-1.1 C
Craiova
joi, 6 februarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateO femeie si-a serbat ziua de nastere cersind la caldura unei guri de canal

O femeie si-a serbat ziua de nastere cersind la caldura unei guri de canal

Infofolita in citeva rinduri de haine, cu miinile si picioarele infasurate in cirpe, cu capul plecat, la adapostul glugii hainei, o femeie poate fi vazuta cersind uneori, pe la prinz, pe bulevardul Nicolae Titulescu, pe trotuarul de vizavi de Hotelul Parc, din Slatina. Femeia pare ca si-a ales locul de cersit cu priceperea unui om cu ceva experienta in domeniu: capacul unei guri de canal prin gaurile caruia ies aburi de la tevile de termoficare.

Pe femeie o cheama Mita Stan, iar ironia sortii a facut ca tocmai simbata, 8 decembrie, cind am intilnit-o, sa fi implinit 35 de ani: „Azi e ziua mea. E 8 decembrie, iti arat actele, ca sa vezi. Numar anii, ce sa fac…“, spune cu amaraciune Mita.

Este originara din comuna Tandarei – Ialomita, dar locuieste in municipiul Slatina de vreo trei ani, de cind o boala a inceput sa-i macine trupul. „Am facut arterita acum trei ani. Am taiate degetele din radacina la picioare si am rani la amindoua picioarele si la mina dreapta. De-aia stau cu ele invelite in cirpe“, explica femeia.

Tot de trei ani, Mita a capatat un certificat de handicapat, dar, in schimb, a ramas fara sot. Cum s-a imbolnavit, acesta a parasit-o. Din cei patru copii pe care ii aveau impreuna, o fetita de sase ani si un baiat de 16 ani au ramas la tata, iar baietii cei mijlocii au venit impreuna cu mama lor la Slatina, la o sora de-a acesteia. Femeia povesteste ca acum locuieste intr-o casa cu o camera si un coridor. Si sora ei are sase copii, asa ca spatiul de locuit este mai mult decit insuficient. Decit sora se mai duce pe la rampa de gunoi sa mai faca un ban, in rest, toata lumea cerseste.

Mita nu a lucrat niciodata, a fost „casnica“, dupa cum spune ea. Singurul ei venit este acum pensia de handicapat, de 560.000 de lei. La aceasta se adauga ceea ce cistiga din cersit, 40-50.000 de lei pe zi. Dar pentru ca deseori se simte rau din cauza bolii, nu poate iesi in fiecare zi in strada. Toti banii pe care ii cistiga abia ii ajung pentru medicamentele de care are nevoie in permanenta. Acestea costa aproximativ 140.000 de lei si ii ajung numai sapte zile. Femeia mai are insa de cumparat si altele necesare copiilor, asa ca, uneori, renunta la medicamente si le administreaza din trei in trei zile. Baiatul cel mare, Ion Stan, de 12 ani, nu mai merge de ceva timp la scoala, pentru ca „asa sint vremurile“. In zilele de cersit el impinge vreo 3 km la deal caruciorul in care mama sa este imobilizata. Casuta in care locuiesc este tocmai la marginea orasului, in cartierul Gradistea. Mita zice ca are inca noroc, pentru ca o femeie si-a facut pomana cu acest carucior: „Avea sotul in carucior ca si mine, iar cind a murit, mi l-a dat mie“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS