Copiii si batrinii asistati social au primit dulciuri si electrocasnice
Sfirsitul saptaminii trecute a insemnat citeva clipe de bucurie atit pentru copiii aflati in dificultate, internati in centrele de plasament ale Craiovei, cit si pentru persoanele virstnice, uitate in caminul de batrini. In ajun de Sarbatori, autoritatile locale au oferit celor aflati in institutiile de ocrotire sociala daruri de Craciun.
Periplul cadourilor a debutat cu un popas la Centrul de Plasament nr.13 Craiova, unde oficialitatile locale au oferit copiilor cu handicap 32 de pachete cu dulciuri si racoritoare, in valoare de cite 226.000 de lei.
Centrul, renovat recent pe banii comunitatii europene, a primit insa si citeva daruri de o valoare mai mare. Este vorba de o masina de spalat marca Beko din partea ministrului de externe al Romaniei, Mircea Geoana.
Oficialitatile locale au explicat insa ca aceasta campanie nu ar fi fost posibila fara ajutorul lui Mircea Lucescu, antrenorul echipei Besiktas Istanbul, prin intermediul unei fundatii pe care o conduce. De altfel, Beko, sponsorul echipei turce, producator de electronice si electrocasnice, a oferit daruri mai multor institutii din tara. Vizita a continuat cu caminul de batrini, unde in prezent sint internate aproximativ 500 de persoane. Dupa cum afirma conducerea, institutia a ramas una dintre cele mai mari de acest gen din tara. Si aici, pe linga pachetele cu mincare, s-au distribuit electrocasnice: un aspirator, o masina de spalat si un frigider. Ultimul popas a fost la Centrul de Plasament de linga Parcul „Romanescu“, o institutie, de asemenea, modernizata cu fonduri europene, unde copiii asistati social au primit dulciuri.