La Bulzesti, comuna pe cit de mare, pe atit de saraca, micutii au uitat de traditia colindelor; Sarbatorile de iarna nu mai inseamna decit porc taiat si sanius. Se sorcovesc cei din familie, se colinda doar prin vecini, iar Plugusorul se recita doar la orele de limba romana. Prea saraci, cuprinsi de rusine sau greu de urnit din fata televizorului sau a mesei cu bucate, nici adultii nu se duc sa colinde. „Eu? Pai…copiii se duc sa colinde, nu noi, oamenii mari! Cind eram eu copil, mergeau si ai batrini prin sat, sa ureze, dar acum…nici astia micii nu se mai duc! Asta e, se pierd obiceiurile!“, spunea Ion Stancu, un satean din Bulzesti.
Intre Craciunul traditional si modernul Revelion, e o perioada in care toti se pregatesc pentru intrarea intr-un nou an; se fac urari de sanatate, de prosperitate, bilanturi si felicitari. La sate, doar citiva copii se mai duc sa ureze, in ajun de An Nou: „Sa fiti gazde sanatoase; sa va fie casa casa, sa va fie masa masa, sa traiti, sa infloriti, ca merii, ca perii!“ si toate cele traditionale… Acolo unde se mai aud grupuri de copii urind sanatate si un an bun, textele sint actualizate, adaptate la realitate si la nevoile micilor colindatori: „Sa fiti gazde sanatoase si sa ne bagati in plase!“ sau „La anul si la multi ani, sa ne dati si noua bani!“. Si uite-asa, colindatul a dobindit un caracter vadit economic; „micii intreprinzatori“ pornind sa le ureze sanatate celor cu dare de mina (si de bani!) si rudelor care rasplatesc efortul cu citeva mii de lei. „N-am fost cu colindul anul asta; nici nu ne-am strins toti din grupul nostru si m-am gindit ca deja sintem prea mari ca sa mai mergem pe la portile oamenilor…Unii sint asa de saraci, incit nici nu iti deschid poarta ca sa nu fie nevoiti sa bage mina in buzunar!“, spunea Marian B., licean.
Si daca mersul prin sat, cu colindatul, nu mai este asa popular in rindul celor mici, sania le-a ramas la fel de draga. Pirtiile si dealurile Bulzestiului, dupa ninsorile abundente din ultimele zile, erau un fel de paradis al saniusului, in care mici si mai putin mici isi petreceau aproape toata ziua. Mai mult, citiva tineri mai intreprinzatori si-au facut un fel de tren din sanii, iar pe post de locomotiva au instalat un cal … putere! Convoiul de sanii tras de cal stirnea zimbetul satenilor, iar risul „calatorilor“ era semn de sarbatoare. „Mai bine cu sania decit cu colindul!“, a spus lucrurilor pe nume un pusti cu obrajii rosii si incaltat cu cizmele fratelui mai mare.
Datinile stramosesti sint pentru noi, romanii, arhiva vie a spiritualitatii si devenirii noastre ca popor. An de an, iarna de iarna, obiceiurile din batrini, colindele, Plugusorul si sorcova pastreaza farmecul nepieritor al inceputurilor si ne reamintesc, o data cu sfintenia zilei Nasterii Domnului, de gustul inconfundabil al merelor pe care le primeam in copilarie de la gospodarii bucurosi de colindatori… Numai ca, sufocate de progres si de graba lumii de azi, traditiile supravietuiesc cu greu contemporaneitatii si se pierd, adesea, in uitare. Satele, ultim bastion al obiceiurilor stramosesti, cad si ele prada nepasarii si angoasei de azi; taranii Doljului pierd legatura cu cei din vechime, uita urarile de An Nou, plugul simbolic si semnificatiile gesturilor rituale.
