• Din sase statiuni de cercetari legumicole, cite existau in tara inainte de 1990, au mai ramas deocamdata doar patru
• La nivel national, prin oferta de programe s-a impus cercetarea cu aplicabilitate imediata, in functie de cerintele pietei
• Cerintele pietei nu se cunosc, deoarece nici o statiune nu are serviciu de marketing functional • La Statiunea de la Isalnita, ultimele dotari pentru laboratoare s-au facut in urma cu 15-20 de ani • Cercetatorii romani lucreaza mai mult din pasiune, dar s-au convins ca si aceasta trece prin stomac • Un kilogram de seminte de tomate din import costa cit un apartament cu trei camere, iar acelasi kilogram de seminte romanesti se produce la Isalnita cu 18 milioane de lei
Schimbare de macaz in cercetarea romaneasca
Vrind sa reaseze bazele cercetarii romanesti, Ministerul Educatiei si Cercetarii a schimbat modul de finantare.
S-au creat programe de cercetare, finantate de la buget in proportie de pina la 90%, pe care le gestioneaza diferite institutii si la care cercetatorii, prin elaborarea de proiecte, participa la licitatii. Dr. ing. Nicolae Lascu, secretarul stiintific al Statiunii de cercetari legumicole Isalnita, a spus: „Proiectele noastre cu care participam la licitatiile organizate de titularul programului sint acceptate sau nu, in functie de mai multe criterii, printre care: cerinta pietei, aplicabilitatea imediata, baza materiala etc. In conditiile actuale, este din ce in ce mai greu sa mergi pe cercetare fundamentala. Cercetatorul care elaboreaza proiectul pe linga banii care revin proiectului de la buget, trebuie sa-si gaseasca un cofinantator pentru diferenta de bani si sa fie in stare sa gestioneze atit banii, cit si realizarea integrala a proiectului. Este posibil ca, dupa ce ai cistigat licitatia unui proiect, sa ti se retraga finantarea, daca rezultatele partiale nu sint pe masura datelor incluse in proiect. Pina la urma, cercetatorul trebuie sa fie si manager. Daca piata ar fi asezata, iar noi, cercetatorii, am cunoaste exact cerintele ei si daca am dispune si de fondurile necesare publicitatii rezultatelor muncii noastre, cred ca lucrurile ar fi altfel“.
Statiunea de la Isalnita a mai ramas cu doar opt cercetatori care isi fac meseria mai mult din pasiune. „Este greu sa renunti, cu toate greutatile, la o munca de peste 20 de ani“, a spus Nicoleta Constantinescu, cercetatoare.
„Am avut posibilitatea sa lucrez in invatamint si am renuntat pentru ca locul meu nu este acolo. Consider ca sint altii care pot sa lucreze la catedra mult mai bine si mai eficient decit mine. Daca timp de 25 de ani ai studiat si ai creat lucruri noi, nu poti sa te desprinzi“, a mai spus Nicoleta Constantinescu.
Ca pe vremea lui Mendel
La Statiunea de la Isalnita se gasesc 12 specii si 30 de soiuri de legume. De asemenea, este detinatoare de colectii de germoplasma si nenumarate genotipuri. Aici s-au creat peste 120 de soiuri de mazare si peste 60 de soiuri de fasole.
S-au creat soiuri noi de ardei si de tomate, in conditiile in care baza materiala nu s-a reinnoit de 15-20 de ani, iar cercetarea se face ca pe vremea lui Mendel. Daca, intr-adevar, se doreste o schimbare de macaz in cercetarea agricola, atunci statul va trebui sa intervina asupra soiurilor si hibrizilor de legume care intra in tara fara sa fie testate pe solurile romanesti. Un kilogram de saminta de tomate din import ajunge la 250 de milioane de lei si s-au facut importuri substantiale, in conditiile in care la Isalnita se produce acelasi kilogram cu 18 milioane de lei. Nimeni nu contesta calitatea semintelor de import, dar hibrizii sint creati pentru tehnologii si conditii speciale pe care legumicultorul roman nu le poate aplica si crea din cauza lipsei banilor. Toata lumea stie ca legumele de import au aspect comercial frumos, dar nu sint gustoase ca legumele romanesti. Nu este suficient sa schimbi modul de finantare al cercetarii pentru eficientizarea ei. Trebuie luate in calcul mult mai multe probleme, de la taxa vamala, pina la continutul genetic, pentru reasezarea dorita. Altfel, ne vom trezi ca putinii cercetatori din legumicultura si, in general, din agricultura, aproape toti cu virste de peste 45 de ani, ori pleaca catre alte domenii mai profitabile, ori in strainatate. Si pentru ei, fericirea trece tot prin stomac.
