In comuna Gingiova, pe o ulita dosnica, doar la citiva metri de lacasul lui Dumnezeu, saracia s-a prasit in curtea Stefaniei Teaca. Sapte copii tremura de frig si le cer mincare celor care nu-i aud. Stefania creste singura sapte copii cu virste cuprinse intre doi si 16 ani. Unii nu au nici macar acte ca sa poata primi amarita de alocatie. In ograda, doar ciorile si resturile unei gradini pustii au mai ramas. Dupa decesul capului de familie, in urma cu un an, copiii au supravietuit cu putinii bani ramasi de la vinzarea casei parintesti din satul Banu Maracine. Familia s-a mutat in satul natal al sotilor Teaca, Gingiova, chiar linga biserica, in speranta ca macar Dumnezeu ii va vedea un pic mai bine.
La 14 ani, Ramona nu a vazut inca o scoala pe dinauntru
Ramona, fata cea mare a familiei, are 14 ani si inca nu are certificat de nastere. Este unul din motivele pentru care nu s-a putut duce la scoala, iar al motiv este acela ca tatal, Dumnezeu sa-l ierte pentru toate betiile si nenorocirile pe care le-a pus pe capul copiilor, nu i-a dat voie sa mearga. Cu greu isi ridica ochii din pamint si sopteste ca de nenumarate ori a dormit pe te miri unde din cauza betiilor celui care s-a dus in lumea celor drepti. A invatat doar sa spele, sa gateasca, sa dea cu sapa si sa numere pina la sase ca sa fie sigura ca nu si-a pierdut vreun frate dintre cei mici.
„Dupa ce ne-am mutat la Gingiova, mama a gasit alt barbat pe care l-a adus la noi. El nu bea asa mult ca tata, dar viata noastra nu s-a schimbat prea mult. As fi vrut sa ma duc si eu la scoala, as fi vrut sa invat macar sa citesc. Nu pot sa citesc nici macar etichetele de la ce cumpar. Noi nu avem acte, am auzit ca in fata legii nici nu existam. Nici macar botezati nu sintem si biserica e la doi pasi de noi. Am auzit ca acum vor sa ne boteze, ca au gasit si nas, si moasa“-, spune Ramona, rusinata de nepasarea celor care au adus pe lume sapte copii fara identitate.
O alta viata compromisa
In casa cojita si cu pamint pe jos, saracia isi daduse mina cu mizeria. Pe unul din paturile murdare statea neclintita mezina familiei, Lenuta, de doi ani. Nu vorbeste si se agata de cea care crede ca-i este mama, Ramona. Aceiasi ochi albastri, acelasi chip speriat. Nu are decit vina ca a venit pe lume intr-o casa cu prea multe guri de hranit si intr-o familie in care actele sint doar hirtii cu care se aprinde focul in vatra. Prin canatul strimt al usii patrunde gerul de afara sub zdrentele care ii tin loc de asternut.
Nici vorba de compasiunea satului, ocupat cu propriile nevoi. Linga ograda lor, o vecina a sugerat ca ar fi mai bine sa-i ia statul pe copii. Dar pe parinti cine ar trebui sa-i ia?
