4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte stiri

Revolutionarii vor reprezentanti la regii cu indemnizatii de un euro

Revolutionarii din Blocul National al Revolutionarilor (Filiala Dolj) au cerut administratiei craiovene sa accepte si din rindul lor cite un reprezentant in consiliile de administratie ale regiilor din subordinea municipalitatii. Ei propun ca acestia sa primeasca lunar o indemnizatie simbolica de un euro, sau, ca varianta, sa doneze indemnizatia in scopuri caritabile. Zilele trecute, revolutionarii au avut mai multe discutii in acest sens cu primarul Vasile Bulucea, care, se pare, a luat in calcul varianta. Primarul a discutat si cu partidele politice, care si-au desemnat pe cei propusi in locul celor demisionati. Proiectul de hotarire cu pricina va intra pe ordinea de zi a sedintei consiliului local din luna septembrie.

Internatul in spital, Jandarmeria in internat si batrinii pe drumuri

Vechiul spital din Calafat va fi transformat in internat pentru elevii care invata la Liceul Independenta. Cladirea a fost preluata de primarie inca din primavara acestui an, demarindu-se lucrarile de reparatii si intretinere. Interioarele au fost amenajate astfel incit liceeni din alte localitati care doresc sa se cazeze aici sa se bucure de conditii satisfacatoare. Capacitatea cladirii este de 50 de locuri.

Liceul Independenta nu ducea lipsa de internat, insa cladirea unde erau cazati elevii a fost solicitata de Jandarmeria Calafat. „Hotarirea a fost aprobata in consiliul local, astfel ca vechiul internat va deveni sediul Jandarmeriei. Copiii cazati acolo in regim de internat erau oricum prea putini pentru a ocupa toata cladirea, asa ca lor le-am amenajat un alt spatiu in vechiul spital“, spune viceprimarul din Calafat, Florian Toader.

Locuitorii din Calafat nu sint foarte multumiti de hotarirea primariei, ei optind pentru infiintarea unui azil de batrini in sediul spitalului vechi, orasul lor ducind lipsa de o institutie care sa se ocupe de soarta persoanelor in virsta si lipsite de ajutor.

Primul caz de tetanos din ultimii cinci ani

La Sectia boli infectioase a Spitalului Judetean din Tirgu Jiu a fost inregistrat primul caz de tetanos din ultimii cinci ani. Florin Vodislav, de 26 de ani, din Tirgu Jiu, s-a taiat la mina din greseala. Tinarul a inceput sa se simta din ce in ce mai rau si, la o saptamina dupa ce s-a taiat, s-a prezentat la spital, unde s-a descoperit ca facuse tetanos. Vasilica Ionescu, medic specialist in cadrul Sectiei boli infectioase, a spus ca, daca Florin Vodislav se prezenta la timp pentru a i se administra vaccinul antitetanos, nu ar mai fi existat complicatii. Bolnavul a fost trimis la Spitalul de boli infectioase din Craiova. Tetanosul se manifesta prin contractii generalizate ale sistemului muscular. In cazul in care nu este tratat la timp, bolnavul poate sa moara prin insuficienta respiratorie.

Un minor a furat 23 de milioane de lei

Politistii din comuna mehedinteana Simian au fost sesizati joi seara de timisoreanul Dorel Vasilache, conducatorul unei autoutilitare Iveco, cu numarul de inmatriculare TM-24-PAM, ca, in timp ce stationa pe Dealul Balota de pe DN6, persoane necunoscute i-au furat din cabina diverse obiecte si sume de bani. Timisoreanul s-a trezit fara un telefon mobil in valoare de sase milioane de lei si fara alte 17 milioane in lei si valuta. De asemenea, ii disparusera actele personale si cele ale masinii. In urma cercetarilor intreprinse de politisti, autorul a fost prins in scurt timp. Acesta este un copil de 14 ani din comuna Simian, care, profitind de faptul ca soferul a lasat camionul nesupravegheat, a sustras banii, actele si telefonul. Copilul a ascuns bunurile in padurea de pe Dealul Balota. Prejudiciul a fost recuperat in totalitate, iar minorului i-au fost intocmite acte premergatoare pentru savirsirea infractiunii de furt calificat.

Si-a ucis prietenul cu o singura lovitura de cutit

Ionel Bengescu, de 28 de ani, din satul mehedintean Gvardenita, si-a omorit prietenul cu o singura lovitura de cutit, aplicata direct in inima. Politistii din comuna Balacita au fost sesizati miercuri seara ca, in urma unui conflict spontan, Ionel Bengescu i-a aplicat o lovitura de cutit consateanului sau, Sevastian Doandes, de 27 de ani. Cercetarile continua, pentru stabilirea cauzelor care au generat aceasta crima. Lui Ionel Bengescu i s-a eliberat un mandat de arestare preventiva, fiind introdus in arestul IJP Mehedinti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS