Robert Bell (nascut la 26 august 1947 la Birmingham, Alabama) si-a inceput cariera in cadrul fortelor aeriene ale SUA in calitate de comandant de escadron (controlul traficului aerian si comunicatii) in perioada 1969-1975, apoi, timp de doi ani, lucreaza ca analist pe probleme de aparare la serviciul de documentare al Congresului, in 1979 este directorul de personal in cadrul Comitetului militar al NATO, se reintoarce la Washington pentru a lucra intre anii 1981-1984 ca asistent principal al senatorului Charles Percy, presedintele comitetului pentru politica de aparare. In aceeasi calitate va lucra apoi, intre 1984-1993, cu Sam Nunn, presedintele comitetului senatorial pentru controlul armamentului si fortelor nucleare strategice. Intre 1993-1999, este membru al Consiliului National de Securitate (NSC), asistent special al presedintelui Clinton pentru probleme de securitate nationala si director al NSC pentru problemele politicii de aparare si controlului armamentelor. Este absolvent al unor prestigioase universitati cu specializarea relatii internationale (Academia Fortelor Aeriene ale SUA, Universitatea Tufts si apoi Universitatea Hopkins). Este membru al unor asociatii de renume in domeniu, asa cum ar fi Consiliul pentru Relatii Externe sau Institutul international pentru studii strategice. Este considerat ca unul dintre cei mai avizati specialisti din lume in domeniul politicii de aparare si al controlului armamentelor.
– Credeti ca atacurile teroriste care au lovit America si care provoaca acum o reactie atit de dura pot avea si un impact asupra viitoarei politici a NATO privind extinderea?
– Noaptea de marti, 11 septembrie, a reprezentat un moment solemn si tragic in istoria NATO: asa cum stiti, secretarul general al Aliantei a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, ca organizatia noastra ia in considerare aplicarea prevederilor Articolului 5 din Tratatul de la Washington, daca se va determina ca atacul impotriva SUA a fost condus din afara granitelor acestui stat. Este un fapt fara precedent in istoria de 52 de ani a NATO si, intr-un anumit sens, asa cum a spus atit de convingator Lord Robertson, atunci cind a subliniat ca Alianta noastra se bazeaza pe valori comune si pe un angajament comun in a le apara, in acest sens deci, intr-un chip tragic, aceasta criza a servit ca toate tarile Aliantei ca si tarile candidate sa-si reaminteasca importanta organizatiei noastre. In acest sens, implicatiile acestei crize asupra procesului extinderii NATO constau in reafirmarea, de catre noi, a importantei si credibilitatii vitalitatii Aliantei, ai carei lideri au decis deja, la inceputul acestei veri, sa elimine ideea „optiunii zero“ si sa afirme limpede ca, la Summit-ul de la Praga, va fi acceptat cel putin un nou membru. Nu vad nimic in evenimentele tragice ale ultimelor zile care sa schimbe acest lucru. Dimpotriva, dupa parerea mea, criza a facut sa reiasa si mai limpede unele dintre motivatiile fundamentale pentru care statele candidate doresc sa se alature Aliantei.
-Romania a avut o reactie cvasiinstantanee, presedintele Ion Iliescu transmitind un mesaj de forta in care afirma ca, in aceste momente, „Romania este gata sa se comporte ca un membru deplin al NATO“. Cum comentati atitudinea si angajamentul Romaniei?
-Cred ca SUA au fost extraordinar de impresionate si au dat o inalta apreciere mesajelor extrem de puternice care au parvenit nu numai din partea statelor membre NATO – reactie foarte speciala de solidaritate manifestata prin evocarea aplicarii Articolului 5 – ci si de la alte tari din lume, inclusiv declaratiile de solidaritate si sprijin venite din Romania. Asa cum stiti, Guvernul Rusiei ne-a oferit sprijinul si solidaritatea sa, aici, la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Comitetului permanent NATO – Rusia, ocazie a elaborarii unei declaratii comune. Tot saptamina trecuta a avut loc si reuniunea speciala a Consiliului de parteneriat, unde a fost prezenta si Romania, fiind adoptata o declaratie ferma de solidaritate. Cred ca toate aceste declaratii au fost acceptate de SUA ca fiind foarte sincere si binevenite.
-Atunci cind am stabilit intilnirea noastra, alesesem ca subiect al discutiei importanta pe care o are industria de aparare in economia eforturilor de integrare in Alianta a unui stat candidat, evident cu referire la Romania.
-In ultimul deceniu a avut loc o schimbare fundamentala in dimensiunile, compunerea si natura misiunii fortelor armate din Romania, de la rolul pe care-l aveau in Pactul de la Varsovia, sprijinite de o retea industriala mai larga care alimenta armata respectiva. Situatia de acum este cu totul alta. Industria de aparare este confruntata cu un somaj ridicat. Desigur, in definitiv, problema fundamentala este ca Romania trebuie sa se decida asupra nivelului de implicare in sprijinirea si mentinerea diferitelor sectoare ale acestei industrii. Un stat care este membru al Aliantei sau care aspira la acest statut nu cred ca este necesar sa detina o industrie de aparare care sa produca tot ceea ce este necesar pentru a acoperi in totalitate necesarul armatei, adica toate tipurile de arme sau componentele tuturor sistemelor militare, navale, aeriene sau terestre. In acest sens, vedem exemple concludente in cadrul Aliantei, chiar inainte de primul val al extinderii, adica state care au optat pentru o industrie de aparare din ce in ce mai specializata, incercind sa devina foarte competitive in sectoare anume, mici, dar foarte importante pentru activitatea comerciala din acest domeniu, nemaiavind insa pretentia de a produce tancuri, avioane etc. Deci, alegerea ii apartine in totalitate Romaniei, decizind asupra ideii de specializare si a domeniilor in care sa se produca acest lucru. Apoi, evident, dincolo de acest lucru se afla realitatile pietei de competitie, intrebarea fiind unde puteti avea o speranta rationala de a va mentine un asemenea nivel competitional care sa-i permita unui anumit domeniu specializat sa prospere. Dar cred ca exista posibilitati in acest sens. Cu foarte putin timp in urma, noi ne-am mai intilnit cu ocazia unei conferinte la Oslo. M-a interesat deosebit de mult unul dintre lucrurile care au fost subliniate in discursul unui reprezentant al uneia dintre cele mai mari companii occidentale din industria de aparare; el spunea ca, in definirea propriei lor strategii de afaceri, interesul se concentreaza acum asupra „componentelor definitorii nationale“ pe baza carora ei, la nivel de corporatie, se decid unde vor face afaceri in viitor, cu ce tari vor face afaceri si cit de departe isi vor implanta in continuare prezenta la nivel de corporatie apartinind industriei de aparare europene. Ei ataseaza importanta faptului de a fi prezenti in unele state pentru a realiza componente ale unor sisteme pe care le fabrica respectiva corporatie, deoarece ei cred ca succesul lor depinde si de faptul ca pot spune ca poseda intreprinderi si lucratori in diferite tari. Ce inseamna asta pentru Romania? Nu trebuie sa existe doar interesul guvernului de a ajuta sectoarele specializate care au mai ramas din fosta dumneavoastra industrie extinsa de aparare, transformindu-le in unitati relevante si competitive, dar mai exista si un interes economic din partea unor mari corporatii care-si doresc cel putin sa fie prezente in tara dumneavoastra la un nivel semnificativ, ceea ce ar duce la un cistig evident pentru industria dumneavoastra de aparare.
– Daca asa stau lucrurile, atunci cum se poate sa reunim cele doua tipuri de interese foarte diferite, cele autohtone si cele ale marilor corporatii care ar vrea sa vina sa se stabileasca in Romania? Cine poate ajuta in a oferi informatiile necesare in atentia oficialilor romani si, direct, managerilor intreprinderilor din industria romaneasca de aparare?
– Cred ca puteti cauta sa identificati un sprijin pe trei niveluri, din partea a trei surse. In primul rind, este nivelul guvernului roman si cel al Ministerului Apararii, pentru a sti, la nivel national, ce este in stare sa faca guvernul pentru a ajuta oricare dintre industriile vizate in termeni de politica fiscala etc. Nu sint un expert in legislatie romaneasca si in restrictiile care se aplica in acest domeniu in cadrul UE pentru a sti cu certitudine ce este permis sau nu in ceea ce priveste asistenta pe care statul o poate oferi diferitelor intreprinderi pe care le controleaza, prin acordarea de subventii care sa mearga dincolo de limita de competitivitate reala, cea definita in termenii UE. Daca Romania doreste sa-si apere interesele si in ceea ce priveste aderarea la UE, trebuie sa fiti extrem de atenti care sint reglementarile in domeniu, reglementarile privind politica de piata la nivel european. Dar este evident ca, respectind aceste reglementari, exista masuri pe care, daca doreste acest lucru, Guvernul Romaniei le poate lua pentru a sprijini un anumit sector. Apoi se pune problema ce pot face directorii si managerii intreprinderilor respective pentru a-si prezenta ofertele individuale catre marile corporatii straine care s-ar putea sa caute sa formeze companii mixte sau cooperare directa pentru realizarea unor anumite produse. In fine, mai exista si sprijinul pe care-l poate oferi NATO, nu in termeni financiari, dar avem Conferinta directorilor nationali pe probleme de armament cu subgrupele sale specifice, forum care poate servi drept catalizator pentru cooperare, oferind informatiile necesare, identificind ocaziile care se ivesc pentru cooperare si incurajind cooperarea respectiva. Peste doua luni, la Bruxelles, vor avea loc lucrarile acestei conferinte la care vor participa si reprezentanti ai industriei de aparare din Romania. Presedintii principalelor comitete pentru armamente din NATO (pentru armata terestra, aviatie, naval) vor face o serie de prezentari in fata partenerilor pentru a sublinia unde exista asemenea posibilitati de cooperare cu NATO in sectorul industriei de aparare.
– Este oare de ajuns pentru a sprijini rapid sectorul industriei de aparare din Romania? Va intreb acest lucru deoarece am vazut statistici care arata cum exportul realizat de aceasta industrie in Romania a scazut de la aproximativ 160 de milioane de dolari in 1995, la aproape 30 de milioane anul trecut… Puteti sa dati elemente ceva mai precise despre sansele pe care le poate identifica NATO? Cum se poate transmite mesajul ca industria din tara mea este interesata si interesanta in raport cu eventuale oferte de cooperare de la corporatiile majore din domeniu?
– Cred ca trebuie analizat fiecare caz in parte, luind in considerare fiecare dintre specializarile pe care le mai posedati in ceea ce a mai ramas din fostul complex industrial al industriei de aparare. Dar cred ca exista asemenea oportunitati in domeniul armelor mici, productiei de munitie, avioane mici, componentelor pentru elicoptere, acolo unde mai exista specializari industriale in Romania. Poate acestea ar trebui sa fie domeniile spre care sa va indreptati in primul rind atentia, dar politica de marketing pe care va trebui s-o folositi pentru a atrage marile corporatii din SUA si din Europa Occidentala sa vina in Romania pentru companii mixte, pentru cooperare de productie sau pentru investitii, iata lucruri care trebuie definite in functie de fiecare caz in parte. Vreau insa sa atrag atentia asupra unui factor mai general de tip pozitiv: marile corporatii din productia de armament anticipeaza acum viitorul nou val al extinderii NATO si isi fac propriile analize asupra a care dintre statele candidate este posibil sa intre in Alianta si care cauta sa-si intareasca dotarile militare, fie la nivelul flotilei aeriene, fie in domeniul vehiculelor blindate… Este clar ca, la nivelul corporatiilor respective, apare o motivatie puternica pentru a se deplasa in tarile respective si sa stabileasca tot ceea ce numeam „amprenta nationala“, astfel incit sa se afle deja in interiorul procesului.
– Dar ce se va intimpla daca o tara candidata va pierde si acest nou val al extinderii? Atunci nu este evident ca va pierde si orice fel de sansa de a mai deveni interesanta pentru o asemenea cooperare, ceea ce poate duce la o inrautatire subita a situatiei din cadrul industriei sale nationale de aparare, atit cit o mai are?
– Nu ma pot pronunta in nici un fel asupra sensului in care va merge decizia ce se va lua cu ocazia Summit-ului de la Praga. Vreau insa sa spun foarte limpede ca, nici un moment, nu am sugerat ca aceasta operatiune se desfasoara in termenii „totul sau nimic“, adica doar statele care vor fi invitate sa adere la NATO se vor bucura de atentia marilor corporatii si celelalte nu. Aceasta pentru ca, oricare dintre celelalte tari, tot va trebui
sa-si defineasca necesitatile de aparare, standardele de modernizare si sa stabileasca un program de achizitii, deci contracte vor veni in continuare de la toate tarile candidate, fie ca intra sau nu in cel de-al doilea val. NATO va lucra in continuare foarte intens cu toate tarile partenere in domeniul armamentelor si interoperabilitatii, fie ca tarile respective vor face sau nu parte din urmatorul val al extinderii.
– Credeti ca noul tip de misiuni care va caracteriza de acum inainte participarea la viitoarele conflicte necesita un nou tip de armament si ca o industrie nationala, cum este cea din Romania, ar trebui sa-si reformuleze in acest sens strategiile sale de productie?
– Da, cred ca da. Dar, repet acest lucru, Romaniei ii apartine in totalitate dreptul si prerogativa de a decide in ce sector doreste sa-si specializeze acest tip de industrie si in ce domeniu va face eforturi pentru a sprijini companiile din industria de aparare. Poate ca Romania va decide sa-si concentreze eforturile asupra unor echipamente si forte usoare care sa poata fi desfasurate rapid pentru misiuni de recunoastere sau mentinerea pacii, misiuni care sa fie relevante pentru tot ceea ce inseamna „misiuni in afara Articolului 5 din Tratatul de la Washington“, adica acel tip de scenarii in care se afla acum angajat NATO in Europa. Poate ca Romania va decide, dimpotriva, sa-si concentreze eforturile pe un alt tip de demers, mai traditional, legat de cerintele autoapararii (cele tinind de Articolul 5 din Tratatul Aliantei), adica radare anti-aeriene, noi avioane de lupta care sa raspunda nevoilor apararii teritoriului national. Este vorba despre o alegere strategica fundamentala pe care o puteti si trebuie s-o faceti in Romania.
– In lumina tuturor celor discutate pina acum, credeti ca Romania are nevoie de o industrie nationala de aparare sau trebuie sa ne bazam pe faptul ca, intr-o buna zi, vom face parte din NATO si vom beneficia de umbrela sa protectoare si va fi suficient?
– Nu este o intrebare la care va pot raspunde. Asta pentru ca, acum, chipul Europei se schimba si, spre exemplu, exista un membru al Aliantei care nu are nici forte armate si nici industrie de aparare. Dar exista alte state membre ale Aliantei care, in trecut, aveau o industrie de aparare destul de diversa si care se simt acum foarte bine acceptind faptul ca nu poseda capacitatile industriale necesare pentru a construi un avion, un tanc sau o nava de lupta. In NATO mai exista alte state care iau acum acest tip de decizie, adica vor sa contribuie cu bani pentru constituirea unei forte de sprijin aeriene, dar sint de acord cu faptul ca avioanele in sine nu vor fi proprietatea lor, ci a unei alte tari care, la nevoie, le poate imprumuta tot ce este necesar. In acest moment se mai petrece un alt proces: UE isi formeaza propria Forta de interventie rapida si vedem cum unele state membre iau acum o serie de decizii care implica o renuntare la suveranitate in termeni de industrie de aparare si misiuni militare, decizii care nu erau imaginabile cu 20-30 de ani in urma. Dar, in acest sens, decizia ii apartine Romaniei care trebuie sa se uite spre viitor si sa-si analizeze sansele nu numai in ce priveste aderarea la NATO, ci si cea la UE. Trebuie sa se vada care este echilibrul nu numai in ceea ce priveste misiunile militare care trebuie indeplinite, ci si echipamentul specific pe care-l implica participarea la aceste misiuni pentru a se mentine un nivel interoperational, apoi care sint acele sectoare ale industriei de aparare care trebuie sa fie mentinute si ajutate sa ramina competitive.
