„Sarac, sarac, dar orice ar fi, trebuie sa tii la onoarea ta! Asta este ceea ce se numeste „sa fii sarac cu clasa“. Asa mi-a spus mie odata un gagiu cu bani care, dupa ce ma vazuse intolit si cu vorbe in gura, n-a crezut in ruptul capului ca sint de fapt un bagabont. Imi zice: <<Baaa, tu esti sarac cu clasa, bai!>>. Mi-a placut, sa mor, expresia. Mi se potriveste. Totul tine de tinuta in viata asta, nu de saracie sau de bogatie. Vezi cum vorbesc cind vreau? Tinuta! Am cuvinte in text de te ametesc, cit sa crezi ca am pe putin liceu’! Da’ numa’ cind vreau. Aia care cersesc la colt de strada si traiesc din mila altora se numesc milogi. Eu sint sarac. N-am mama, n-am tata. Noaptea dorm in gara sau in boscheti. Dar in timpul zilei sint un domn. Ma vezi pe strada si zici ca sint patron de firma!“.
Are 26 de ani si toata averea i se reduce la hainele de pe el. Si la „tinuta“, cultivata cu grija si incapatinare. E boschetar, dar isi spune „gentalmen“. Pentru ca el tine la „onoare“- un concept nou, creat de el dupa principii proprii. Si-a croit personalitatea, copiindu-i pe cei pe care ii invidiaza pentru pozitia lor sociala, ii inspira teama sau ii respecta. De ce boschetar cu personalitate? „Pentru ca intotdeauna m-am simtit altfel decit distrusii aia din casa de copii!“.
Soferul, religia si saminta binelui
A stat intr-un centru de plasament pina la 15 ani.
„Intr-o zi, mi-am luat bulendrele si le-am spus: <<Io plec!>>. Nu m-a oprit nimeni. Si-am plecat. Am avut noroc. Am ajuns in gara si doua zile am stat cu miinile in sin. Dup-aia mi s-a facut foame. I-am vazut pe ailalti ca ori fura, ori ii ajuta pe patroni. De furat, furasem si io, dar era naspa. Roiau curcanii! Am descarcat o masina si soferului i-a placut de mine. Eram mai spalat si-aveam si ceva scoala. Mi-a dat sa maninc pachetu’ lui de-acasa si mi-a spus ca, o data pe saptamina, cind vine el cu marfa, sa ma gaseasca acolo. Mi-a adus haine de la fi-su’. Si ma tot batea la cap cum ca e bine sa fii cinstit si sa n-ajungi lepra. Cred ca omu’ era din vreo secta din aia, a pocaitilor. L-am lasat sa vorbeasca. Imi dadea sa maninc si ma imbraca. Da’ ceva, ceva, tot s-a prins de mine. Si, mai e o chestie: cred ca parintii aia ai mei trebuie sa fi fost oameni ca lumea, cu scoala, ca prea se prind ale bune de mine. Asa mi-a spus si soferu’ ala. <<Ma, asculta la mine, tu ai stofa buna in tine. Maica-ta a fost sigur vreo studenta care te-a lasat in spital de rusinea parintilor!>>“.
De cind cu nea’ Costica, soferul, lui Gigel i s-a aratat calea. Se imbraca ingrijit, se recomanda George si traieste „pe picior mare“. Suficient de mare cit sa iasa din boscheti cu capul sus.
Masa „pe zimbete“ la supermarket
A descoperit ca, daca ai putina imaginatie si inveti citeva trucuri, poti trai lejer.
„Ehe-he! Sa va spun eu smecheriile mele? Sa-mi fure toti agaricii trucurile? Bine, ca tot nu citesc alde ca mine ziarele. Pai, mai intii si mai intii, trebuie sa fi imbracat bine. Orice ai face, sa ai mereu toale care sa ia ochiu’ aluia de pe strada. Ete, eu maninc numai de la Billa. Va lasai cu gura cascata, nu? Ho, sa va spun! Intru, ma plimb, ma uit la marfa si ma fac ca sint cumparator. Stii doar, aia au camere acolo si vad tot! Si, hop, dau pe colo, in capat, unde au mincare de gata si mereu gasesti citeva felii de piine unse cu te miri ce, asa, sa guste clientu’ si sa cumpere. Acu’, trebuie sa stii si cum sa faci chestia asta. Nu inhati felia si o iei la fuga, ca se prind si ramii si flamind. Maninci incet, dai din cap cum ca-ti place si mai iei una. Daca zimbesti la fata cu tava, o mai iei si pe-a treia. Da’ conteaza sa te porti normal, ca si cind ai supt de la ma-ta cascaval si te-ai nascut cu sunca presata in gura. De-asta zic de haine. Pai, crezi ca m-ar lasa sa intru in magazin daca as purta jeguri?“. George isi piguleste citeva scame imaginare de pe sacoul cam de moda veche, dar curat si nu prea sifonat.
„L-am luat de la niste tigani, din tirg. Douazeci am dat pe el! Da-i casto. Plus ca mi-a dat si-o pereche de pantaloni la el. Sint ciumeg, nu?!“. Ca sa-si pastreze costumul intact, Gigel evita sa-l impacheteze si il inveleste in fiecare noapte in ziare. „Sa nu se puna praful si sa nu-i da’ vreunuia prin cap sa mi-l ciordeasca. N-o sa crezi, da’ am si palarie. Din aia, de mafiot. Da’ n-o port tot timpul. O pastrez intr-un canal dintr-un cartier, nu spun care, invelita tot in ziare“.
Cum sa faci rost de unitati pentru telefonul mobil
George nu traieste totusi cu trei feliute de cascaval „cistigate“ cu un zimbet la Billa. El face bani. Nu munceste, nu cerseste, dar nici nu fura. Il convinge pe om sa ii dea bani de bunavoie. Cu vorba buna. „<<Fiti amabil, trebuie sa ajung neaparat la Bucuresti, dar mi-au furat tiganii portofelul. Mi-au mai ramas numai 50.000, pe care-i pastram in buzunarul de la pantaloni. Mi-e atit de rusine sa va cer, dar va vad om cumsecade. Mama e bolnava. Ma astepta azi. N-am prieteni aici. In Craiova am venit cu treburi. Macar cu zece mii daca m-ati ajuta>>. Iar ramasarati ca la cinema! Sint smecher sau nu sint? Nu merge tot timpul, ca e lumea saraca, da’ 50.000 intr-o ora-doua, tot fac. Va mai spun un smen? Am celular. Inainte de a ma duce la om, ma fac ca vorbesc cu un preten si-i spun necazu’. Da’ vorbesc tare, sa ma auda toata lumea. Dup-aia <<ma arunc>>. Si pica banu’“.
Telefonul mobil a lui George nu este numai pe post de „recuzita“. Are cartela si chiar vorbeste la el cu prietenii, dar numai in situatii necesare. Pentru ca nu are bani sa isi reincarce cartela. De unitati tot face insa rost. Alta poveste: „Daca primesti telefoane si vorbesti de o suta de minute, primesti bonus un dolar. M-am tot gindit cum sa fac, ca prietenii n-au nici ei bani sa vorbeasca atit cu mine. Mi-a picat greu fisa, dar merita! Cam o data pe saptamina dau anunt in ziar ca angajez croitorese si mecanici. Ma suna o gramada de oameni. Ii tin de vorba si dup-aia le spun ca s-a dat postu’. Asa imi fac minutele!“.
George este foarte multumit de viata lui. Considera ca nu face nimic rau si ca de pe urma naivitatii oamenilor, altii s-au imbogatit, pe cind el doar supravietuieste. Este convins ca intr-un viitor nu foarte indepartat va ajunge mult mai bogat decit este acum. Nu stie inca in ce fel, dar se gindeste zi si noapte la asta. „Primul lucru care o sa-l fac atunci o sa fie o <<Scoala de Trucuri>> pentru ai ca mine, da’ mai fraieri!“.
