Care sint fortele speciale ale coalitiei care actioneaza deja in Afganistan?
Exista o serie de rapoarte care afirma ca soldati din fortele speciale britanice din trupele de vinatori de munte din cadrul escadroanelor A, B, D si G „SABRE“ (regimentul 22 SAS) au intrat in zona de nord a Afganistanului, incepind cu 15 septembrie, venind din Uzbekistan. Ei sint sprijiniti de fortele uzbece care sint integrate Aliantei de Nord conduse de generalul Dustram, alaturi de ei aflindu-se agenti operativi din Serviciul secret de informatii britanic (MI6). Fortele speciale americane provin din regimentul 7 Rangers si din regimentul 1 Operatiuni speciale (Delta Force) care au intrat in zona de nord a Afganistanului, venind de pe bazele din Tadjikistan, fiind, se pare, condusi de un numar de ofiteri rusi din fortele speciale Spetnatz si traficanti de arme tadjici care cunosc foarte bine terenul si au excelente legaturi cu serviciile ruse de informatii militare. Deoarece s-a constatat o lipsa cronica de informatii despre bazele si miscarile de trupe ale talibanilor, ofiterii CIA aflati la Islamabad sint nevoiti acum sa se bazeze pe informatiile oferite de ISI, serviciul de informatii pakistanez, de ceea ce ofera KGB din Tadjikistan si, mai ales, baza de date pusa la dispozitie de serviciile rusesti SVR (fosta KGB) sau GRU (informatii militare).
Rapoarte neoficiale spun ca, in aceste zile, in zona Afganistanului au fost deja antrenate intr-o serie de operatiuni citeva elemente apartinind regimentului 160 de operatiuni aeriene speciale „The Night Stalkers“ care folosesc elicopterele HH-60G/H, MH-60G/K „Pave Hawk“ sau unele special adaptate pentru incursiuni de tip comando, AH.6C/J si MH-6J „Little Bird“ care pleaca de la o baza aflata in nordul Pakistanului si de pe un aerodrom din Tadjikistan.
Gata de interventie se afla marile unitati de lupta din imediata apropiere, in primul rind, grupul de lupta din Flota a 5-a aflat in Golful Persic condus de portavionul USS ENTREPRISE, care are la bord grupul 8 de aviatie. Grupul mai include, in structura actuala, crucisatoarele USS Gettysburg si USS Philippine Sea, distrugatoarele USS Stout, USS Nicholson, USS Thorn, USS Gonzales si USS McFaul. Alaturi se mai afla un grup de lupta, cel condus de portavionul USS Carl Visnon, pe care este imbarcat grupul 14 aviatie de lupta. Din acest grup mai fac parte crucisatoarele USS California, USS Shiloh si USS Arkansas, insotite de doua submarine nucleare de atac, SSN-666 si SSN-759.
Grupul de lupta condus de portavionul USS Theodore Roosvelt (insotit de 14 nave de lupta) se va opri poate alaturi de flota a 6-a din Mediterana sau, in caz de nevoie, va merge mai departe spre Golful Persic. Tot spre Golf s-au indreptat in aceste zile si cei 3.000 de Marines din corpul 15 expeditionar si amfibiu, plecind din Singapore la bordul navelor USS Pelehia, USS Comstock si USS Dubuque. Exista si o serie de date conform carora elemente avansate din diviziile americane 82 aeropurtata si 1010 aeropurtata de asalt au ajuns deja la baze din nordul Pakistanului, urmind sa ia parte la prima faza de atac terestru.
Analistii spun ca, intr-o prima faza, operatiunile exclusiv de tip forte speciale care sa sustina un razboi purtat in principal de rezistenta afgana ar necesita intre 30.000 si 50.000 de soldati, fiind echivalent efortului din Kosovo, cu participarea unei forte aeriene (avioane si elicoptere) de un minimum de 200-300 de aparate. In acest caz, se estimeaza ca operatiunea va costa un miliard de dolari pe luna, durata fiind incerta, de la citeva luni la citiva ani.
Care sint fortele talibanilor si care este armamentul de care dispun?
Michel O’Hanlon de la Corporatia RAND afirma ca „fortele talibanilor ar putea ajunge pina la 50.000 de oameni, cu potentialul de a recruta ceva in plus in perioada de razboi. Probabil ca inca mai detin sutele de vehicule blindate mostenite de la armata afgana, precum si citeva zeci de avioane si 10-20 de elicoptere de atac si de transport. Dar, si mai important, mai poseda 2.000-5.000 de mortiere si alte armamente de categorie medie, sute de mii de arme usoare si mine, precum si aruncatoare individuale de grenade de tipul celor care au doborit elicopterele americane Black Hawk in Somalia in 1993, foarte posibil alaturi de citeva rachete antiaeriene de tip Stinger pe care americanii le oferisera rezistentei antisovietice in anii ’80. Toate aceste ingrediente ofera conditii pentru o operatiune de infanterie care se anunta dificila.“
Optiuni pentru operatiuni militare de anvergura. Atit studiul lui O’Hanlon, cit si analizele militare STRATFOR arata ca marea problema o reprezinta conditiile in care SUA pot folosi uriasa forta aeriana pe care o au desfasurata acum, pe portavioane sau pe bazele terestre din regiune, precum si perspectivele relativ incerte ale unei invazii terestre. Analiza STRATFOR este foarte pesimista: „Indiferent de intentiile Islamabadului, securitatea fortelor americane nu poate fi garantata… Rezistenta fata de prezenta trupelor americane in Pakistan poate usor implica atit elemente ale fortelor armate, cit si ale celor de securitate pakistaneze, precum si o serie de simpatizanti ai talibanilor. Mai mult, fortele terestre de marimea unor divizii care sa atace Afganistanul ar trebui sa intre pe un teren foarte dificil si adesea imposibil de trecut. SUA nu au la indemina suficiente forte disponibile pentru a securiza Pakistanul si pentru a pregati invazia Afganistanului… O problema similara se pune si in cazul unor atacuri aeriene care sa porneasca din Pakistan. Securitatea bazelor aeriene va necesita un numar mare de soldati americani. In mod deosebit, forte ostile indigene ar putea sa faca imposibil transportul de combustibil necesar operatiunilor aeriene, iar bazele respective pot fi foarte usor tinta unor atacuri, conducand trupele terestre intr-o batalie pe care n-o pot cistiga“.
O-Hanlon afirma ca, in cazul unui atac masiv terestru, SUA ar avea nevoie de o armata de 5-600.000 de oameni, iar in cazul unei „lovituri strategice limitate“, de 100.000 pina la 200.000 de soldati (pentru cucerirea principalelor orase si a principalelor coridoare de transport), urmind sa sprijine formarea unui nou guvern de catre fortele actualei opozitii afgane. „Dupa ce guvernul a fost format, fortele americane urmeaza sa ramina in zona, asigurind securitatea, pentru a-l ajuta sa ramina la putere. Se va accepta posibilitatea ca bin Laden si restul organizatiei al-Qaeda sa poata ramina ascunsi in munti sau in zone secrete, chiar dupa ce noul guvern afgan va intra in functie… Neocupind intreg teritoriul tarii, americanii vor reduce numarul de forte necesare si de pierderi la cel putin jumatate…, dar costurile vor fi mari si beneficiile asteptate modeste“.
Optiunea aeriana este si ea problematica, spun cei de la STRATFOR, deoarece nu se stie „daca toate elementele din fortele armate pakistaneze vor onora promisiunile Islamabadului“ si ca „exista cel putin o posibilitate – cel putin pentru a fi considerata ca un factor al ecuatiei – ca elemente dure din cadrul armatei sa foloseasca rachetele sol-aer de care dispune armata pakistaneza sau un avion de interceptie impotriva avioanelor americane de realimentare in zbor, cele mai vulnerabile, alaturi de cele de comanda si control de genul AWACS.“ In aceste conditii, se recomanda folosirea ofertei facute de India, in speranta ca va exista aprobarea chinezilor pentru utilizarea spatiului lor aerian in eventualitatea unor misiuni viitoare. Portavioanele americane vor fi cea mai sigura baza de plecare, din momentul in care de pe o asemenea nava, in conditii optime, pot fi declansate 40 de atacuri aeriene pe zi, o flota de patru sau cinci portavioane putind sa grupeze misiuni cuprinzind maximum 160-200 de avioane, limita normala fiind insa intre 100 si 125 de avioane simultan.
Lovituri aeriene vor mai putea fi conduse din Turcia si de pe bazele terestre din Golful Persic. Dar o misiune din Turcia, atrag atentia analistii STRATFOR, ar trebui sa strabata o distanta de 2.000 de mile, iar una din Golf, 1.500 de mile. „Este posibil, dar cu mai multe realimentari in zbor, ceea ce ar face ca tempoul operatiunilor sa nu permita producerea de daune masive Afganistanului. De aceea, misiunile aeriene trebuie sa fie duse mai ales de bombardierele cu raza lunga de actiune B-52, B-1 si B-2, unele plecind de la baza Diego Garcia, altele venind direct din SUA. Acestea impreuna cu rachetele de croaziera Tomahawk, vor duce greul campaniei“.
Aliatul rus
In perspectiva unor operatiuni masive duse de fortele opozitiei afgane sustinute de forte speciale ale coalitiei, analistii STRATFOR analizeaza conditiile in care apare o noua alianta, cea americano-rusa. Aceasta pentru ca rusii isi pastreaza o puternica influenta in Asia Centrala, iar „axele de atac cele mai promitatoare sint oferite de Uzbekistan si Tadjikistan“. „Se subestimeaza dependenta pe care SUA o vor manifesta fata de Rusia in cazul unui asemenea scenariu. Mai intii, SUA vor opera in cadrul sferei ruse de influenta, iar Kremlinul va forta SUA sa recunoasca acest lucru. In al doilea rind, va folosi valorile de care dispun rusii in cadrul Aliantei de Nord. In sfirsit, distantele din regiune fac sa fie nevoie de un substantial sprijin logistic rusesc. Nu este posibil ca SUA sa organizeze forte militare majore sau sa transporte materiale grele in aceste tari fara sa dispuna de asistenta din partea rusilor. Folosirea Uzbekistanului si a Tadjikistanului vor crea o alianta de facto americano-rusa. Pretul pe care rusii il vor cere pentru serviciile lor va fi unul ridicat. Va include o serioasa asistenta financiara, recunoasterea influentei in sfera fostei URSS, mina libera in Cecenia si Caucaz si oprirea extinderii NATO. In schimb, SUA vor dispune de o baza geografica de unde sa lanseze operatiuni impotriva Afganistanului“.
SUA isi monteaza acum operatiunea militara iminenta, cu aceeasi viteza cu care construieste si noul sistem de aliante. In conditiile in care Consiliul de Securitate a aprobat o rezolutie care acorda girul moral oricarei actiuni impotriva terorismului si statelor care adapostesc asemenea organizatii, coalitia politica poate fi dublata in liniste de una militara, pe noi dimensiuni ale viitoarelor sfere de putere. Caci de data aceasta este evident pentru toata lumea ca nu mai vorbim doar despre Afganistan. Asa cum la Yalta, spre exemplu, nu a fost vorba numai despre Germania lui Adolf Hitler.
