Din dispozitia controversatului Antonescu, in 1942, tiganii au fost incolonati cu mic cu mare si dirijati in directia Bug. Era razboi, era foamete, era spaima si pentru romani, si pentru tigani. Si-au strins corturile, si-au luat copiii si nevestele, i-au incarcat in carutele cu cai si sub paza au plecat intr-un loc necunoscut despre care nici in visele cele mai rele nu si-au inchipuit ca este atit de sinistru. Nici apa, nici mincare, decit un loc in care nici mustele nu supravietuiau. Moartea pindea la fiecare pas, iar frica de chinurile ei i-a facut pe dezradacinati sa cumpere banita de faina cu un galben mare si apa de baut, pe cocosei.
Prevederea era si atunci mama intelepciunii
La intrarea in Strehaia dinspre Craiova, in stinga podului se ivesc turnurile celor trei case ale neamului de tigani Mihai. Din mosi-stramosi, neamul lui Mihai s-a ocupat de prelucrarea aramei. Cazane, caldari, ibrice si tot ce se poate prelucra manual. Gogu Mihai, stramosul tuturor Mihailor de la pod, are 99 de ani batuti pe muchie si, dupa cum arata, va trece cu usurinta peste suta. Este contemporan cu toata istoria Romaniei si unul dintre putinii supravietuitori de la Bug. „Aveam 40 de ani cind Antonescu ne-a trimis la Bug. Eram om in toata firea si citeodata, cind nu pot sa dorm, imi trec prin fata ochilor toate nenorocirile acelor vremi. Atunci, Antonescu ne-a gasit la Simian. Aveam cai si caruta ca noi umblam cu corturile cu caldari. Ne-am pus tot ce aveam in carute, ca mare lucru nu era, si am plecat pe drum. Eu, care banuiam ca nu ne duc ei la nunta, am inghitit 100 de galbeni si i-am pus si pe copii, si pe nevasta sa faca la fel. Eram bogat si ce nu am putut inghiti am ascuns, crezind ca ne intoarcem cindva. La granita ne-au luat caii si carutele si am plecat pe jos pina la Odesa. Trei luni am facut pina acolo. Ne-au pus sa ne facem bordee pe malul Bugului si ne-au lasat fara mincare si fara apa. Cind ploua stringeam apa sa o bem, iar dupa ce ningea topeam zapada. Tot ce puteam gasi de mincare erau semintele de floarea-soarelui pe care le prajeam pe tabla si le mincam. Un an asa am trait. Dupa un an ne-au scos din bordee si ne-au pus la corvoada. Atunci am crezut ca ne-a pus Dumnezeu mina in cap. Era mai usor. Mai gaseam cite ceva de mincare. Pentru fiecare saptamina de munca ne dadea o galeata de cartofi si 300 de grame de faina. Ca sa nu murim, cumparam o galeata de faina de la rusi cu un galben mare care are 15 grame de aur.“
Nemtii au rechizitionat carutele cu cai
„Dupa o vreme, au venit jandarmii, spune mos Gogu, si ne-au spus ca toti cei care vrem sa plecam in tara sa plecam, iar cei care vor sa ramina sa ramina. Ce sa raminem noi acolo ca locul ne era la Simian. Am cumparat iar cai cu carute si am plecat. Dupa 200 de kilometri ne-au ajuns nemtii, care ne-au rechizitionat caii si carutele si ne-au lasat pe jos. Asta s-a intimplat la Tiraspol. Pina la Nistru am venit cu ce aveam pe noi si cu copiii in brate. Am trecut si Nistrul, dar cind sa trecem Prutul nu s-a putut ca ne ziceau ca poate avem tifos. Am stat o luna intr-un sat parasit in care am gasit vin in butoaie si mincare. Am plecat intr-un sat din Basarabia si am tocmit cu un om care avea barca sa ne treaca Prutul. Intr-o noapte ne-a trecut pe toti 500 de oameni care eram acolo. Pe urma, am ajuns cu trenul la Craiova si de acolo fiecare unde a vrut. In viata mea nu am facut injectie si nu am luat buline. O singura data m-am taiat la mina si m-au dus copiii la spital, dar nu am vrut sa ramin. Acum, la aproape suta de ani, tot mai ajut la caldari si la cazane. Pe vremea mea faceam caldari cu ciocanul si foalele. Acum, baietii astia ai mei si-au luat tot felul de scule care se baga in priza“.
Opt masini la fiecare casa
Dupa ce au plecat rusii din tara, clanul mosului Mihai s-a asezat la intrarea in Strehaina si a inceput sa-si ridice case. Copiii s-au insurat, au avut copii care, la rindul lor, au facut alti copii, in asa fel incit mos Gogu nu le mai stie socoteala. Casele s-au inmultit cu fiecare an si cu fiecare familie inchegata. Mosul a pus banii la bataie si le-a dat friu liber copiilor sa-si faca averi. Si le-au facut. Cei tineri au mers la scoala si, pentru ca vremea carutelor cu coviltir trecuse, si-au rostuit de cite un Mertan, doua, trei pina cind fiecare din cele trei case devenite intre timp palate are cite opt masini de diferite tipuri. Tigancile, desi bogate, nu si-au lepadat portul, dar si-au angajat menajere romance care robotesc ba la bucatariile dotate dupa ultima moda din Germania, ba pe gazonul englezesc din spatele curtii, ba la piscina, ba in livada de pruni.
Lui mos Gogu insa, tot in cort i se parea mai bine.
