2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii din Bucinisu primesc burse de la o fundatie romano-belgiana

Elevii din Bucinisu primesc burse de la o fundatie romano-belgiana

Satul Bucinisu este infratit din 1996 cu o localitate din Belgia. Din 1990, belgienii au inceput sa vina cu ajutoare in comuna si , fermecati de frumusetea locurilor si de ospitalitatea oamenilor, s-au hotarit sa revina in fiecare an. Satenii din Bucinisu sint foarte mindri de realizarile lor in colaborare cu belgienii. Cu ajutorul acestora, s-a renovat scoala dupa standarde europene, s-a utilat dispensarul cu aparatura moderna si s-au acordat burse pentru elevii fruntasi.

Ca multe alte localitati din Romania, imediat dupa ’90, Bucinisu a fost vizitata de straini care veneau cu diverse ajutoare. Bucinisu a fost ales de belgienii din Zwijndrecht, cu care s-au si infratit in 1996. Satenii au numai cuvinte de lauda pentru belgienii care i-au ajutat sa faca multe lucruri pe care altfel nu ar fi putut sa le realizeze. Datorita acestora, dispensarul satesc a fost complet renovat si utilat cu aparatura medicala, printre care un ecograf si un electrocardiograf. Cu ocazia vizitelor, belgienii au observat ca elevii invatau intr-o scoala veche, slab iluminata, cu banci rupte si cu un aspect neprimitor. Delegatii belgieni au venit cu fondurile si cu muncitorii lor si intr-o vara au renovat scoala dupa cele mai exigente standarde. Salile de clasa au mobilier nou, peretii, pe care multe generatii de elevi incrustasera mesaje cu briceagul, au fost zugraviti, iar in clase au fost instalate neoane. Scoala a primit si material didactic, iar belgienii au deschis un cont prin care trimit periodic bani administratiei locale pentru intretinerea scolii si pentru reparatii curente. Reprezentantii celor doua localitati infratite au pus impreuna bazele unei fundatii – Zwarbuc-, prin care sint sprijiniti copiii care au rezultate foarte bune la invatatura. Elevii cu mediile cele mai mari primesc burse in valoare de doua milioane de lei. Aceasta masura are ca scop prevenirea abandonului scolar si sprijinirea elevilor care termina clasa a VIII-a si se hotarasc sa mearga la liceu. Abandonul scolar este frecvent in mediul rural, unde multi elevi buni la invatatura intrerup scoala din cauza greutatilor financiare. Acest lucru nu se mai intimpla la Bucinisu pentru ca bursele oferite elevilor fruntasi de fundatia Zwarbuc ii ajuta sa isi acopere cheltuielile necesare pentru scoala si chiar sa mearga la liceu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS