Povestea haiducului din Bradesti

A fost odata ca niciodata, ca, de n-ar fi fost, n-ar mai fi dainuit povestea prin locurile Bradestiului pina in ziua de azi… A fost un haiduc. Si-i zicea lumea: Maruntelu’. Nimeni nu stie de ce, ca era falnic precum bradul si cu sufletul mare ca baierile pungii boierilor pe care-i usura de galbeni ori de cite ori ii prindea prin locuri ferite de ochii poterei. Si-auzise Maruntelu’ ca nu era altul mai instarit decit un jupin de prin partea locului, cu mosie intinsa si calic de nu-l tinea pamintul. Isi numara, ziceau oamenii, pina si firele de tarina din batatura si nu dormea noaptea de frica sa nu-l calce hotii. Numai ca intr-o zi n-avu’ ce face si trebui sa plece in satul alaturat, unde se sfadise cu un alt boier care, chipurile, il saracise de doi galbeni, nu se stie in ce imprejurari.

Si cum afla Maruntelu’ ca in conacul boierului nu vor mai ramine decit argatii si citiva copii de casa, isi puse pistoalele si sabia la briu, isi dadu cusma pe-o parte si se pregati sa dea lovitura cea mare. Greu nu-i fu, ca i se dusese duhu de crinceneala cu care ii taia pe cei care-i stateau in cale, asa ca argatii il lasara sa-si faca mendrele de cum il vazura in porti, calare pe bidiviul lui balan. Numa’ ca, oricit trecu Maruntelu’ prin sabie cufarele cele ferecate cu sapte lacate si sacii pititi in hambar, nu fu chip sa gaseasca averea boierului.

Argatii si copiii de casa dadusera de mult bir cu fugitii, asa ca haiducul nostru se trezi singur in mijlocul conacului, catranit si fara nici un galben in buzunare. Si tocmai cind se pregatea sa plece, zari dupa o caruta pe copilul boierului, intolit tot in fir de aur si cu tichie de margaritar. Numai ca baiatul era slab la minte si subred la trup de cind se nascuse, ca de-aia nici boierul nu-l scotea in vazul lumii celei gurese si cata sa-si ia alta muiere, sa-i faca fecior zdravan, cu care sa se mindreasca. Acu’, Stefanita, daca vazu ca fusese descoperit, iesi de dupa caruta si se dusa la strain, care-l mingiie pe crestet, incalzindu-i inima. „Stii tu, ma, copile, unde is banii tatine-tu?“. „In butoiul cu vin“, raspunse Stefanita gingav, fara sa zaboveasca. O banita de galbeni afla Maruntelu’ in butoiul cu vin si-i dadu pe toti saracilor pina a prinde boierul de veste.

Jale mare cind se intoarse boierul din calatorie si gasi conacul rascolit si galbenii luati! Sapte zile nu se opri din jeluit si chema degraba potera si o puse pe urmele haiducului. Numa’ ca ia-l de unde nu-i. Se-ascunsese Maruntelu in turnu’ bisericii din satul ce-i zice acum Bradestiu’ Batrin, si tacu chitic zile lungi si grele, in care vazu numai chipul tircovnicului care-i aducea de-ale gurii, sa nu se usuce de pe picere.

Oamenii spun ca biserica, astazi veche de 500 de ani, l-ar fi ocrotit pe haiduc si numai pentru ca si-a cautat scapare in sfintul lacas a scapat Maruntelu’ de furia boierului. Pentru ca biserica din Bradestiul Batrin a fost cladita cu sudoarea taranilor celor napastuiti, pe care ii ocrotea haiducul. Spune legenda despre ridicarea bisericii ca s-a facut lant de oameni din Valea Jiului si pina la Bradestiul Batrin, si fiecare caramida a fost trecuta din mina in mina pina cind biserica a fost gatata.

Asta fuse povestea haiducului Maruntelu’ din Bradesti, spusa din gura in gura de la stra-strabunici catre copiii copiilor copiiilor lor, culeasa de noi de la primarele Burchel si graita catre voi cu slova veche. Si ne-oti scuza boieri dumneavoastra dac-om fi inflorit pe-alocuri firul povestii, c-asa ii e dat ziaristului, sa incinte ochiul si inima cetitorului…