In loc sa-i inlocuiasca, locatarii sint fie indiferenti, fie reclamagii
Inceputul de toamna readuce in prim plan problema asociatiilor de locatari, a datoriilor pe care populatia nu le achita la timp sau deloc, a pretului pe care craiovenii ar trebui sa-l plateasca pentru a beneficia de caldura, apa, curatenie si asa mai departe. Lantul care ii uneste pe producatori, furnizori si pe consumatori are o veriga, aparent functionala, dar esentiala pentru bunul mers al lucrurilor: administratorii asociatiilor de locatari sau de proprietari. Administratorul este cel caruia ii dai banii cistigati de tine, pentru plata asa-zisei „intretineri“. La administrator te plingi daca iti ploua in casa, daca vecinul nu isi repara conducta sparta, daca pustii din cartier ti-au calcat florile, daca s-au inmultit maidanezii sau daca nu mai ai unde sa arunci gunoiul. El te asculta, iti intelege nemultumirea si, la rindul lui, rezolva. Cel putin, teoretic! Pentru ca relatia dintre administratori si locatari este fragila si dependenta de prea multi factori pentru a putea fi neinfluentabila.
De cind sint craiovenii locatari, a existat intotdeauna un moment cind asupra imaginii administratorului, oricit de corect si intreprinzator ar fi fost, a planat cel putin o umbra de indoiala. Degradarea continua a calitatii vietii a alimentat din plin suspiciunile oamenilor, care nu mai pot trai – si uneori pe buna dreptate – de grija administratorului. Frecvent apar o serie de nemultumiri care au, cel mai adesea, nevoie de opinia publica pentru a rezolva si mai ales pentru a infiera comportamentul abuziv al responsabilului cu cheltuirea banilor locatarilor. Din cele peste doua sute de asociatii de locatari si proprietari, cite are in prezent Craiova, doar vreo cinci, sase reusesc sa fie cu plata facturilor la zi. Si mai putine reusesc performanta de a pastra, intre locatari si conducerea asociatiei, o relatie de parteneriat si de colaborare. In rest…anarhie! Administratorul este un fel de „mic tiran“ care face ce il taie capul, interpreteaza si elaboreaza regulamente dupa propriile-i criterii si are drept de decizie definitiva si irevocabila asupra sumei pe care fiecare trebuie sa o plateasca, asupra chivernisirii banilor si a prioritatilor. Daca intimplarea ti-a jucat o festa si ai parte de un administrator care se considera mai presus de orice greseala si care detine „adevarul absolut si corect, imposibil de modificat“, trebuie sa te inarmezi cu munti de rabdare si sa achiti constiincios, dar cu inima strinsa, cota parte din cheltuielile comune. Sau poti intreba (cu duhul blindetii, ca sa nu zgindari vreun orgoliu) pe ce dai banii. Intrebare la care poti sau nu sa primesti raspuns, ca si administratorul e om, are suparari, simpatii sau nevricale. Craioveanul Marin Ungureanu spune ca nu este multumit de modul de calcul al utilitatilor pe care le plateste: „Nu se afiseaza niciodata lista de intretinere cu numarul de persoane si, defalcat, fiecare serviciu – apa rece, apa calda, gunoi, etc- pe persoana. La solicitarea de a-mi prezenta cheltuielile de intretinere pe persoana, administratorul mi-a aratat niste date cam dubioase. Dupa parerea mea, pentru ca asociatiile de locatari nu au un statut clar si un for tutelar, administratia asociatiei isi face de cap. Nu am nimic cu nimeni, dar nu sint de acord cu modul de calcul al apei calde“.
Oameni, …vorbe, …neoameni,…certuri
De regula, vorbind despre administrator, locatarii se simt nedreptatiti: ba ca au platit mai mult decit trebuia (dupa calculele lor!), ba ca vecinul si-a reparat acoperisul din banii asociatiei si ei nu, ba ca si-au pus contor degeaba, ca administratorul calculeaza cum vrea el si nimeni nu-l trage la raspundere, ba ca a intrebat ceva pe ton normal si i s-a raspuns pe ton anormal sa se duca… altundeva, ba ca tot comitetul asociatiei e o gasca de oameni pusi pe capatuiala, care stau pe banii locatarilor si nu fac nimic. Exemplele ar putea continua, imaginatia oamenilor, fie ei locatari sau administratori, se dovedeste fecunda si combativitatea – maxima cind e vorba de nedreptatile, reale sau inchipuite, care li se fac. Relatiile de buna vecinatate inceteaza in momentul in care apar diferente intre sumele care trebuie achitate pentru intretinere, vorbele aruncate in doi peri, insinuarile sau reprosurile pe fata pentru vreo presupusa nedreptate. Ori favoritisme, ori o crestere brusca (si cu atit mai suspicioasa) a nivelului de trai al administratorului, manifestata fie printr-un concediu „exotic“, un tol festiv sau un inel cu piatra. „Din banii nostri!“ rasare, dintr-o suspiciune tulbure, o explicatie care raspunde la toate intrebarile nepuse. Iar daca se mai intimpla, iar exemple se gasesc destule, ca administratorul sa nu poata justifica sume mari sau pur si simplu sa fuga cu banii, toti vor spune ca au mirosit ei ceva, dar, deh!, n-au avut ce sa faca pentru ca omul avea pile…Conflictele dintre locatari si mai-marii asociatiei se rezolva in fel si chip, de la scandaluri care fac deliciul birfitorilor si zile fripte restului locatarilor, pina la sentinte ale tribunalului sau amenzi ale politistilor. Si cum, cel putin pina in prezent, nu exista nimeni care sa-i poata trage de urechi pe administratorii care fac abuzuri in functie, e putin probabil ca ei sa se autodisciplineze. Dupa cum nici oamenii nu vor intelege prea curind ca sta doar in puterea lor unita, a adunarii de locatari, sa decida cui ii dau banii pe viitor. Pentru ca, desi proprietatea apartamentului de bloc este individuala, viata este… in comun!