La Oslo, incep miine lucrarile simpozionului „Formularea unei viziuni: transformarea viitorului NATO“, manifestare internationala de un interes cu totul deosebit, la care doar ziarul nostru a fost invitat din mass-media romanesti. Organizatori sint Comandamentul suprem al fortelor aliate din Atlantic, Comandamentul unificat al fortelor armate americane, alaturi de Comandamentul NATO din Norvegia si ministrul apararii din aceasta tara. Printre invitatii de marca, alaturi de Lord Robertson, secretarul general al NATO, si dr. Javier Solana, Inaltul reprezentant al UE pentru politica europeana comuna externa, de aparare si securitate, se numara si generalul William F. Kernan, comandantul suprem al fortelor aliate din Atlantic, si dr. James Thomson, presedintele RAND Corporation. Printre numele binecunoscute, mai amintim pe Craig Mundie, vicepresedintele companiei MICROSOFT (departamentul „Strategii avansate“), apoi Antonio Rodota, directorul general al Agentiei Spatiale Europene, John Stewart, PDG-ul companiei DYNAMICS ELECTRONIC SYSTEMS, Johann Heitzmann, directorul general al companiei Dornier, amiralul Lanxade de la Agentia spatiala si de aparare aeronautica europeana si altii. O mentiune aparte pentru prezenta generalului Klaus Naumann, fostul presedinte al Comitetului militar al NATO, cel care va prezenta raportul legat de „Analiza necunoscutelor“.
Poate aceasta este definitia a ceea ce apare ca evident din zecile de luari de pozitii care se vor succeda in cele doua zile ale simpozionului, caci aparitia in acelasi spatiu a unor personalitati care apartin celor trei mari grupuri de interese care domina discutia despre viitorul NATO (politicieni, militari, industria de aparare) nu poate semnifica decit un singur lucru: am intrat in faza in care incep sa se defineasca liniile viitoarei configuratii a NATO pentru urmatoarea perioada. Iar faptul ca au fost invitati si citiva ziaristi din intreaga lume inseamna ca se doreste ca dezbaterea sa devina si publica, pentru a pregati in mod corespunzator Summit-ul de la Praga.
Dar, asa cum bine se stie, acolo se va consfinti o decizie. Ea se preconizeaza si se perfecteaza in asemenea forumuri, in contextul in care, la Strasbourg, pentru prima oara, un politician versat de talia si influenta lui Elmar Brok afirma in fata ziaristilor principiul, utilitatea si nevoia de a stabili o legatura de profunzime intre cele doua precese de extindere: cel al NATO si cel al UE. Acum este perioada in care, daca vrem, stim si putem, trebuie transmis – in asemenea forumuri – un mesaj extrem de clar privind nu un angajament in termeni generali, ci o „analiza de risc“, prin care sa se demonstreze in termeni indubitabili de ce Romania este absolut necesar sa fie luata in acest tip de calcul.
Computerele tuturor sint deschise, iar in termenii logicii de programare, acum se construiesc liniile de comanda. Acum. Nu miine, nu peste o luna, in orice caz nu peste un an. Orice mesaj este inclus in aceste linii de comanda si este prelucrat ca atare, de catre asemenea personalitati, cu puterea lor enorma de influenta si cu raza lor certa de actiune directa la nivelul a tot ceea ce inseamna structura de putere pe plan mondial.
Filozofia „portilor deschise“ mai este inca operanta atit in cazul NATO, cit si in cel al UE. Dar problema „calendarului“ este vitala pentru ca, daca nu este luata in seama corect in acest moment, ne putem trezi usor in fata unui alt tip de Cortina de fier, de data aceasta intre cei care sint „in sistem“ si cei lasati sa astepte la poarta. Nu putem sa ne permitem sa ignoram mesajele care ni se transmit, alegind, pentru bucuria integrarii europene, doar partea pozitiva si ignorind cu staruinta tot restul. Nu de altceva, dar s-ar putea, in conditiile in care ceilalti forteaza calendarul maritisului cu cele doua structuri mentionate, sa fim obligati sa acceptam statutul fetei care viseaza doar la acest lucru, nestiind cind s-ar putea si petrece. Cu riscul oricarui mariaj petrecut tirziu si sub oarece presiune a evenimentelor. Pe noi ne intereseaza insa sa vedem ce se va spune la Oslo, de unde vom reveni cu o serie de corespondente speciale.
„Formularea unei viziuni: transformarea viitorului NATO“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei