12.6 C
Craiova
sâmbătă, 19 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţist din Motru - judecat pentru ucidere din culpă

Poliţist din Motru – judecat pentru ucidere din culpă

Inspectorul principal Vasile Giumancu riscă 20 de ani de puşcărie

Inspectorul principal Vasile Giumancu, din cadrul Poliţiei Motru, judeţul Gorj, a fost trimis in judecată pentru uciderea din culpă a unui tinăr de 20 de ani. După ce a lovit victima cu maşina, poliţistul, aflat intr-o stare avansată de ebrietate, a fugit de la locul accidentului, sperind că va scăpa nepedepsit.

Poliţia nu e mai presus de lege. O dovedeşte recenta trimitere in judecată de către Parchetul Curţii de Apel Craiova a unui ofiţer de poliţie, care, beat fiind, a lovit mortal cu maşina un tinăr care se intorcea de la discotecă, iar apoi a şters-o de la locul accidentului. Vasile Giumancu este primul ofiţer de poliţie trimis in faţa instanţei de procurorii civili, de cind aceştia au preluat dosarele poliţiştilor, instrumentate pină anul trecut de procurorii militari.

Poliţistul a fugit ca un laş de la locul accidentului

Tragica poveste, aşa cum a fost reţinută in rechizitoriul intocmit de procurori, s-a petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. Pe 14 decembrie, inspectorul principal Vasile Giumancu, din cadul Poliţiei Motru – judeţul Gorj, a plecat cu maşina personală – o Dacia 1410 break cu numărul de inmatriculare GJ-03-JPW – să viziteze un timplar din satul Cămuieşti, comuna Glogova – judeţul Gorj, pentru a discuta despre confecţionarea unei uşi şi a două ferestre pentru locuinţa sa.

In jurul orei 17.00, poliţistul s-a gindit să treacă şi pe la o altă cunoştinţă din acelaşi sat – Gheorghe Manţoc – ca să ia parte la pomana porcului. Invitat la masă, Giumancă nu s-a dat inapoi de la fripturică şi vinişor de buturugă pină pe la ora 1.00 noaptea, cind, abia ţinindu-se pe picioare, a urcat la volan să se intoarcă acasă.

In drum spre Motru, pe raza satului Olteanu al comunei Glogova, a pierdut controlul volanului, intrind pe contrasens intr-un grup de tineri care se intorceau de la discotecă. Constantin Bidilici, de 20 de ani, a fost lovit in plin, apoi tirit vreo 15 metri inainte de a fi azvirlit in şanţul de pe marginea drumului. Poliţistul n-a schiţat nici un gest pentru a opri maşina să vadă ce se intimplase. Dimpotrivă, a apăsat pe acceleraţie şi s-a depărtat „in zig-zag“, după cum au afirmat martorii oculari.

Transportată la Spitalul Orăşenesc Motru, apoi la Spitalul de Urgenţă Craiova, victima a fost internată cu diagnosticul traumatism craniocerebral major, comă gradul IV depăşită, in ciuda intervenţiilor medicale decedind pe 18 decembrie.

Vinovatul era beat criţă

Martorii accidentului au apucat să reţină tipul şi culoarea maşinii, precum şi literele JPW de la numărul de inmatriculare. Avind aceste informaţii, poliţiştii de la circulaţie l-au depistat pe autorul accidentului in aceeaşi noapte. Vasile Giumancu a fost luat direct din pat de colegii lui şi, in jurul orei 6.00, condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Avea incă o alcoolemie de 0,7 la mie, ceea ce inseamnă 1,15 – 1,20 la mie la ora săvirşirii faptei.

Interogat cu privire la producerea accidentului, inspectorul principal Giumancu a avut o atitudine oscilantă: ba susţinea că a băut o jumătate de litru de vin, ba 150 ml, ba declara că nu a sesizat impactul pentru că adormise la volan, ba că a sesizat impactul, dar a crezut că tinerii pe lingă care trecuse ar fi aruncat cu un bulgăre de zăpadă in autoturism. Oricum, avariile maşinii – parbriz spart, farul şi lampa de semnalizare de pe partea stingă sparte, capota motorului şi grila caloriferului infundate – nu aduceau nici pe departe cu cele produse de „un bulgăre de zăpadă“. In scopul vădit de a scăpa de răspunderea penală, poliţistul a venit cu o altă idee: maşina avea defecţiuni, fapt ce ar putea fi stabilit printr-o expertiză tehnică auto. Procurorul i-a respins solicitarea, expertiza neavind nici un rost, sub aspect probator.

Parchetul Curţii de Apel Craiova a dispus trimiterea in judecată a inspectorului principal de poliţie Vasile Giumancă pentru ucidere din culpă in formă agravată, conducerea unui autovehicul de către o persoană care are in singe o imbibaţie de alcool care depăşeşte limita legală şi fugă de la locul accidentului. Aflat acum in arestul poliţiei doljene, Giumancă aşteaptă verdictul judecătorilor Curţii de Apel Craiova. El riscă o pedeapsă de pină la 20 de ani de inchisoare. „A fost un exemplu de laşitate cum n-am mai intilnit pină acum“, a declarat procurorul Ion Vinătoriu, cel care a intocmit rechizitoriul in acest dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS