-2.7 C
Craiova
miercuri, 15 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRevelion fara artificii

Revelion fara artificii

Noaptea de Revelion nu a iesit cu nimic din comun in Drobeta Turnu Severin. Buticarii s-au incapatinat sa tina deschis, taximetristii au tras tepe cit au putut, iar cersetorii s-au incalzit cu ceva aurolac, cumparat din mila credinciosilor de la biserica. Ce le-a lipsit severinenilor a fost focul de artificii, iar ceea ce au avut din belsug, au fost petardele, aruncare cu generozitate si la voia intimplarii.

Marea dezamagire a locuitorilor municipiului Drobeta Turnu Severin, la Revelionul din acest an, a fost faptul ca, spre deosebire de anii trecuti, primaria nu a mai organizat focurile de artificii. Cele aproximativ 500 de milioane de lei alocate pentru manifestarile dedicate Sarbatorilor de iarna au fost cheltuite pentru citeva spectacole, pe scena amenajata in fata Casei Tineretului din municipiu si pentru un foc de artificii ce a marcat deschiderea acestor festivitati. „Nu credeam ca nu vom putea privi focul de artificii. Decit sa se fi aruncat cu ele pe 20 decembrie, mai bine le pastrau pentru aceasta noapte. Am iesit in centru cu sticlele de sampanie tocmai pentru asta, dar nu e nimic spectaculos. Cred ca am fost singurul oras din tara care nu a avut focuri de artificii in aceasta noapte“, a declarat Ionica Stoian, de 34 de ani, din Drobeta Turnu Severin. La Spitalul Judetean, bolnavii au avut o masa mai buna in noaptea de Anul Nou, iar cei care si-au adus televizorul de casa au putut urmari programele dedicate acestei nopti. In comparatie cu alti ani, din spital au lipsit colindatorii: „Am auzit ca altadata era spitalul plin. Veneau cu capra, cu sorcova, cu plugusorul. Si asistentele de pe sectie s-au purtat mai altfel. A fost frumos…“, a declarat Ion Podindeanu, de 64 de ani, din Podeni.

Revelion in strada

In gara severineana, spre miezul noptii de Anul Nou, doar aurolacii isi faceau veacul pe peron. In sala de asteptare, calatorii fie ii injurau printre dinti, fie le aruncau cite un banut. Pentru ei, doar aburii drogului cu care isi mai pacalesc viata inseamna sarbatoare. Cererea de taximetre de Anul Nou a fost foarte mare, iar oferta – destul de mica. Pretul a urcat cu mult peste cel oficial, inregistrindu-se intre 10.500 si 15.000 de lei pe kilometru. Cei mai vinati au fost turistii, indiferent daca au fost straini sau romani. Ei sint si cei mai vulnerabili, in viziunea taximetristilor, pentru ca nu cunosc orasul, drumurile, scurtaturile si nici preturile zonei. Gara si centrul orasului au fost cele mai cautate locuri de catre taximetristi. Restaurantele si localurile au fost arhipline, directorii acestor unitati declarindu-se multumiti de incasarile obtinute: „A fost un Revelion reusit din toate punctele de vedere. Au fost mai multi severineni dornici de petrecere in acest an, desi pretul meniului a fost de un milion de lei. Asta inseamna ca oamenii au mai gasit bani si pentru distractii, la sfirsit de an“, a declarat patronul unui restaurant din Drobeta Turnu Severin. Chiar daca nu au putut admira focurile de artificii, severinenii au iesit din case la miezul noptii, au desfacut sampanie dupa sampanie si s-au bucurat laolalta de trecerea a inca in noul an, pe care si-l doresc mai bun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS