Geo Mastalier are 14 ani. De o luna, de cind s-a apucat sa scrie versuri cu rima intr-un caiet, si-a dat seama ca era cit pe-aci sa-si rateze vocatia: aceea de poet. Acum, ca sa recupereze timpul pierdut cu fel de fel de nimicuri, s-a gindit sa actioneze. A venit la redactia GdS – chiar inainte de sarbatori, ca sa prinda macar ultima suta de metri din anul 2003 – sa se faca poet. Si nu in urmatorii 30-40 de ani, ci mai repejor, daca s-ar putea pina la Pasti. Asta care vine, din 2004!
Intra grabit, de parca intirziase la o intilnire importanta. Se indrepta sigur pe el spre primul birou pe care-l vazu ocupat. Se opri o secunda, cit sa analizeze dintr-o aruncatura de ochi situatia si, cind se lamuri ca a gasit ceea ce cauta, grai raspicat:
„Am venit sa ma fac poet!“
In tacerea solemna, cuvintele picara ca bulgarii de zapada, spargindu-se de mintile incinse de stiri ale redactorilor. Vreo cinci perechi de ochi se ridicara de pe monitoarele calculatoarelor. Si toate cinci se apucara sa-l masoare pe musafirul pretentios din talpi pina in virful caciulii virite adinc pe cap.
„Fac poezii cit ai bate din palme pac-pac“
Era o jumatate de baiat, blondut, cu ochii verzi-albastri si cu nasul prea cirn pentru seriozitatea afisata. Si parca tocmai pentru a dezvalui rolul proeminentei caraghioase, fata pustiului incepu a se schimonosi in fel si chip, cu intentia vadita de a nu se strimba de tot de ris. Pesemne ca-si dadu si el seama ca o asemenea afirmatie nu cade din cer in orice moment, nici chiar intr-o redactie de ziar. Asa ca orgoliul o lua inaintea risului, lua poza de om serios si baga in ochii informaticianului un caiet dictando facut sul.
„Uite, am aici poezii facute de mine. Nu sint multe, da’ daca vreti, va fac pe loc orice poezie!“ Se apuca pe loc sa compuna ceva cu zapada, copii cuminti si rima. Tacu, asteptind aprecieri. Vazind ca nimeni nu-i raspunde, se hotari sa porneasca adevaratul atac, pentru care se vedea bine ca se pregatise temeinic.
„Nu m-am apucat demult, doar de o luna. Am fost eu fraier ca nu m-am gindit pina acum la meseria asta, ca altfel… heee, eram poet mare pin’ acum! Pai stiti cum le fac? Pfii, cit ai bate din palme pac-pac, patru versuri, cu rima, ca alea fara nu-mi plac, si gata strofa-ntii. La a doua e un pic mai greu, ca nu stiu ce sa mai spun, da’ dupa asta, ultimele vin ca gindul. Daca-mi pun mintea, fac si patru poezii pe zi!“
Baiatul se opri o clipa sa-si traga sufletul. Apoi continua: „Am facut si o poveste cu Craciun in care un copil ii scrie lui Mos Craciun sa-i aduca un calculator, dar nu ii aduce, pentru ca mama lui nu are bani, dar pina la urma se termina cind ii spune ca o sa primeasca la anul … Si am facut si un cintec: Ma cheama Geo, / Sint fin, / Stau in pat si banii vin/ De femei sint cautat/ Sint baiat de baiat!… “
Mai lua o pauza sa vada ce impresie a facut. Cum nu primi nici de data asta vreo confirmare, incepu sa turuie.
Poetul – unu’ bogat ca Eminescu… mort
„Bunica mea cu parul alb/ Mi-l povesteai pe Harap Alb/ Stateai cu mine, m-alintai/ Si vorbe bune imi spuneai… Asa ca eu m-am gindit sa ma fac poet. E cea mai usoara meserie. In ziua de azi e greu sa-ti gasesti un serviciu. Am incercat eu si niste comert din ala, luam motorole cu 20.000 din tirg si le dadeam cu 50. Da’ nu e usor, ca le mai nimeresti stricate. Poetu’, ee, poetu e altceva. Mama mi-a zis ca e buna meseria, da’ acuma, ca sint mic, abia in clasa a opta, imi trebuie un sponsor. Si ieri, cind am fost in oras sa-mi iau o carte cu colinde, mi-a spus vinzatoarea sa vin la Gazeta, ca aici o sa ma faca poet.
Si am venit sa public cartea…“
„… Da’ ma cam grabesc, sa stiti! Adica, nu pot sa astept pina la nu stiu ce virsta. Acum, repede, ca am si ceva mai mult timp, e vacanta. Trebuie sa fiu poet. Bogat, asa, ca Eminescu… da’ inainte sa mor, ca el abia atunci s-a imbogatit!“
Geo isi trase mai bine caciula pe cap, semn ca intentiile lui erau foarte serioase si, mai ales, ca nu avea nici o clipa de pierdut.
„Gata, ma dati la ziar? O sa fiu faimos ca varu-meu, ca si el a aparut, cind a vrut sa se arunce de pe macara ca nu i-a dat Bulucea casa… Ce bine! Da’ poet cind ajung? Ca acu’ a trecut Craciunul… Ce ziceti, pin’ la Pasti am timp?“
