-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVor fi mai putine cereale anul viitor

Vor fi mai putine cereale anul viitor

Vremea nefavorabila si insamintarile insuficiente din aceasta toamna ar putea reduce recolta est-europeana de cereale in 2002 si obliga regiunea sa renunte la pozitia, recent cistigata, de exportator mondial major, au apreciat analistii.

Recolta Europei de Est a fost foarte mare in acest an, iar griul ieftin, provenit mai ales din Rusia si Ucraina, a fost intens exportat in Europa Occidentala, Africa de Nord si Asia, in detrimentul activitatilor furnizorilor traditionali, precum Franta si Statele Unite. Traderii apreciaza ca recolta bogata din acest an a permis tarilor din zona Marii Negre sa concureze cu cei mai mari exportatori din lume, prin oferta de griu ieftin. Insa, daca randamentul scade anul viitor, situatia nu se va repeta.

In Romania, s-au redus suprafetele insamintate cu griu

Datele preliminare au aratat ca suprafetele insamintate cu griu din Ucraina, Ungaria, Romania, Polonia si Bulgaria s-au redus cu pina la zece procente in 2001. In plus, o seceta prelungita a afectat, in aceasta toamna, mai multe regiuni din Ucraina, Romania si Bulgaria. Ucraina a recoltat aproximativ 40 de milioane de tone de cereale in 2001, dar oficialii din sectorul agricol au indicat ca seceta va determina o scadere semnificativa a recoltei din anul 2002.

Potrivit specialistilor ucraineni, recolta de griu insamintat in toamna s-ar putea reduce de la 21 de milioane de tone in 2001 la 13-16 milioane de tone in 2002. In Romania, analistii au prognozat, de asemenea, o scadere a recoltei de anul viitor, spunind ca randamentul s-ar putea diminua cu pina la 10%. Pe linga lipsa precipitatiilor in unele regiuni, absenta finantarii si aminarea subventiilor acordate de stat pentru cumpararea de seminte i-au impiedicat pe agricultori sa realizeze insamintarile in perioada optima, pina la 20 octombrie.

Datele oficiale au aratat ca 2,26 milioane de hectare au fost insamintate cu griu si secara in acest an, comparativ cu o suprafata de 2,5 milioane de hectare in anul 2000.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS