2.6 C
Craiova
vineri, 17 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateElevii platesc 5.000 de lei pentru fiecare boacana

Elevii platesc 5.000 de lei pentru fiecare boacana

Banii strinsi sint folositi pentru a-si ajuta o colega bolnava de inima

In unele scoli din Tirgu Jiu functioneaza de citva timp un regulament potrivit caruia, elevii platesc amenzi in cazul in care nu-si indeplinesc atributiile. Acestea se aplica atit pentru ca respectivii elevi lipsesc nemotivat, dar si daca vorbesc urit. In acest an, liceenii Colegiului „Tudor Vladimirescu“ au adus la bugetul scolii aproape opt milioane de lei. La Scoala Generala „Alexandru Stefulescu“, 24 de elevi de clasa a V-a platesc pentru fiecare cuvint urit si pentru fiecare boacana 5.000 de lei.

Fata de aceste aspecte, inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Gorj, Nicolae Mergea, a declarat: „Nu pentru toate scolile sint valabile aceste solutii. Stiu insa ca, dupa aprobarea regulamentului initiat de directorul Colegiului <>, numarul absentelor a scazut considerabil. Poate fi considerat un experiment local de succes, dar asta nu se poate aplica in alte unitati scolare. Depinde de posibilitatile materiale si financiare de care dispun familiile elevilor. Scolile cu cei mai multi elevi care absenteaza sint acelea cu invatamint seral“.

„ Eu nu bag nici un craitar in buzunar“

De mai bine de trei ani, in Colegiul „Spiru Haret“ din Tirgu Jiu, elevii platesc bani grei pentru abateri de la disciplina scolara si pentru fiecare absenta nemotivata. Directorul Colegiului, Gheorghe Gorun, este initiatorul acestor masuri, care au devenit intre timp adevarate legi de ordine interioara. Munca in folosul comunitatii, in speta Colegiul „Spiru Haret“, este un alt mod prin care conducerea ii pedepseste pe elevii care nu reusesc sa-si indeplineasca atributiile scolare.

Banii proveniti din buzunarele liceenilor sint directionati la fondurile din care se achita o parte din cheltuielile pentru reparatii si zugraveli efectuate in cladirea scolara, sau pentru premierea celor mai buni elevi. Cei care sint „iertati“ de astfel de pedepse sint elevii din invatamintul primar si gimnazial. Opinia directorului Gheorghe Gorun, care conduce un colegiu cu 1.380 de elevi, este ca numai asa activitatea scolara poate fi imbunatatita: „In virtutea unui regulament de ordine interioara si a unui contract de parteneriat incheiat intre mine si cealalta parte, adica parinti si elevi, copiii sint obligati sa-si respecte indatoririle. In caz contrar, ei sint buni de plata. Amenda pentru o absenta nemotivata este de 15.000 de lei, aceasta in cazul in care respectivul elev nu vrea sa munceasca in folosul comunitatii, adica in cadrul Colegiului.

De asemenea, este o masura doar pentru cei din invatamintul neobligatoriu, dar unde frecventa este obligatorie. Statul plateste pentru copiii care invata carte. Cei care sint lenesi pot fi obligati sa invete sau sa nu absenteze doar daca-i ustura buzunarul. Din pacate, unor astfel de elevi le este rusine sa munceasca, adica sa curete salile de clasa, pe care tot ei le distrug. As vrea sa fie clar pentru toata lumea ca eu nu bag nici un craitar in buzunar“.

„Am de platit o amenda de zece mii de lei pentru ca am vorbit urit“

O alta scoala din Tirgu Jiu, unde functioneaza un regulament asemanator cu cel din Colegiul „Spiru Haret“, este Scoala Generala „Alexandru Stefulescu“. Numai ca aici situatia este cu totul alta. Elevii clasei a V-a D sint initiatorii amenzilor, pe care tot ei trebuie sa le plateasca. Cei 24 de copii au ales sa infiinteze un fond de solidaritate. Micii revolutionari au hotarit sa plateasca 5.000 de lei, pentru fiecare vorba nepotrivita. In acest sens, ei si-au desemnat o colega care are obligatia sa noteze fiecare „gogorita“ scapata din gura elevilor. Sumele sint gestionate tot de un delegat al elevilor. Deosebit este faptul ca toti banii sint acordati colegei lor, B. Oana. Aceasta sufera de o afectiune cardiaca, iar mama sa este decedata.

Impresionati de situatia Oanei, care in prezent este internata la Spitalul Judetean din Tirgu Jiu, micutii de clasa a V-a continua sa spuna prostioare pe care apoi le platesc. Dirigintele lor, profesorul Nicu Baiu, a spus: „M-am bucurat de hotarirea lor. Copiii sint de o solidaritate rar intilnita. Poate si faptul ca nu le-am impus o astfel de masura, ci doar am sprijinit initiativa lor i-a facut sa devina mai responsabili. Sint mindru de ei, chiar daca fac boacane la tot pasul si mai scapa din gura cite un cuvint nepotrivit. Avem o tema privind arta de a darui si, din cite am observat, copiii mei s-au aratat destul de interesati“, a mai spus dirigintele Baiu. B. Ana, eleva in clasa a V-a D, a declarat: „Avem o colega foarte bolnava. Stringem bani pentru ca sa o ajutam. Pina acum, eu am de dat 10.000 de lei pentru ca am spus deja doua prostii. Dar sa nu-i spuneti mamei… “.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS