Vladimir Putin – fauritor de noua istorie?

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a reorientat destul de brusc politica externa a Kremlinului spre Statele Unite ale Americii, primind pentru aceasta aplauze la scena deschisa din partea admiratorilor sai de peste ocean. Consilierul presedintelui George W. Bush pentru problemele securitatii nationale, d-na Condoleezza Rice, declara recent, conform saptaminalului moscovit VEK, ca „incepe o noua epoca in relatiile reciproce dintre cele doua tari“. Afirmatia d-nei Condoleezza Rice este sustinuta si de fostul ambasador american la Moscova, Robert Strauss, in opinia caruia „niciodata relatiile americano-ruse n-au fost atit de apropiate cum sint acum“.

Intr-adevar, aderarea imediata a Rusiei la coalitia internationala antiterorista, inchiderea bazelor rusesti din Cuba si Vietnam, disponibilitatea Kremlinului de a dezbate in mod responsabil problema Tratatului de aparare antiracheta (ABM) din 1972 au constituit fundalul necesar instaurarii unor relatii interpersonale cu totul deosebite intre Vladimir Putin si George W. Bush. Ei nu se mai privesc unul pe altul doar prin „prisma securitatii“. Se vede clar ca actiunile celor doi sefi de stat urmaresc crearea unui nou sistem de securitate in lume. Pentru presedintele George W. Bush, coalitia cu Rusia ar putea fi un atu important pentru viitoarele alegeri prezidentiale. Mizind strategic pe SUA, Vladimir Putin incearca nu numai sa faca o bresa in politica externa, ci si sa creeze un nou model social-economic pentru Rusia prin eficienta resurselor externe. Bush si Putin se vad legati de obiective strategice similare.

Asa stind lucrurile, nu mai pare deloc intimplator faptul ca in mass-media occidentale au aparut multe articole consacrate lui Vladimir Putin. Numai ca nu trebuie sa ne miram deloc, deoarece asa s-a petrecut si cu alti lideri de la Kremlin. In Occident sint si voci care vor sa-l avertizeze pe Vladimir Putin ca risca „sa impartaseasca soarta lui Mihail Gorbaciov“. Pare foarte interesant si faptul ca mijloacele de informare in masa din SUA, urmate de cele vest-europene, arunca la „lada de gunoi a istoriei“ o epoca ridicata pina nu demult in slava cerului, perioada reformatoare a Rusiei din timpul lui Boris Eltin. Un exemplu in acest sens il da publicatia americana Wall-Street Journal, care in urma cu citeva zile scria: „Eltin i-a lasat lui Putin o tara dezbinata si in haos total. Favoritii sai si-au luat cele mai bune bucati din proprietatea de stat, inclusiv resursele minerale. Acestia n-au creat insa nici organizatii de tip corporatist si nici institutii politice de stat eficiente“.

Intrebarile care se pun acum sint urmatoarele: Nu cumva risca pina la urma Vladimir Putin sa cada in naivitatea lui Mihail Gorbaciov si sa ramina fara acoperire ca Boris Eltin? Nu cumva risca presedintele Rusiei ca prin pasii revolutionari in politica externa sa-si piarda popularitatea in tara si capacitatea de a duce pina la capat reformele interne?

Aceste intrebari pot deveni acute, daca liderul de la Kremlin nu va obtine pina la urma concesii serioase din partea Statelor Unite ale Americii.

Asemenea intrebari nu pot fi deloc ignorate, noteaza saptaminalul VEK. Mai ales ca seful Cancelariei de la Kremlin, Aleksandr Volosin, intr-un recent interviu acordat publicatiei americane Business Week, aprecia ca „daca nu se va ajunge la un acord in privinta Tratatului ABM, inainte ca SUA sa iasa unilateral din acest tratat, atunci domnul Putin va avea «mari dureri de cap» si ii va fi foarte incomod sa explice elitei politice din Rusia ca politica de apropiere de Occident se justifica“.

Americanilor le place sa spuna ca „gustul pentru puding creste pe masura ce-l consumi“. Iata de ce, dupa afirmatiile lui Aleksandr Volosin, cotidianul Washington Post enumera variante ale unei posibile lovituri de stat in Rusia.

Pe de o parte este de la sine inteles ca Aleksandr Volosin a incercat in felul sau sa-si sprijine presedintele, facind presiuni asupra Administratiei lui George W. Bush pentru solutionarea problemelor legate de Tratatul ABM. Numai ca, pe de alta parte, in acelasi interviu, seful Cancelariei de la Kremlin lasa sa se inteleaga existenta unui curent opozitionist in rindul elitei politice ruse fata de cursul urmat de Vladimir Putin. Mai mult, ultimii zece ani au fost marcati de o permanenta apropiere a Rusiei fata de Occident si n-a fost nimic rusinos in asta. De ce acum presedintele Vladimir Putin trebuie sa „justifice“ aceeasi politica pe care si el o promoveaza?

In public, critica la adresa politicii promovate de Vladimir Putin este limitata. S-ar putea spune chiar ca nici nu exista o opozitie politica serioasa. Numai ca analistii occidentali constata ca „sub covor a inceput sa se adune saminta nemultumirii“. Aceasta nemultumire ar putea fi impartasita de o parte a elitei militare care nu poate „sa aplaude prezenta SUA in Asia Centrala“. Drept figura centrala a acestei opozitii este considerat chiar actualul ministru rus al apararii, Serghei Ivanov, in discursul caruia se observa „anumite contradictii fata de linia centrala“ stabilita de Kremlin. Acesta ar fi doar primul element. Al doilea l-ar putea constitui pozitia speciala a Complexului Militaro-Industrial rusesc, care se teme ca o apropiere de SUA ar duce la o reconsiderare a contractelor pe care acum le are cu tari cum ar fi Iranul, Siria si alte tari din Orientul Mijlociu si Apropiat. Cel de-al treilea factor ar putea fi considerat opozitia de stinga reprezentata de Partidul Comunist, care vorbeste deschis despre „tradarea intereselor nationale ale tarii de catre Vladimir Putin“. In a patra categorie intra oligarhii eltinisti, deranjati de critica tot mai insistenta la care sint supusi din partea SUA. Calificativul de „escroci“ este iritant pentru ei. Mai ales ca au inceput sa simta ca „pe urmele lor“ vin cu viteza mare oamenii lui Putin. De aceea, acesti oligarhi ar putea profita de existenta in societatea ruseasca a sindromului antiamerican si ar putea intra in alianta chiar si cu cei de stinga. Asemenea fenomene au mai fost cunoscute de Rusia. In februarie 1917, criticile si actiunile celor de stinga s-au contopit cu cele din dreapta si aceasta opozitie reprezentata de „contopirea contrariilor“ a dus tara la catastrofa.

Desigur, este vorba de o abordare teoretica. Peisajul politic din Rusia deocamdata arata altfel. Dupa cum se vede, toate structurile formate de putere – Duma de Stat, Consiliul Federatiei, majoritatea mijloacelor de informare in masa, oamenii de afaceri – dau dovada de loialitate fata de Vladimir Putin si sint foarte putini cei care cheama la intoarcerea la trecut. Cu toate acestea apar si semne vizibile de lupta. In ofensiva este Vladimir Putin. El incearca sa-i izoleze si sa-i neutralizeze pe principalii oponenti politici. Acestia au simtit lovitura data opozitiei in persoana oligarhilor. Sint dezbinati si liberalii prooccidentali. Ar putea fi luati in considerare si factori obiectivi. Expertii constata aparitia semnelor de infrinare a reformelor economice. Pe de alta parte, relatiile cu SUA sint inca friabile si nu se poate vorbi despre un adevarat parteneriat intre Moscova si Washington in absenta unor premise politice si economice. Daca in urma recentei vizite in SUA a liderului de la Kremlin vor aparea si aceste premise, atunci s-ar putea spune ca Vladimir Putin este cu adevarat fauritor de istorie a Rusiei.