4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024

Singur pe lume

Ion Marian Ruiban are 48 de ani si o casa pustie in care traieste singur ca un huhurez. Nevasta i-a plecat in lume, cele trei fete si-au facut familii departe de parintele lor, iar tovaras de suferinta si de singuratate nu are nici macar un ciine. Greutatile unei gospodarii de intretinut au apasat mult prea greu pe umerii lui de fost tractorist, iar somajul i-a adus in casa o saracie lucie. N-a mai platit curentul electric si l-au lasat pe intuneric de mai multi ani de zile, geamurile sparte le-a inlocuit cu o carcasa de televizor, ca tot era defect si

n-avea curent electric la prize. Pe poarta priponita cu ajutorul unui arc, rareori intra cineva sa ii dea binete. Cind au intrat in curte sa faca ancheta sociala, oamenii Primariei din Plenita n-au gasit decit citeva urme de cizme prin zapada din curte, semn ca omul nu iesise din casa decit rareori. „Unde sa ma duc? Ca sint singur ca un cuc! Fetele trec pe la mine rar de tot, ca au si ele familii si greutati, vecinii sint la fel de saraci ca si mine, e greu….“, spune nea Ion, care si-a pus toate sperantele in ajutorul pe care i-l va acorda primaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS