7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePentru o fisa de degrevare umbli pe la cinci ghisee

Pentru o fisa de degrevare umbli pe la cinci ghisee

Exista cetateni care, atunci cind sint in fata unui ghiseu de unde trebuie sa obtina o informatie sau un document, sint cuprinsi de panica. Nimeni nu poate sa spuna ca nu s-a confruntat macar o data cu birocratia. Si asta nu este tot, pentru ca ai de luptat si cu oamenii care stau in spatele ghiseelor. Acestia afiseaza fie o atitudine de nepasare, fie de aroganta. De fapt, fara o fisa de degrevare nu poti sa faci nimic: sa pleci peste hotare, sa-ti scoti o adeverinta cu veniturile sau sa iti schimbi buletinul, daca ti-a expirat. La Directia de Impozite si Taxe Locale din Tirgu Jiu, oamenii sint nevoiti sa astepte ore intregi pentru a obtine documentele pe care le solicita. Si asta nu pentru ca ar fi aglomerat, ci pentru ca trebuie sa se tot plimbe de la un ghiseu la altul, de la o coada la alta, ba pentru a fi intregistrati, ba pentru o stampila sau o semnatura. In alte locuri scapi mult mai simplu, daca ai inspiratia sa aduci o contributie simbolica, menita sa ii sporeasca veniturile celui care se afla in spatele biroului si sa ii dezmorteasca simtul datoriei fata de contribuabil.

„La fiecare ghiseu speri ca e ultimul, dar nu e asa“

Pentru schimbarea unui buletin, de exemplu, ai de strins un morman de hirtoage si tot felul de documente, care te fac sa pierzi o zi. In primul rind, ai nevoie de o cerere tip de la politie, buletinul vechi, certificatul de nastere in original. Apoi, actul de spatiu, documentele de vinzare-cumparare ale casei in care locuiesti si, daca este cazul, certificatul de casatorie. Mai achiti si o taxa de 44.500 de lei si un set de fotografii. Dupa ce ai strins toate aceste acte, este necesar un timbru fiscal in valoare de 2.000 de lei. Si totusi, nu se termina cosmarul, pentru ca urmeaza partea cea mai grea, adica deplasarea la Directia de Impozite si Taxe Locale, pentru a obtine un certificat de degrevare, aceasta inseamnind ca esti la zi cu impozitele si cu taxele catre stat. „Pai… mai intii te duci la ghiseul 7, care este ghiseul de relatii cu publicul, de unde iei o cerere tip si ti se spune ceea ce ai de facut, adica esti trimis la un alt ghiseu. De fapt, o iei pe ghicite. Cum iti este norocul! Eu am crezut ca se rezolva la ghiseul 7, dar m-au trimis la ghiseul 4, unde iti spui numele si esti inregistrat in calculator. Apoi te duci la ghiseul 5, unde platesti 2.000 de lei si primesti in schimb o chitanta. La ghiseul 5 am crezut ca e gata, dar m-au trimis la ghiseul 6. Aici trebuie sa prezinti cererea pe care ai luat-o de la ghiseul 7, plus chitanta de la ghiseul 5. Esti introdus din nou in calculator, dupa care ti se elibereaza un alt certificat. Am zis Doamne-ajuta, dar degeaba. De aici, te intorci de unde ai plecat, adica la ghiseul 7, unde ti se pune o stampila si ti se da un numar de inregistrare. Asta e tot! Mie mi-a luat cam doua ore si jumatate tot traseul. La fiecare ghiseu speri ca e ultimul, dar nu e asa! Oricum, am observat ca la ghiseul 6 e cea mai multa lume. Eu zic ca ar trebui sa se afiseze o harta pe un perete cu traseul pe care il ai de urmat, ca e greu sa te descurci singur. Si culmea, buletinul, pentru care am nevoie de actele astea, o sa-l obtin abia peste doua saptamini. Ca la noi la nimeni!“, a spus Ana Maria Ilinca, participanta la „circuitul“ ghiseelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS