18 luni

Acesta este termenul pe care surse foarte bine informate din Bruxelles il dau Romaniei pentru a opera schimbarile, ajustarile si negocierile strict necesare pentru a putea ramine legata de primul val al extinderii UE, chiar daca formal nu va face parte din el. Marea problema cu care se confrunta acum tara noastra este de a sti daca exista vreo sansa reala ca promisiunile care se fac acum, chiar cu prietenie si buna credinta, vor fi si respectate dupa extinderea UE, moment in care se vor schimba structurile, mecanismele de decizie si liniile directoare ale tuturor politicilor majore in cadrul noii Uniuni Europene cu 25 de membri.

Dar problema se pune in egala masura si pentru actualele structuri de decizie ale UE, unde pare sa fi cistigat din ce in ce in mai mult teren opinia ca organismele UE (Comisie, Parlament, Consiliu) nu trebuie sa lanseze semnale sau, cu atit mai mult, angajamente politice care sa oblige in vreun fel viitoarele structuri comunitare de dupa alegerile din 2004. Iata explicatia faptului ca mesajele devin din ce in ce mai general-valabile, marile reforme sint lasate in asteptare, iar angajamentele se fac doar pentru „sfera politica de competenta“, adica pina la finele anului 2003. Adica momentul in care, din punctul de vedere al Comisiei Europene, promisiunea facuta in privinta procesului extinderii, spre exemplu, va fi fost indeplinita, alegerile europene din 2004 consfintind nasterea Europei Unite cu 25 de state membre si cu alte doua (Romania si Bulgaria) pentru care se vor fi indicat perspectivele de finalizare a negocierilor in cele doua noi „foi de drum“ date publicitatii in octombrie 2002.

Romania doreste ca atunci noi sa avem deja o serie de promisiuni ferme – atit din partea actualelor state membre, cit si a tuturor celor zece noi invitate in UE – ca nimic nu se va schimba in ceea ce priveste perspectivele noastre de aderare, ca proiectul de tratat de aderare care va fi semnat poate in primele luni ale lui 2004 va fi si respectat ca atare de catre toata lumea. Ce inseamna „respectat“? In perspectiva noastra, sa nu se revina asupra capitolelor de negocieri provizoriu incheiate si, mai ales, sa nu se introduca noi criterii de negociere… Numai ca, din pacate, nimeni nu poate garanta ca asa se va si intimpla, mai ales in conditiile in care pare logic sa urmeze o perioada relativ lunga in care sa se produca ajustarile noilor mecanisme politice ale Europei cu 25 de membri si o reevaluare a modului de distibutie a resurselor financiare.

Daca acest rationament este exact, sursele noastre ne vorbeau despre discutiile care se poarta acum asupra unui alt scenariu, anuntat de ziarul nostru in urma cu peste jumatate de an, informatie care nu a fost luata in consideratie de forurile noastre competente in politici de integrare europeana. Este vorba despre inceperea organizarii formulei in care se va structura cel de-al doilea val al integrarii europene. Exista deocamdata doua curente de opinie distincte. Primul sustine ca pentru Romania si Bulgaria ar trebui sa se organizeze o sesiune separata de aderare, intermediara, eventual nominala pentru fiecare dintre cele doua tari, argumentul major fiind gradul inalt de pregatire si faptul ca totusi au fost cindva membre ale „grupului Helsinki“. A doua tendinta este de a spune ca deja procesul de ratificare prin parlamente nationale este complicat la nivelul a 15 state membre, dar cum va fi el de greoi in prezenta a 25 de state, orice vot negativ insemnind incetinirea sau chiar blocarea procesului, motiv pentru care nu se vede utilitatea de a organiza procese separate de aderare pentru Romania si Bulgaria, ci a astepta un nou val masiv de aderare la UE, cel in care sa fie antrenate majoritatea statelor balcanice. In acest caz, argumenteaza sustinatorii acestei optiuni, va fi mai usor de concentrat un bloc politic si economic in jurul Romaniei si Bulgariei, oferite ca tari model deoarece sint si foarte apropiate de nivelul economic si social al tarilor din zona, oricum mult mai apropiate decit oricare dintre tarile care alcatuiesc acum primul val al aderarii la UE.

Care „tari din zona Balcanilor“? Cele care sint acum in zodia Pactului de Stabilitate, adica alaturi de Romania si Bulgaria, tari precum Croatia, Albania, Bosnia si Hertegovina, Macedonia etc., cele mai multe dintre ele avind si semnate tratate speciale cu UE in care aderarea este pusa in paralel cu stabilizarea (sociala, economica si de securitate). Miscarea este prefatata de intentia de a se da urmare unei propuneri entuziast sustinute si de un important om politic roman, domnul Adrian Severin, cea de a se da o dimensiune politica Pactului de Stabilitate (creat initial pentru a sprijini refacerea economica a tarilor din Balcani), prin crearea unei Adunari Parlamentare regionale. Sigur, motivatiile invocate sint cele obisnuite, adica intarirea structurilor democratice regionale, cooperare interparlamentara, sustinerea in comun a unor proiecte legislative de interes etc. Dar realitatea ramine aceeasi: este vorba despre o structura politca, aceasta urmarind obtinerea unei coeziuni intr-o zona unde lucrurile sint departe a fi lamurite.

Pentru noi, dezavantajele adoptarii acestei variante sint majore si vizibile, deoarece ne-ar lasa din nou (chiar daca intr-o oarecare pozitie de forta) in clubul saracilor Europei, repozitionindu-ne in zona „butoiului cu pulbere“ al Balcanilor, eventual ca legatura de securitate si cu spatiul ucrainean si moldav. Romania nu poate accepta cadoul unei eventuale presedintii a Adunarii Parlamentare a Pactului de Stabilitate (chiar daca nu ne indoim ca dl. Adrian Severin ar da dovada de aceeasi eficienta ca in cazul functiei sale actuale) in schimbul acceptarii unei ramineri in „blocul 2“ al integrarii europene. Balcanizarea noastra inseamna intrarea noastra in cutia cu explozibili, oricind detonabili pe care o reprezinta inca (iar evenimentele recente de la Belgrad confirma asta) o mare necunoscuta privind tocmai realitatea procesului lor de asociere si stabilizare europeana. Cele 18 luni care ne-au mai ramas trebuie folosite pentru a produce nu argumente de bizantinism balcanic, ci de pragmatism european, anulind pe primul in favoarea optiunii constructive care ne permite sa raminem in cursa alaturi de plutonul fruntas.