Saracele sate romanesti, cu oameni tristi si nevoiasi, a caror singura avutie nu este uneori decit o cocioaba prapadita. Sint locuri in care viata e mai mult un chin decit un dar, in care resimti dureros tristetea caselor darapanate, a fetelor posomorite si unde nu intilnesti decit lehamite, o nepasare imuna in fata celei mai marunte incercari de a schimba ceva. Iar copiii… copiii fara haine, fara jucarii, fara carti de povesti, fara caldura unei sobe sau a bratelor parintesti, copiii sint fiintele care traiesc, inocente si fara scapare, in asprimea saraciei. Fara scapare… pentru ca educatia costa, iar viata are un pret prea mare pentru saracia lor. Iar norocul nu nimereste intotdeauna acolo unde e nevoie de un miracol; si doar o intorsatura nesperata a sortii ar putea sa le deschida drumul spre o viata mai buna celor trei fetite din Bulzesti, care traiesc, de mai bine de un an, printre ruine…
Cind iesi din satul Prejoi si te indrepti spre Fratila, pe partea dreapta a soselei, mai poti obser-va aleea serpuind printre copaci, parte a parcului care impodobea odinioara conacul lui Pazu, din Bulzesti – Dolj. Acum aleea duce la ceea ce a mai ramas din conac, adica o ruina care sta sa se prabuseasca peste familia Elenei Sandu. Izgonita din casa soacrei, impreuna cu Nicu, omul cu care nu a avut timp sa se casatoreasca legal, Elena si cele trei fetite ale ei s-au mutat la Pazu prin bunavointa primarului din comuna, Gheorghe Draguleasa.
Femeia a amenajat o camera cum a putut, si-a facut o soba din caramizi si si-a mutat familia in caminul de imprumut. Una din cele trei fetite merge la scoala, acolo unde bunica dinspre tata, cea care i-a dat afara din casa, este femeie de serviciu.
Cu lacrimi in ochi, Elena povesteste cum batrina nu-i da drumul in clasa nepoatei decit daca se string mai multi copii si cum, de cind drumurile li s-au despartit, nu au mai schimbat nici macar o privire.
Trei fetite si o singura papusa
Fetitele Elenei stau mult timp singure in ruinele conacului lui Pazu cit timp mama si tata muncesc cu ziua prin sat. Ar vrea sa cistige si ele un ban de Anul Nou umblind cu sorcova prin sat, dar nu au sorcove si nici bani sa-si cumpere. Mos Craciun a venit anul acesta doar pentru Lidia, singura care e scolarita, si i-a adus la scoala o papusa, citeva dulciuri si o portocala. Portocala si dulciurile le-a impartit cu Larisa si cu Alexandra, celelalte surori, iar cu papusa se joaca pe rind, si ele, si fetitele vecinilor. Acum au si ele o papusa de care se ingrijesc cu seriozitatea unui adult. De anul trecut, de cind stau la conacul lui Pazu, trei fetite frumoase si nevinovate traiesc printre ruine. Nu au nici o vina ca s-au nascut in saracie, nu au nici o perspectiva decit, cel mult, soarta mamei lor.
La Pazu, unde pe vremuri trageau la scara sanii cu zurgalai si oamenii erau fericiti de Sarbatori, acum trage doar saracia; iar singurele chiote de bucurie sint ale celor trei fetite zgribulite care, netematoare de scirtiiturile ingrozitoare a ceea ce pe vremuri era o scara interioara, inca se mai joaca.
In camerele de jos, pustii si devastate, gigiie ragusit citeva giste, iar prin curte scurma doua gaini; citeva pasari si nu mai putin de cinci guri de hranit la o masa.
