Cu aproximativ doua saptamini inaintea deschiderii noului an universitar, caminele studentesti sint aproape gata pentru a-si primi chiriasii. Peste tot se varuieste, se repara, se schimba mobilier. Conducerea Universitatii din Craiova spune ca anul acesta caminele vor avea o fata noua deoarece toate spatiile destinate cazarii studentilor au fost imbunatatite substantial; s-a refacut hidroizolatia a doua camine, s-au schimbat 500 de paturi, grupurile sanitare au fost modernizate. Cei mai norocosi sint studentii Facultatii de Drept care vor locui in Caminul nr.7, acesta fiind refacut aproape in intregime. Pe linga lucrarile de reparatii si igienizare, toate camerele au usi noi, iar grupurile sanitare au fost refacute in intregime. Singurele camine la care nu se fac lucrari de anvergura sint nr. 8 si nr.9, care au fost in aceasta vara deschise restantierilor si candidatilor veniti la admitere. Lucian Buse, prorector al Universitatii din Craiova, spune ca si cele doua camine care au fost „de serviciu“ in timpul verii vor fi igienizate dupa 20 septembrie: „Le vom inchide citeva zile pentru reparatii minore. Nici la celelalte camine lucrarile nu au fost terminate, dar pina la inceputul anului universitar vor fi receptionate toate lucrarile“. Pregatirea caminelor studentesti pentru noul an universitar a costat Universitatea din Craiova peste trei miliarde de lei, studentii avind la dispozitie aproximativ 4.000 de spatii de cazare, cu 80 mai multe decit anul trecut.
Cazarea la camin – 400.000 de lei
Studentii craioveni bugetari care vor opta pentru un loc de cazare in camin trebuie sa achite lunar 400.000 de lei pentru spatiile cu grup sanitar comun si 500.000 de lei pentru camerele tip garsoniera. Studentii care invata pe locurile cu plata va trebui sa achite lunar 650.000 de lei pentru un loc in camin. Aceste taxe au fost propuse deja de conducerea institutiei, dar mai trebuie aprobate de Senatul universitatii. Vor fi scutiti de plata taxelor de cazare studentii ai caror parinti sint cadre didactice, orfanii si studentii moldoveni. Universitatea din Craiova a inceput deja sa primeasca solicitari pentru ocuparea locurilor in camine, insa cazarea propriu-zisa se va face cu cel mult cu trei zile inaintea deschiderii cursurilor.