48 de milioane de lei pentru artistii veniti la Zilele orasului Strehaia
Ultima sedinta a Consiliului Local Strehaia a fost si cea mai furtunoasa de la inceputul anului, deoarece au fost aprobate sumele necesare pentru organizarea zilelor orasului. Costurile manifestarii s-au ridicat la 100 de milioane de lei, din care aproximativ 48 de milioane au revenit artistilor invitati. Zece milioane de lei au fost necesare pentru plata membrilor Ansamblului „Danubius“; sase milioane de lei au fost alocate pentru prestatia Angelicai Stoican, iar cinci milioane de lei au revenit lui Gheorghe Rosoga. Formatia Honey a solicitat12 milioane de lei, iar formatia lui Adi Mitroi a incasat zece milioane de lei. Cele trei zile ale manifestarii s-au incheiat aseara, cu jocul de artificii.
Doi agenti economici din Olt vor angaja someri
Doi agenti economici din Olt vor primi credite in conditii avantajoase pentru crearea de locuri de munca.
Directoarea Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca, Maria Puscas, a declarat ca BCR a aprobat doua dosare depuse de agenti economici din Olt, care vor primi 4,5 miliarde de lei pentru crearea a 75 de locuri de munca. Acestea vor fi in domeniul timplariei de aluminiu si al confectiilor textile. Creditele se acorda pentru crearea de locuri de munca, pentru infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii.
Pentru obtinerea unui astfel de credit, agentii economici in cauza se obliga, printr-o clauza speciala inscrisa in contractul de creditare, ca minimum 50% din noii angajati sa fie din rindul somerilor. Maria Puscas a spus ca pentru Olt i-a fost repartizata pentru acest an suma de 25 de miliarde de lei.
Sapte elevi severineni s-au calificat la faza nationala a concursului „Cangurul“
Cinci elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Titeica“ si alti doi elevi ai Colegiului National „Traian“, din Drobeta Turnu Severin, s-au calificat la faza nationala a Concursului european de matematica „Cangurul“, care se desfasoara in sistem grila. Potrivit profesoarei de matematica Irina Zaman, elevii Liceului „Gheorghe Titeica“ participa de 13 ani la aceasta intrecere: „In acest an, din judetul Mehedinti, sapte elevi vor participa la barajul national. Cel mai bun punctaj a fost obtinut de Daniel Balaci, elev in clasa a IX-a G“.
Cotele riurilor din Mehedinti – in crestere
Cotele riurilor din Mehedinti sint in crestere din cauza precipitatiilor cazute in ultimele 48 de ore. Potrivit reprezentantilor Companiei Nationale „Apele Romane“ Mehedinti, probleme ar putea aparea pe riurile Brebina si Cosustea, avind in vedere ca albia acestor cursuri de apa nu este inca stabilizata, in urma inundatiilor care au avut loc anul trecut. Cantitati importante de precipitatii au fost inregistrate in nordul si estul judetului. La Closani au cazut 32 de litri pe metrul patrat, la Livezile 27,5 litri, la Tirmigani 25,7, iar la Sisesti 23,2 litri de apa pe metrul patrat. Specialistii Companiei Nationale „Apele Romane“ Mehedinti monitorizeaza toate cursurile de apa din judet, si sint gata sa intervina in cazul producerii de inundatii.
CNLO – pe locul trei in topul datornicilor
Compania Nationala a Lignitului Oltenia(CNLO) ocupa locul al treilea, dupa Compania Nationala a Huilei Petrosani, in topul datornicilor la bugetul de stat. Suma datorata este, conform Ministerului Finantelor, de 4.500 miliarde de lei. Conducerea CNLO declara ca are de recuperat de la TERMOELECTRICA suma de 5.500 miliarde de lei, diferenta de 1.000 de miliarde fiind profitul companiei. Banii nu pot fi virati in conturile societatii din cauza blocajului financiar.
Administratoare de asociatie, cercetata pentru delapidare
Anca Vintila, fosta administratoare a Asociatiei de locatari numarul 162 din Tirgu Jiu, este cercetata pentru comiterea infractiunii de delapidare. Un control al Corpului de Control al Prefecturii Gorj a scos la iveala o lipsa de 40 de milioane de lei din casieria asociatiei. Actualul presedinte al asociatiei, Virgil Cirlig, a spus ca Anca Vintila a fost administratoare pina in decembrie 2002 si ca prejudiciul este mult mai mare decit cel calculat de Corpul de Control. Virgil Cirlig a solicitat in repetate rinduri Primariei Tirgu Jiu un control gestionar, insa acesta a fost aminat nejustificat, lucru constatat si de echipa de la prefectura. Lipsa de reactie a primariei ingreuneaza si cercetarile politiei. Asociatia nr. 162 este formata din locatarii unei singure scari de bloc.
Reprezentantii TURBOMECANICA studiaza Coloana Infinitului
Reprezentantii societatii care a efectuat lucrarile de restaurare la Coloana Infinitului au venit la Tirgu Jiu pentru a cerceta starea in care se afla acum monumentul lui Brancusi. Presa si autoritatile locale au tras mai multe semnale de alarma, anuntind Ministerul Culturii ca au aparut unele probleme in aspectul citorva module. Specialistii de la TURBOMECANICA vor incerca sa stabileasca acum cauza care a dus la innegrirea modulelor.
Pantelimon Manta – audiat in cazul „Arma lui Mischie“
Presedintele PD Gorj, Pantelimon Manta, fost prefect al judetului, a fost audiat la inceputul saptaminii de catre reprezentantii Inspectoratului General al Politiei(IGP) in cazul „Arma lui Mischie“. Manta nu a dorit sa dea amanunte in legatura cu declaratia pe care a facut-o celor de la IGP, afirmind ca nu ar fi corect sa faca asa ceva. Presedintele PD a precizat doar ca, inaintea audierii, Nicolae Mischie l-a abordat la un spectacol de teatru cu rugamintea : „Hai sa terminam odata cu acest subiect“. „Nu m-ar incalzi daca Mischie ar raspunde penal in acest caz. Nu doresc asta. As fi mult mai incintat daca Mischie ar raspunde politic la viitoarele alegeri pentru tot ceea ce a facut“, a spus fostul prefect. Pantelimon Manta a fost cel care a facut public faptul ca Nicolae Mischie a adus in tara o pusca de vinatoare , apelind la fostul prefect pentru a-l ajuta sa o treaca peste granita.
Camin cultural transformat ilegal in circiuma
Caminul cultural din Virtopu, Gorj a fost transformat ilegal in circiuma. Acest lucru a fost constatat de o echipa de control din prefectura. S-a descoperit ca nu au fost respectate normele legale privind inchirierea si s-a dispus anularea licitatiei si organizarea unei noi licitatii cu pastrarea destinatiei de camin cultural. Caminul cultural – circiuma nu este singurul de acest fel din judet. La Ionesti, Caminul cultural din curtea scolii a fost transformat in bar si discoteca.
Fabrica de covoare persane in Bumbesti Jiu
Un investitor de origine turca va construi la Bumbesti Jiu o fabrica de covoare persane pe un teren situat in centrul orasului. Cetateanul turc a luat in concesiune un teren de 400 de metri patrati si este hotarit ca, pe linga fabrica de covoare, sa realizeze si o fabrica de lapte. Alti doi investitori germani au inchiriat o fosta sectie pirotehnica din cadrul parcului industrial, unde vor sa amenajeze o fabrica de radioatoare.
14 consilieri incompatibili in Gorj
In ultima sedinta a Consiliului Judetean Gorj a fost prezentata o lista cu 14 consilieri judeteni incompatibili. Majoritatea ocupa functii in diverse institutii de stat: directii, servicii sau fac parte din Consiliile de Administratie ale unor societati aflate in subordinea consiliului judetean. Printre cei incompatibili sint Nicolae Mischie, presedintele consiliului judetean, cei doi vicepresedinti, Ion Tudor, seful OJPC, Gheorghe Milosteanu, directorul adjunct al Directiei pentru Protectia Copilului, Marius Vlaicu, seful Directiei pentru Tineret si Sport si Dorin Virjan, directorul economic al Spitalului Judetean. Pe lista nu apare Ana Duma, sefa Serviciului de Ambulanta, si Elvira Sarapatin, directoarea Agentiei Taberelor Scolare.