Copiii orfani din Dolj vor avea sansa de a copilari pe dealurile Goiestiului, linga valea Amaradiei, intr-o casa boiereasca. Ultimul boier de pe raza comunei, Vlad Berlescu, acum in virsta de 82 de ani, a hotarit sa isi doneze averea, casa parinteasca si pamintul Directiei Judetene de Protectie a Drepturilor Copilului (DJPDC) Dolj. Risete de copii vor umple golul din camerele inalte, cu peretii grosi de 70 de cm, iar Vlad Berlescu va trai impacat cu gindul ca, daca el nu a avut copii, altii vor trai si se vor bucura in casa lui. Averea, care i-a adus multe neplaceri si i-a marcat tineretea, o data cu reforma agrara, nationalizarile, domiciliul fortat si abuzurile comuniste, le va da orfanilor sansa unei vieti normale si a unui viitor. Deja, din averea unicului mostenitor al familiei Berlescu, 10 ha de pamint au intrat in patrimoniul DJPDC, urmind ca, in saptaminile care vor urma, sa se definitiveze formalitatile pentru obtinerea conacului. Chiar daca, in deceniile trecute, casa Berlescu a fost cunoscuta ca Muzeul Al. Macedonski, perioada postrevolutionara a adus cu sine pustiul; casa a fost devastata si, din bunurile si acareturile de odinioara, nu a mai ramas nimic.
Trecute vieti de mosieri
Pe teritoriul actual al comunei Goiesti, au trait multi proprietari de paminturi, renumiti fie prin istoria familiei, fie prin rolul pe care l-au jucat in viata politico-sociala a momentului. Ascultindu-l pe Vlad Berlescu, reinvie amintirea unor oameni remarcabili, ministri, avocati celebri, doctori renumiti, mari patriarhi, o lume apusa peste care s-a asternut o perdea de uitare. Oameni deosebiti care au trait si au murit si de care putini isi mai amintesc. Batrinul Berlescu, impovarat de ani, dar cu mintea la fel de tinara ca in urma cu o jumatate de veac, isi aminteste de acel moment, cind a ramas singur pe lume, iar comunistii l-au lasat doar cu trei rinduri de haine si cu dreptul de a duce o viata normala. Remarcabila a fost puterea lui de a lua totul de la capat, de a trai si de a se bucura de viata. Trecutul, mereu prezent in sufletul fostului mosier, a ramas in afara existentei zilnice; vecinii din Craiova nu stiu ca domnul Berlescu este mare proprietar. Oamenii din jur au apreciat pregatirea si calitatile umane ale inginerului Berlescu, si nu averea, reobindita a-cum, la batrinete. In casa lui, fostul boier mai pastreaza citeva fotografii vechi, ale membrilor familiei si ale tineretii sale. Si amintirile despre tatal sau, fost ministru al industriei si comertului, despre fratele sau, avocat stralucit, despre rudele si prietenii de altadata. La aproape treizeci de ani, Vlad Berlescu a mai apucat, inainte de expropriere, sa mai doneze un teren pentru cladirea unei biserici. Ramas in casa pe care si-a ridicat-o cu miinile lui, pe o strada laturalnica din Craiova, Vlad Berlescu si-a cladit o viata normala, fara ura, fara resentimente si doar cu multe amintiri. Din tot ce a fost nu are decit un singur regret: ca nu a avut copii care sa-i lumineze batrinetea din ce in ce mai grea dupa moartea sotiei sale.
Domnul Adi…
Dupa 50 de ani de la confiscarea averii, timp in care nu a avut voie sau nu a putut sa revina acasa, Vlad Berlescu a mai trecut o data vadul Amaradiei sa vada ce a mai ramas din conacul familiei, din cele peste160 ha de teren si 60 ha de padure care i-au apartinut cindva. Nu a mai gasit decit peretii conacului vechi in care, dintr-o greseala a perioadei ceausiste, a fost gazduita casa memoriala Alexandru Macedonski. Acareturile conacului nou pe care le construise ca tinar inginer se spulberasera, nelasind nici o urma. „Am inteles ca din ratiuni de stat
m-au dat afara din casa cu trei rinduri de haine, dintre care unul era pe mine, am inteles sau am incercat sa inteleg tot ce a urmat, dar nu am inteles un singur lucru: ce au avut cu acareturile conacului care intrasera in proprietatea statului? Ce au avut cu conacul lui Economu care a fost un jurist celebru? De ce au luat casele daca nu au vrut sa aiba grija de ele?“
Domnul Adi, cum si-l aduc aminte batrinii din Goiesti, a trecut peste tot si toate. Acum vrea sa vada in casa care i-a adus atita nefericire un strop de lumina si o mina de ajutor pentru cei care nu au nimic, decit dreptul la viata: copii orfani!
