Plenul Parlamentului European va dezbate astăzi la Strasbourg un alt document fundamental, noutate absolută în istoria legislației comune: rolul Uniunii Europene în lupta împotriva terorismului. Semnalul politic este extrem de important în primul rînd pentru că, astfel, Europa Unită trimite SUA un alt mesaj care să confirme dorința sa, de atîtea ori repetată, de a deveni un partener de primă mărime pe plan internațional. Este apoi vizibilă dorința europenilor de a dubla dimensiunile procesului extinderii cu o politică extrem de coerentă și bine articulată în domeniul a ceea ce înseamnă, pudic, „noile tipuri de amenințări“, toate legate, într-un fel sau altul, de fenomenul migrației și de posibila sa creștere în viitor.
Documentul european apare într-un moment deosebit de interesant: Națiunile Unite încearcă, de mai mulți ani, să formuleze o poziție comună pe această problemă, dar, din cauze multiple, nu se poate ajunge la o formulare care să împace cele două viziuni diametral opuse, unele susținînd legitimarea tuturor organizațiilor care acționează pentru afirmarea dreptului la independență și suveranitate națională și a acțiunilor duse în acest scop, altele calificînd o mare parte dintre acestea drept forme de șantaj brutal și amenințînd securitatea națională și internațională. În consecință, definițiile în domeniu (pe care se poate baza elaborarea unei legislații specifice) sînt relativ puține, statele dezvoltate folosind de regulă, pînă acum, termenii experienței americane în domeniu și codificările FBI.
Europa, acum, merge cu mult mai departe și în profunzime decît toate definițiile folosite pînă acum. Inovează. Mult, interesant, cu consecințe care se vor face rapid simțite pe plan legislativ și practic, inclusiv în relația cu statele candidate.
Se pleacă de la următoarea constatare: „În decursul ultimului deceniu, Europa a fost confruntată cu recrudescența activităților teroriste pe teritoriul său. Nu există țară europeană care să nu fi fost afectată, direct sau indirect, de aceste acțiuni violente. Aceste acțiuni relevă o schimbare profundă a naturii terorismului în Europa și pun în evidență insuficiența mijloacelor clasice de cooperare judiciară și polițienească gîndite pentru a combate aceste fenomene. Acest nou tip de terorism rezultă din activitatea unor rețele organizate la scară internațională, stabilite în mai multe țări, folosind portițele lăsate libere de diferite sisteme juridice pe care le permite principiul teritorialității urmăririi judiciare și beneficiind uneori de un puternic sprijin logistic și financiar“.
Actele teroriste „care merg de la omor, rănire sau amenințare cu moartea, răpiri de persoane și luare de ostatici pînă la distrugerea de bunuri materiale și deteriorarea echipamentelor publice sau private“ vizează crearea unui climat de teroare la nivelul opiniei publice „mergîndu-se pînă la exercitarea de presiuni asupra guvernanților, chiar pînă la destabilizarea sistemelor publice“. În acest sens, terorismul „vizează demolarea democrației, a instituțiilor parlamentare și a integrității teritoriale a statelor… afectînd grav baza morală și socială a societății… și trebuie să facă obiectul unei condamnări absolute“.
Iată noua definiție europeană a terorismului:
„Orice delict comis de indivizi sau de grupuri care recurg la violență sau amenință să o folosească împotriva unei țări, a instituțiilor sale sau, în general, a populației sau a vieții unor anumiți indivizi, actul care, motivat de aspirații separatiste, de concepții ideologice extremiste sau de fanatism, sau inspirat de mobile iraționale sau subiective, are ca scop să supună la un climat de teroare puterea publică, anumiți indivizi sau grupuri sociale sau, la modul general, întreaga opinie publică“. O definiție într-atît de cuprinzătoare încît, în funcție de eveniment, poate integra fapte care aparțin unui întreg spectru de comportamente violente antisociale, dar care, pînă acum, nu erau aduse la un asemenea nivel de gravitate.
Mai mult, după ce se dă definiția, se trece la formularea cadrului pentru viitoarea și necesara colaborare într-un spațiu comun european. În contextul în care, în prezent, urmărirea persoanelor suspectate de activități teroriste nu se poate efectua decît pe bază de extrădare, „în cadrul UE este de dorit să se pună în practică alte mecanisme legale… mergîndu-se mai departe pe calea cooperării europene“. În acest sens, documentul menționat afirmă că statele europene ar trebui să „adopte măsuri care să instaureze reguli minimale privind elementele care constituie infracțiuni penale și sancțiuni aplicabile în domeniul terorismului“, „să suprime procedura formală de extrădare între statele membre“, „să creeze un mandat european de căutare și prindere“ și „să aplice principiul recunoașterii reciproce a deciziilor“.
Implicația semnalului dat de Parlamentul European este clară, în sensul începerii procesului de constituire a unui spațiu legislativ comun european, cu toate consecințele care decurg din acest fapt. Este foarte interesant de știut – și cît mai rapid – dacă aceste prevederi se vor regăsi, ca atare, în dosarul de negocieri „justiție și afaceri interne“ pe care-l are în față fiecare dintre țările candidate.
România, asemeni foarte multor alte țări europene, nu posedă în legislația actuală o definiție clară de termenului de „terorist“ sau de „act terorist“, în codul penal fiind menționate doar infracțiuni „conexe“, cum ar fi traficul și deținerea ilegală de arme, atentatul împotriva colectivității sau producerea, deținerea și utilizarea de substanțe explozive. În prezent, ancheta se face de către Parchet, iar organul abilitat pentru anchetă și arestări este poliția. Ea poate acționa pe baza unor informații oferite de SRI care, chiar dacă intervine prin unitatea sa antiteroristă, nu are drept de anchetă și nici de reținere de persoane. Principiul este acum: „unitățile antitero intervin, iar poliția arestează“, neexistînd unități speciale de luptă antitero în poliția română, ci doar cele DIAS, antrenante pentru intervenții generale.
Poate, în acest context, se va înțelege cît de urgente și importante sînt cele două proiecte de legi aflate acum la parlament: noua Lege a siguranței naționale și Legea de funcționare a SRI, documente care trebuie să arate că România este gata să intre, și pe aceste coordonate, în spațiul european. Este esențial – din mai multe puncte de vedere – să transmitem cît mai rapid mesajul că „securizarea spațiului intern“, atît de necesară în rezolvarea problemei vizelor, cuprinde și dimensiunea luptei antiteroriste, mai ales pentru a ne susține în forță argumentul de stat cu importanță vitală în structura de siguranță și apărare a viitoarei Europe Unite, atu de care viitorii noștri parteneri să țină seama.
