proiecte prin care să dezvolte comunităţile locale. Oraşul Horezu s-a înfrăţit deja cu La Destrousse, în timp ce autorităţile oraşului Brezoi vor să colaboreze cu cele din La Bouilladisse, iar cele din comuna Alunu cu Greasque. Conducerea oraşului Călimăneşti vrea să coopereze cu Roqueverre, iar cea a oraşului Băile Olăneşti cu Peypin. Autorităţile publice s-au întâlnit luni, la Prefectura Vâlcea, în cadrul unei şedinţe, pentru a discuta pe tema cooperării internaţionale cu omologii din Bouches du Rhone. „Faţă de alte judeţe din România, suntem mai avansaţi în ceea ce priveşte înfrăţirile cu comunităţile din ţările Uniunii Europene. Oraşul Horezu s-a înfrăţit cu La Destrousse, iar municipiul Râmnicu Vâlcea face demersuri pentru a colabora cu Aubagne, din Franţa. Şi oraşul Brezoi are deja un proiect depus la Bruxelles, legat tot de înfrăţiri. Municipiul Drăgăşani nu e compatibil niciodată cu nimeni. Ar fi compatibil, dar nu vrea primarul“, a declarat Anuţa Handolescu, prefectul judeţului Vâlcea. Elena Corodchi, primăriţa oraşului Brezoi, spune că francezii care au vizitat zona, în urmă cu câteva luni, au rămas impresionaţi de relief. „Am colaborat cu francezii după prima întâlnire. Au venit în zonă şi le-am arătat mai multe terenuri. Le-a plăcut o suprafaţă de patru hectare care aparţinea Obştii de Moşneni. Am discutat cu reprezentanţii obştii, care au fost de acord să le cedeze terenul francezilor pentru a construi un sat turistic francez. Ei au fost impresionaţi de fondul nostru de vânătoare, nu au aşa ceva, şi în toamnă mă ocup să îi aduc la vânătoare“, a declarat primăriţa din Brezoi. La sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, delegaţia primarilor vâlceni este aşteptată în regiunea Bouches du Rhone ca răspuns la vizita francezilor în Vâlcea, în luna martie. Prefectul i-a rugat pe primarii care vor să colaboreze cu oraşele din Franţa să îşi finalizeze proiectele şi să îşi aprobe bugetul până la sfârşitul lunii august, pentru deplasarea în străinătate. De asemenea, au fost desemnaţi şi câţiva consilieri judeţeni care să îi ajute pe primari să îşi facă proiectele de înfrăţire cu regiunile franceze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS