Drumul peste apa

O mina de prichindei se indreptau zgribuliti spre riu. Mergeau tinindu-se de mina, sa nu alunece pe zapada inghetata. Imbracati in cojocele de oaie si cu caciuli groase trase pina aproape de sprincene, copilasii gifiiau: drumul era lung si greu. Zapada nu mai era moale, sa-si poata afunda talpile in ea. Acum toata poteca era oglinda de nu puteai sa faci un pas.

„Ne ducem la scoala, ca ne-a chemat domnu’ invatator… Ne scularam de dimineata, s-avem timp. Mai facem aproape o ora pina in Melinesti…“, spune o fetita de-o schioapa, scotind aburi pe dupa fular. Si continua sa mearga, tinindu-se strins de un tinc.

Scoala e departe, tocmai la cinci kilometri de Spineni, satul de peste apa. Putinii oameni care traiesc aici abia se-ncumeta sa plece de acasa. Si nu doar iarna e drumul greu de strabatut. „Primavara si toamna, cind dau ploile, intram in namol pina la genunchi. Iarna e zapada si frig. Bine macar ca acum a dat gerul, a inghetat si namolul si zapada si mai poate vreo masina sa ajunga“, zic oamenii din Spineni.

De citeva luni s-a intarit puntea peste Amaradia. S-au batut blani groase, intarite bine cu pamint. E mai usor acum si pentru copii, si pentru batrini. „Inainte, treceam apa cu barca. Sau o ocoleam prin deal. Iarna prindeam curaj si, daca vedeam ca e inghetata, o treceam la picior“, isi amintesc spinenii.

Nici cu puntea cea noua insa drumul pina la scoala, la dispensar, la primarie sau la vreun neam din Melinesti nu s-a scurtat. Tot de cinci kilometri a ramas, tot cu zapada sau namol. Iar pentru mina de prichindei din Spineni care-l strabat in fiecare dimineata pare nesfirsit.