Ca sa stie tot timpul ce se petrece in sat, Iulian Silisteanu, primarul din Rast, si-a pus la punct un adevarat „serviciu de informatii“ local. Pentru a afla cine si ce pune la cale, primarul a instalat la intrarea in primarie „cutia neagra“. Orice satean care are o informatie si crede ca trebuie neaparat impartasita consatenilor poate sa scrie un biletel, nesemnat, si sa il puna in cutia neagra, de unde il va lua chiar primarul. In comuna Rast, multe infractiuni au fost prevenite in acest fel, iar „informatorii“ nu se afla niciodata, deci nu se tem de razbunarea celor pe care i-au pirit.
Satenii din Rast si-au luat in serios rolul de „agenti“ ai „serviciului local de informatii“. Cutia neagra din fata primariei nu este niciodata goala. S-au gasit acolo biletele cu informatii in legatura cu furturi de animale sau de bunuri, care au usurat munca sefului de post. Au fost anuntate si infractiuni inainte de a se intimpla, iar infractorii au fost prinsi in flagrant. S-au gasit insa in cutia neagra si informatii care nu interesau primaria, dar pe care satenii le-au considerat suficient de importante ca sa le afle tot satul.
Avertizati de un mesaj
in cutia neagra, politistii
au luat hotii direct de pe casa
Cercetind cutia neagra, primarul a gasit intr-o zi un biletel in care se anunta ca in noaptea urmatoare un grup de sateni din comuna vecina Negoiesti va fura tigla de pe casa unui localnic din Rast. Primarul a anuntat politia si, destul de neincrezatori, au mers pina la casa cu pricina, unde in noaptea aceea nu era nimeni acasa. Au ramas surprinsi cind au gasit hotii chiar pe casa scotind tigla de pe acoperis. Hotii au fost prinsi in flagrant datorita informatorului necunoscut. Primarul spune ca are mult mai multa incredere in biletelele anonime decit in informatiile transmise prin viu grai de cind i
s-a intimplat sa fie dezinformat de asa-zisii binevoitori. Acestia incercau sa arunce vina asupra unor oameni care se dovedeau a fi cinstiti. „M-am saturat de mincinosi si de piriciosi. Veneau aici, spuneau tot felul de minciuni si te inversunau impotriva cuiva care nu facuse nimic. Dar acum le-am gasit antidotul“, a spus Iulian Silisteanu. Primarul a observat ca oamenii care pun biletelele nesemnate nu il mai indruma spre piste gresite. Insa, o data cu informatiile despre hotii care fura recolta si despre cei care fura pasari din curtile oamenilor, primarul mai afla si despre scandalurile iscate intre vecini din diverse motive sau despre legaturile amoroase care se mai infiripa prin sat. S-au aflat chiar si citeva aventuri ale unor functionari din primarie care insa conteaza pe discretia primarului pentru ca vestea sa nu mearga mai departe. Primarul spune ca vara si toamna primeste cele mai multe sesizari legate de furtul recoltei, iarna si primavara se mai odihnesc si hotii pentru ca nu mai au ce fura, doar cite o gaina din ograda satenilor mai putin vigilenti.