Cind am intrebat prin sat de Maria Rosca, nimeni nu a stiut sa ne raspunda. Oamenii se uitau nedumeriti si ridicau din umeri. Atunci am priceput ca trebuie sa-i luam altfel, pe intelesul lor.
„A, vrajitoarea Mioara, pai de ce nu spui nenica asa…Vezi in deal… Da’ am impresia ca s-a mutat la drum, cu ma-sa si cu o fata…“
Am dat de Mioara intr-adevar la drum. Intr-o casa frumoasa, cu magazin la poarta. Inauntru vindea fata, care, am aflat atunci, era de fapt nepoata vrajitoarei. Tinara ne-a condus in casa, „la birou“.
Mioara se odihnea. Dar, obisnuita, se pare, cu nepoftitii, s-a ridicat vioaie din pat si, fara sa se formalizeze, ne-a pus in tema cu mersul „afacerii“.
„Azi e luni, de-asta nu gasirati pe nimeni aici. Si lunea nu se fac vraji, ca nu ies. Da’ in restul zilelor, n-ai loc sa treci de masini ce sint la poarta, si cele mai multe sint straine. Vin de peste tot, Bucurestiul e al meu. Ma suna de-acolo si fac drumul pina aici pentru o apa. Cind le spun ce trebuie sa faca, nimeni nu se impotriveste, pentru ca stiu toti ca le fac bine. Au venit la mine parlamentari si i-am facut ministri cu apa mea. Judecatori, doctori, politisti, popi, toti vin sa ii rezolv. Acum as vrea sa mai scap de clienti, ca nu mai sint tinara si nu mai am timp de altceva…“
Te uiti la ea si te minunezi. Te-ai astepta, asa cum ti-ai inchipuit mereu, sa vezi o batrina uitata de ani, adunata ca o pruna uscata, cu parul vilvoi si un neg pe nasul coroiat. Sa vorbeasca intr-o limba de neinteles si sa te iscodeasca siret cu ochii mici si aposi. Mioara insa desfiinteaza prototipul stravechi de vrajitoare. La 60 de ani, arata ca la 40 – femeie zdravana, poate cu citeva kilograme in plus, cu pielea alba si intinsa, evident ingrijita nu cu leacuri babesti, ci cu vreun produs cosmetic la moda. Volubila, si nu pe pasareste, sa nu pricepi o iota, ci in limbajul obisnuit – deocheat si savuros totodata, care te face sa uiti pentru ce ai venit si te imbie la vorba.
„M-am lasat de fumat dupa 25 de ani…“, zice ea, aducind musafirilor o scrumiera. „Da-l dracu’ si de fumat, mi-am spus, ca nu e bun la nimica…Si m-au aflat si clientii, fi-ar ei sa fie de draci… si nu imi mai aduc tigari cum faceau inainte. Ca, de!, stii cum e, nu vii cu mina goala… E, acuma imi aduc altceva, bomboane, ciocolata, sa-mi creasca glicemia…“, spune Mioara rizind. Vorbeste mereu, in timp ce pune de cafea.
„Hai ca se face repede!
O lasam putin sa se raceasca, pentru ca nu ai voie sa sufli in ea – indepartezi vraja. Ca asa s-a intimplat cind a venit unu’ la mine…“ N-o mai poate opri nimeni cind se porneste: ii vin in minte fel si fel de intimplari, care de care mai amuzante. Dar toate au un singur tilc, pe care il descoperi daca iesi un pic de sub vraja Mioarei: sa te convinga de priceperea ei, sa-ti doresti sa te rezolve ea.
„A venit odata o fata la mine, fata mare, saraca. Ii placea de unu’ si voia sa-l ia. Da’ eu am vazut imediat in cafea ca ala nu poate sa fu-fu…I-am spus, fata, nu fi proasta, ia altul! Ea nimic, ca ala-i place. Pai atunci l-am chemat pe flacau la mine si i-am dat apa de-a mea. He,
i-am ridicat-o de nu se vedea… Gata, s-a rezolvat omul… si mi-a spus ca se aranja cu pastile de-alea – cum le zice? – Viagra. Si era ditamai militianul…“
Terminind de fiert cafeaua, Mioara se aseza din nou la vorba.
„Asta, harul asta, nu se invata. Se ia de la Dumnezeu. Mie mi l-a dat asa, deodata, la virsta de 40 de ani. Am visat intr-o noapte o poiana verde si acolo pasteau multe oi albe. Un cioban imbracat in alb era cu ele. Si s-a facut ca a venit ciobanul la mine, s-a sprijinit in ciomag si s-a uitat la mine. Eu i-am zis speriata: <<Parca esti Dumnezeu…>>, iar el mi-a raspuns „Sint Dumnezeul tau! Si de acum inainte ai sa faci bine la toata lumea si n-o sa fi avara si o sa vina oameni multi la tine sa-i vindeci de boli si rele.“ N-am intrebat pe nimeni ce si cum trebuie sa fac. Pur si simplu am inceput sa folosesc ce credeam eu ca e bine. 41 de boabe de porumb si cafea de-a mea sau a clientului – la ghicit; busuioc de la popii mei pe care i-am rezolvat de bautura – pentru stropit; apa de noua zile fara luni cu care ii vindec pe bolnavi, pe aia care nu pot sa <<fu-fu>>…; cutit cununat de noua ori – la cei care au cununiile legate… Ma concentrez pe om, la trecut, prezent si viitor. Descint de Dumnezeu, de cele sfinte si ii pun sa faca de trei ori cruce pe cafea. Rezolv de toate – boala, de cununii, de pedepsie, de coronita, de argint viu. Nu cer, imi da fiecare cit are si vrea. S-a-ntimplat sa vina saraci lipiti pamintului, si pentru ca trebuie sa pui un ban pe vraja, am scos eu din buzunar, numai sa plece omul multumit si rezolvat. Eu sint seful la toti doctorii de la oras: ei ii fac pe oameni nebuni pe milioane, iar eu ii fac bine pe gratis.“
Oprindu-se o clipa, Mioara se apuca de treaba. Trase un scaun mai aproape, rasturna pe el boabele aflate intr-o ceasca. Le numara si ce fu in plus arunca la loc in ceasca. Apoi lua cana de cafea rasturnata pe un servetel si o intinse sa se faca cruce. Descinta boabele si zatul lipit de peretii vasului si incepu ghicitul…
„Tu ai terminat Dreptul, da’ mai ai ceva de luat…poate licenta…A, doar hirtia aia…Da’ sa stii ca trebuie luata!… Ia! Vorbesti cu unu’ pe internet? Vorbeste, mama, ca nu face rau. Da’ alta e soarta ta…Te vrea unu’ insurat si cu copii…Da-l dracu’, ca nu-i de noi. Lasa, o avea el avere – ca, uite, imi iese cu doua masini, una deschisa la culoare si alta neagra – da’ nu-i bun, asculta aici! Si te mai iubeste unu’ care merge asa, cam moliu, cu miinile-n buzunare. Nu-l iubesti nici pe-asta? Ei, lasa ca vedem noi ce facem. Vii colea la mine, iti dau o apita si sa vezi de nu te mariti in Italia, cu unu’ ca lumea, si cu bani, si frumos, si iti faci copiii tai…Se rezolva, iti spune Mioara… “