21.7 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIon Marin, fostul patron al Grupului de firme RARORA, ar putea fi eliberat din arest

Ion Marin, fostul patron al Grupului de firme RARORA, ar putea fi eliberat din arest

• Intrucit are stimulator cardiac si starea de sanatate i s-a inrautatit, Ion Marin a solicitat eliberarea din arestul politiei • Judecatorii de la Tirgu Jiu au dispus efectuarea unei expertize medicale, in ceea ce il priveste pe fostul patron al Grupului de firme RARORA Berbesti – Vilcea • Unul din avocatii lui Marin a solicitat punerea in libertate a celui pe care il reprezinta, pentru ca acesta sa isi poata conduce firmele si sa recupereze prejudiciul • Deocamdata, cei patru arestati in megaescrocheria BCR Gorj ramin de Sarbatori in arest

Cei patru arestati in cazul BCR Gorj vor fi judecati in continuare in stare de arest. Judecatorii au respins cererile privind eliberarea, formulate de avocatii inculpatilor Ion Marin, Ion Nicolae, fost director la Foraj Sonde Tirgu Carbunesti, Dumitru Contoloru si Sorin Popescu, fosti directori ai BCR Gorj, respectiv BCR Novaci.

Dorul Viorel Ursu, avocatul lui Ion Marin, a pledat in favoarea eliberarii clientului sau, motivind ca inculpatul a colaborat cu procurorii Parchetului National Anticoruptie. De altfel, si in rechizitoriul intocmit de procurori se mentioneaza faptul ca Ion Marin a furnizat informatiile care i-au fost cerute. Fostul ministru de interne a precizat ca Ion Marin a fost arestat in baza unui mandat ilegal, iar procedura de prelungire a mandatului a fost de asemenea ilegala, intrucit completul de judecata a fost gresit alcatuit.

„Ion Marin nu reprezinta un pericol concret. In mediul lui, in zona lui se bucura de un respect deosebit din partea autoritatilor laice si religioase. Este omul care a bucurat o comunitate prin acel complex sportiv. A dat sa manince piine la mii de oameni. N-a fost arestat legal, iar mentinerea a fost ilegala.“

Avocatul Andrei din cadrul Baroului Gorj, cel de-al doilea reprezentant al lui Marin, a precizat ca in momentul in care va fi in libertate Ion Marin va lucra la firmele sale pentru a recupera prejudiciul. Acesta a fost calculat pina in prezent la peste 1.000 de miliarde de lei.

„Consider ca nu sint un pericol pentru ordinea publica. Se face confuzie intre ordinea publica si opinia publica. Se face confuzie intre ordinea publica si opinia publica. Eu nu pot sa fiu un pericol pentru ordinea publica cind am avut in subordine 1.500 de oameni?“, a spus Ion Marin.

Acesta are deja un stimulator cardiac, iar avocatii au declarat ca Ion Marin se afla sub tratament.

Presedintele completului de judecata a respins cererile de eliberare din arest, insa a dispus realizarea unei expertize medicale sub internare, in ceea ce il priveste pe Ion Marin. Aceasta urmeaza sa fie efectuata de Laboratorul de Medicina Legala din Tirgu Jiu. De asemenea, Dumitru Controloru a solicitat eliberarea pe motive medicale, insa rezultatul expertizei nu a fost inca trimis la Tirgu Jiu de catre medicii de la Institutul „Mina Minovici“ din Bucuresti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS