„Conducerea FSLI (Filiala Mehedinti) considera, cu parere de rau, ca nu se poate implica in organizarea festivitatilor care vor marca Ziua Internationala a Educatorului“, a declarat, joi dupa-amiaza, liderul sindicalistilor din invatamintul mehedintean, Mihai Dima, argumentind ca, atita vreme cit cadrele didactice vor fi obligate sa traiasca sub demnitatea conditiei lor profesionale (salarii umilitoare, conditii de munca derizorii), nu intelege sa fie partas la actiuni festiviste, cu iz demagogic. Opinia lui Mihai Dima, impartasita si de ceilalti membri ai Biroului Judetean Mehedinti ai Sindicatului Liber din Invatamint (Marius Opran, Costel Cazacu, Nicu Iordache, Eugen Cioara), este ca se continua „mimarea reformei“, pe fondul unui dispret total fata de situatia materiala a cadrelor didactice. In ciuda promisiunilor facute la deschiderea anului scolar de premierul Adrian Nastase, nu se intrevad perspective reale de ameliorare a situatiei prezente. A fost citat, in acest sens, ministrul Tanasescu, care „a avut grija sa accentueze ca nu se vor da tichete de masa in invatamint“ si care vorbeste „insistent“ de o reducere de personal (100 de posturi numai in Mehedinti), de o „constringere bugetara“, aceasta traducindu-se, dupa opinia liderilor amintiti, prin disparitia unor sporuri salariale si chiar prin cresterea normei didactice la 22 de ore. Trecerea salarizarii personalului din invatamint de la bugetul de stat la bugetele locale a creat probleme suplimentare, cea mai presanta fiind absenta fondurilor necesare pentru asigurarea salariilor pina la sfirsitul acestui an. O alta chestiune care a creat tensiuni inutile, inclusiv in judetul Mehedinti („cazurile“ Dumbrava si Burila Mica), este asa-numita „comasare“ a scolilor, considerata de Costel Cazacu „un experiment nereusit, un fel de turism scolar“. Cheltuielile cu transportul elevilor sint trecute la capitolul cheltuieli materiale in interesul invatamintului si, in multe locuri, „pina cind sint adusi toti elevii la scoala, se termina programul“. Unde-i, atunci, eficienta? Asta ne intrebam si noi. Dind citire mesajului adresat de federatia Sindicatelor Libere din Invatamint cu prilejul „Zilei Educatorului“, salariatilor din invatamint si urind, la rindul sau, sanatate si fericire slujitorilor catedrei, Mihai Dima a tinut sa avertizeze ca, daca actuala stare de lucruri se va prelungi, nu vede cum „i-am putea opri pe oameni sa treaca la actiuni revendicative“. „De altfel, veti vedea ca unii vor sarbatori aceasta Zi a Educatorului prin mitinguri“, a mai spus el.
Un semnal de alarma sindical de Ziua Educatorului
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei