2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Carol I“ a scăpat întreg. Urmează „Elena Cuza“

„Carol I“ a scăpat întreg. Urmează „Elena Cuza“

Prefectul Cornel Mondea, primarul Craiovei – Vasile Bulucea , președintele Consiliului Județean Dolj – Ion Voiculescu, inspectorul școlar al ISJ, Constantin Bușoi, colonelul Constantin Codiță, șeful Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Dolj, și alți funcționari publici din primărie s-au întîlnit ieri la sediul Prefecturii Dolj pentru a rezolva problema găsirii unui imobil adecvat pentru funcționarea în condiții civilizate a Biroului de evidență a populației. Prima opțiune a fost localul Colegiului Național „Carol I“ în care funcționează învățămîntul primar și gimnazial cu aproximativ 1.000 de elevi. În urma deplasării la fața locului, aceștia au ajuns la concluzia că trebuie găsită o altă variantă.

Va fi dat afară Sindicatul Învățămîntului Preuniversitar Dolj?

Constantin Bușoi a afirmat că toate autoritățile locale au fost de acord că „nu se pot muta elevii din ciclul primar și gimnazial al Colegiului Carol I, întrucît nu există spațiu suficient în incinta școlii, care să fie disponibil pentru toți elevii.“ Urmează să se analizeze situația clădirii Lazarov-Oteteleșeanu – unde își are sediul Sindicatul Învățămîntului Preuniversitar Dolj – pentru a putea fi trecută din patrimoniul Primăriei Craiova în cel al consiliului județean. Or, această trecere a patrimoniului nu se poate face decît prin hotărîre de guvern. Folosirea acestei clădiri ca Birou de evidență a populației presupune, neîndoielnic, găsirea unui spațiu corespunzător pentru SIP Dolj.


Directorul Colegiului Național „Elena Cuza“, Ioana Popescu, rupe tăcerea

Inspectorul școlar general a spus că această clădire este indispensabilă pentru Colegiul Național „Elena Cuza“ din Craiova, însă nu-și poate depăși atribuțiile: „Decizia nu îmi aparține. Ea va fi luată de forurile ierarhic superioare.“ Directorul Colegiului Național „Carol I“, Vasile Săseanu, le-a arătat autorităților concret imposibilitatea mutării elevilor din clădirea solicitată. Pe de altă parte, directorul CN „Elena Cuza“, Ioana Popescu, a făcut o radiografie a unității de învățămînt pe care o conduce, arătînd necesitatea edificiului Lazarov-Oteteleșeanu pentru elevii săi: „Avem 18 clase de elevi pentru care procesul instructiv-educativ se desfășoară în nouă săli, care, în realitate, sînt dormitoare. Într-un dormitor de șase persoane învață 30 de elevi, spațiul fiind insuficient. Am fost de față cînd Biroului de evidență a populației i s-au oferit și alte clădiri, însă… vor neapărat în centru. În special clădirea noastră (Oteteleșeanu) de care nu ne putem dispensa. Abia am așteptat această clădire. Am obținut investiții, s-au organizat licitații, iar Grădinița Catolică și-a găsit deja sponsori pentru repararea celor trei săli unde va funcționa.“


Conducerea IJP Dolj nu vrea decît ca viitoarele servicii demilitarizate să-și desfășoare civilizat activitatea

Col. Constantin Codiță, șeful IJP Dolj, a spus că poliția nu dorește în mod expres nici una dintre cele două clădiri, ci desfășurarea unei activități civilizate ale serviciilor MI care vor fi demilitarizate: „Evidența populației, pașapoartele și o parte din activitățile poliției rutiere nu vor mai fi ale Ministerului de Interne după promulgarea ordonanțelor de urgență care reglementează acest lucru, adică peste aproximativ 30 de zile. Am făcut demersuri pentru ca aceste servicii să primească un sediu unde să-și desfășoare activitatea în mod civilizat și nu pentru ca poliția să primească o nouă clădire. Noi nu avem nici o atribuție în acest caz, dar m-am implicat pentru rezolvarea civilizată a acestei probleme. Azi (luni, n.r.) s-au vizitat cele două școli și a rămas ca Prefectura și Consiliul Județean să găsească o soluție. “

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS