La 12 ani, Ionut este imbracat cu haine de la vecini, maninca ce apuca si doarme pe un pat de haine, intr-un frig cumplit. O zi din viata lui incepe cu un ceai si o coaja de piine uscata, continua cu un drum, o data la doua zile, pina la scoala si se finalizeaza cu un film, neaparat „de bataie“, la televizorul lui nea Silvica, de la barul de linga bloc. Ramasa vaduva, Maria, mama lui Ionut, spune ca nu poate sa-i ofere mai mult de o masa pe zi, si aceea alcatuita din ciorba de varza cu piine. Cam asta e viata la marginea Severinului, iar ca Ionut sint multi altii.
Blocurile de la marginea municipiului Drobeta Turnu Severin pot fi comparate, in multe cazuri, cu cele din vremea razboiului. Majoritatea nu sint racordate la curentul electric. De incalzire nici nu poate fi vorba, „ghetourile“ fiind debransate de ani de zile de la reteaua de alimentare cu energie termica. In aceste conditii, citeva zeci de familii, majoritatea la limita saraciei, nu asteapta prea multe de la viata.
„Ionut este imbracat cu haine de la vecini…“
Maria si Ionut Nicolae, mama si respectiv fiu, traiesc intr-unul din blocurile cartierului Severnav, dupa denumirea santierului naval din apropiere. Cind am ajuns in fata blocului, Ionut incerca sa se incalzeasca, lovind cu o minge in zidul blocului. In casa era oricum mai frig ca afara. L-am intrebat daca e la scoala. „Nu-mi place la scoala. Sint in clasa a sasea, dar nu ma duc decit o data la doua-trei zile. Mama imi zice ca si asa nu am ce sa fac cu cartea, ca nu ma invata multe profesorii. Aici mai ies cu baietii, in fata blocului, la un fotbal. Daca are mama bani, ma mai duc la piata sa iau cartofi“, a spus Ionut. Maria si fiul ei au o camera si o bucatarie. Baia este comuna si o folosesc zece familii, de pe acelasi palier. In camera in care locuiesc e o mizerie de nedescris. Maldare de haine zac de la intrare si pina in cel mai mic ungher, alcatuind chiar si un pat moale, pe care doarme Ionut. „Aglomeratia“ le da insa senzatia ca sint aparati de gerul de afara. Nu au soba, ca alti vecini mai instariti, si nici un alt mijloc de incalzire. „Nu avem si noi o soba pentru ca nu a avut cine s-o faca. Se cunoaste ca nu exista un barbat in casa, eu fiind despartita de citiva ani. Nu avem alte posibilitati, pentru ca nu exista bani. Aici, in cartierul acesta, traiesc oameni saraci, care nu au de lucru. Eu am fost vinzatoare la un magazin mic, dar patronul avea datorii foarte mari si a trebuit sa plec. Acum nu mai avem decit somajul meu si alocatia copilului. Cu un milion de lei nu pot sa fac prea multe. Pe Ionut il mai imbraca vecinii, dar tot trebuie sa-i dau sa manince. Nici la scoala nu prea se duce, ca nu am avut de unde sa-i cumpar carti si caiete“, a spus Maria Nicolae.
Refuzul de a mai privi spre viitor
Desi centrul municipiului Drobeta Turnu Severin este la numai doua statii de autobuz de cartierul Severnav, Ionut si Maria aproape ca nu stiu cum mai arata orasul. Singura cursa pe care Maria o face pina in centru este cea din ziua in care se duce sa-si semneze carnetul de somaj. In rest, viata familiei Nicolae se desfasoara numai intre cele citeva blocuri de la marginea orasului. De la o toneta isi cumpara piinea, de la o taraba cite o jumatate de kilogram de cartofi sau o varza murata si asta e tot. Pentru ei, a avea un frigider, o plita cu butelie sau un televizor inseamna un prag mult prea greu de atins. Spre seara, Ionut se mai duce la barul din colt, unde nea Silvica il lasa sa-si „clateasca“ ochii, la un film „de bataie“. Nu se duce singur, ci impreuna cu alti doi-trei copii de virsta lui, cu care formeaza „gasca blocului“. „Nu pot sa spun ca n-am furat, pentru ca am mai luat si noi, baietii, cite o ceapa de pe taraba. Nu am facut insa furtisaguri mari, asa cum fac hotii adevarati. Am vazut ca mama nu mai are bani de mincare si am zis c-o mai ajut“, a mai spus Ionut. Majoritatea vecinilor familiei Nicolae sint someri, rare fiind cazurile in care unul din soti are un loc de munca. Cu cite doi-trei copii, aceste familii au cam refuzat sa se mai gindeasca la viitor. Despre autoritatile locale nici nu vor sa auda, pentru ca, in afara de promisiuni, nu s-au ales cu nimic. Peste citiva ani, Ionut si gasca lui se vor numara, cel mai probabil, printre cei care stau la colt de strada si, fie cersesc, fie se uita la buzunarele trecatorilor.
