-0.5 C
Craiova
vineri, 17 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitate„Un nene mare, cu barba alba, care vine pe gaura cheii“

„Un nene mare, cu barba alba, care vine pe gaura cheii“

Dupa ce Mos Nicolae si-a desertat desaga in ghetutele copiilor, Mos Craciun a devenit cel mai celebru personaj al sezonului. Toata lumea vorbeste despre el si asteapta sa-l primeasca in case in noaptea de Ajun. Desi nu l-au vazut niciodata pe cel care le lasa darurile sub pom, foarte multi copii si-au facut o imagine despre cum arata Mosul. Asa, ca daca il intilnesc intimplator pe strada, sa nu-l confunde cu vreun alt batrinel. Cu ajutorul citorva prichindei din Galicea Mare, am reusit sa-i facem lui Mos Craciun portretul – robot pentru ca toata lumea sa stie cum arata. Am aflat astfel ca figurinele expuse prin vitrinele magazinelor sau reclamele de Sarbatori il descriu destul de bine.

Chiar daca multi adulti nu mai cred in existenta lui, Mos Craciun nu este un personaj inventat, iar existenta lui este legata de Nasterea Mintuitorului. In credinta crestina Craciun este pastorul mitic in ieslea caruia s-a nascut pruncul Iisus. Legenda spune ca, fara a avea acordul sotului ei, Craciuneasa a gazduit-o in grajd pe Fecioara Maria atunci cind acesteia ii sosise sorocul. Suparat tare ca nevasta ii nesocotise dorintele, Craciun ii taie acesteia miinile ca sa o pedepseasca.

Atunci cind Fecioara Maria a vazut ce i se intimplase Craciunitei, i-a lipit acesteia la loc doua miini de aur. Vazind minunea, batrinul necugetat se converteste la crestinism si, de bucurie ca nevasta lui a scapat de pedeapsa lui, Craciun aprinde un rug de crengi de brad si incepe sa sarbatoreasca la un loc cu slugile. Dupa petrecere aduce sfintei familii daruri pastoresti – lapte, cas, urda si smintina.

De aici a ramas ca Mos Craciun sa aduca daruri tuturor copii, lor in ziua Nasterii lui Iisus.

Chiar daca nu s-a nascut in Laponia, asa cum spun despre el povestile mai noi, Mos Craciun este un personaj iubit de toata lumea.

Cine-i scrie Mosului, musai primeste un dar

In viziunea unor pusti prescolari, din Galicea Mare, Mos Craciun este un personaj fascinant, care stie o multime de trucuri, zboara, se poate face mic de tot, atit de mic incit poate sa intre pe gaura cheii.

„Pai…“, isi incepe descrierea Mosului Ionut Lucian Zuluf, de sase ani, scarpinindu-se ginditor cu o mina in crestetul capului. „Mos Craciun e un nene mare, cu barba, imbracat in rosu si cu ghete. Si cind vine la noi, intra pe acolo, pe la usa, pe unde se baga cheia“, isi incheie Ionut descrierea, rasuflind parca usurat. „Cit de mic este Mos Craciun incit poate intra pe gaura cheii?“, intrebam noi.

Ionut ne priveste putin nedumerit. „Apoi nu-i asa de mic. E ca tot omu’! Da’, atunci cind vine la copii, se face mic de tot, ca are el puterea asta“. Fericit ca a descoperit secretul, Ionut pleaca sa-i povesteasca bunicului, cum sta treaba cu Mos Craciun.

„Si de unde vine Mos Craciun?“, mai lansam noi o intrebare. Din grupul de pusti galiceni, hotarit ne raspunde Valentin Cristi Dudau, de sase ani: „Mos Craciun vine din Laponia“! „Si unde este Laponia“, il provocam in continuare. Prichindelul, nedumerit, cauta ajutor in bratele mamei, iar dupa ce afla raspunsul, spune biruitor: „Laponia este undeva la Polul Nord. Si de acolo, Mosul vine cu sania si cu renii. Iar atunci cind nu este zapada, Mosul zboara ca n-are pe unde merge sania“, isi incheie descrierea Cristi.

Lucretia Cioaca tine mortis sa-i completeze pe cei doi colegi de gradinita: „Mos Craciun mai are si un sac. Unul mare de tot in care tine toate jucariile pentru toti copiii. Si Mos Craciun stie ca trebuie sa aduca la toti copiii, pentru ca acestia ii scriu. Si io i-am scris lui Mosu’ ca sa-mi aduca papusele. Cind eram prea mica si nu stiam sa scriu, ii scria mama si ii spunea sa-mi aduca maimutoaie“!

Cam atita stiu prichindeii despre Mos Craciun. Destule lucruri daca stai sa te gindesti ca personajul cu pricina este destul de scump la vedere si numai rar copiii mai norocosi reusesc sa-i vada chipul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS