Intrebari pentru o lume in stare de razboi

Dupa atacurile teroriste impotriva simbolurilor americane ale puterii economice, militare si politice, de proportii fara precedent in istoria Americii si a intregii omeniri, constatam ca traim intr-o alta lume, cea de dupa 11 septembrie 2001. O lume care iese treptat din starea de groaza si consternare, cu hotarirea ferma de a curma terorismul din radacini sub toate formele lui de manifestare, marcata totusi de nedumerire.

Vedem si ne convingem ca aceasta cumplita tragedie a strins marea natiune americana in jurul presedintelui ei si a adus Statelor Unite ale Americii prieteni si aliati pe toate meridianele planetei.

Stim ca ambele Camere ale Congresului SUA – Senatul si Camera Reprezentantilor – considera, ca si presedintele George W. Bush, ca atacurile teroriste reprezinta o declaratie de razboi si ca natiunea americana este indreptatita sa riposteze acestor acte de razboi, dind un mandat in alb sefului Casei Albe din Washington pentru operatiunea „Razbunarea“.

Directiile operatiunii militare ar putea fi Algeria, Sudan, Yemen si Afganistan. Presedintele Irakului, Saddam Hussein, a lansat un apel catre Statele Unite ale Americii si catre Occident, cerindu-le „sa dea dovada de intelepciune si sa evite recurgerea la forta ca riposta la atentatele teroriste“, reprosindu-le ca au folosit pina acum forta pina la un grad extrem si nu le-a ajutat sa-si atinga scopurile. Dupa savirsirea actelor teroriste, majoritatea organizatiilor islamiste au declarat ca nu sint implicate in organizarea catastrofelor din SUA. NATO face un pas fara precedent in istoria de 51 de ani a Aliantei Nord-Atlantice si invoca articolul 5 al Tratatului nord-atlantic, semnat in 1949 la Washington, articol in care se stipuleaza ca „un atac armat impotriva uneia sau mai multor tari aliate, in Europa sau in America de Nord, va fi considerat un atac indreptat impotriva tuturor aliatilor“. Din informatiile captate de la sediul NATO din Bruxelles reiese ca s-a trecut deja la elaborarea operatiunii comune impotriva unor state islamice care sprijina terorismul international. Presedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a propus – in cursul unei convorbiri telefonice cu premierul britanic Tony Blair – organizarea unei conferinte ONU impotriva terorismului, care sa incrimineze actele teroriste – crima organizata care pune in pericol securitatea si pacea in lume. Rezolutiile conferintei urmeaza a fi obligatorii pentru toate statele membre ale ONU. Principala tinta in cadrul operatiunii „Razbunarea“ ramine in continuare Afganistanul. Liderii talibani de la Kabul cheama populatia tarii sa se pregateasca de „razboiul sfint“, fara a se teme de moarte, amenintind, totodata, ca „nu trebuie exclus un atac al mujahedinilor (combatantii afgani) impotriva tarilor vecine care ofera ajutor prin baze terestre sau aeriene fortelor americane, precizind ca acest ajutor va fi considerat un atentat la suveranitatea Afganistanului si va duce la razboi“.

Secretarul de stat al SUA, Colin Powell, le-a raspuns ferm talibanilor din Afganistan, subliniind ca, in masura in care se acorda refugiu organizatiilor cum ar fi cea condusa de Osama bin Laden, „nu se pot separa actiunile liderilor de la Kabul de cele ale criminalilor“. Presedintele Turkmenistanului, Saparmurat Niazov, si-a dat acordul ca fortele militare aeriene ale SUA sa utilizeze aeroporturile turkmene pentru lovituri impotriva teroristilor.

Pakistanul si Arabia Saudita si-au anuntat sprijinul pentru SUA si coalitia internationala in lupta impotriva terorismului. Fostul presedinte al Africii de Sud, Nelson Mandela, i-a cerut presedintelui George W. Bush sa renunte la actiunile de represalii deoarece acestea ar duce la cresterea sentimentelor de ura impotriva reprezentantilor lumii arabe si islamice. Declaratia secretarului de stat al SUA, Colin Powell, prin care sublinia ca „se creeaza o coalitie puternica pentru a-i lovi pe criminali si pentru a contracara terorismul in orice punct de pe pamint“, ridica unele intrebari, nota intr-un comentariu ziarul rusesc Nezavisimaia Gazeta. Ar fi posibil oare ca, profitind de conjunctura politica favorabila, Washingtonul sa incerce sa rezolve mai multe probleme legate de neutralizarea celor mai ferventi oponenti ai sai din lumea islamica? Vorbindu-se de agresiune fara a fi nominalizat agresorul, s-ar da un „cec in alb“ SUA pentru actiuni militare la scara globala?

Ar putea sa se simta cumva in nesiguranta nu numai Afganistanul, ci si Algeria, Yemenul, Sudanul, Irakul, Iranul, Siria, Libanul, Autonomia Palestiniana? Eventuale atacuri impotriva Iranului, Siriei, Algeriei ar putea fi calificate de acestea drept acte de agresiune cu toate consecintele ce decurg din aceasta?

Se poate vorbi de inceperea unui nou „razboi rece“ al secolului al XXI-lea, cel cu extremismul islamic? Ar putea fi interzis dreptul islamistilor de a se mai bucura de tribuna Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru a-si sustine ura impotriva Occidentului? Vor intelege oare superputerile militare ale lumii ca pentru a fi lovite nu-i nevoie de rachete si ogive nucleare, ci doar de kamikaze minati de extremism religios si vointa?

Este oare gata Rusia sa nu puna „bete-n roate“ Occidentului, sa nu-si frece miinile cu neutralitatea ei si sa renunte la visele ei euro-asiatice?

Implicarea directa a tarilor membre si partenere ale NATO nu va atrage actiuni teroriste de amploare si in Europa?