„Patimile lui Crisan“, un volum de interviuri in care adevarul este devastator

Cartea de interviuri „Patimile lui Crisan“ a aparut recent in Editura de Sud, are o suta de pagini si este realizata de cunoscutul gazetar Ion Jianu. Se poate afirma cu certitudine ca interviul este pentru autor „specialitatea casei“, dat fiind faptul ca acesta a mai scris si publicat o carte de interviuri inedite in care interlocutorii sai au fost personalitati artistice si culturale cu nume de rezonanta nationala si internationala in peisajul istoriei celebritatilor nascute pe pamint romanesc. Daca prima carte a tulburat doar segmentul intelectualilor, „Patimile lui Crisan“ a devenit, in scurt timp, subiectul controverselor si polemicilor. De ce? Pentru ca se adreseaza zecilor de mii de impatimiti ai sportului rege si scoate la lumina adevaruri implacabile, sub raportul obsesiilor, suferintelor, generozitatii si altruismului marelui fotbalist, care a fost Zoli. Autorul are o iscusinta formidabila in formularea intrebarilor, astfel incit obtine de la cel intervievat adevarul, care, asa cum stie si cel mai simplu om, deranjeaza.

La sfirsitul prefetei semnate de Traian Ungureanu este consemnata opinia acestuia care imbraca forma unei constatari certe: „Cine vrea sa inteleaga mai mult de acum inainte se poate bizui pe cartea lui Ion Jianu. E o carte dura. Nu o carte violenta, ci o carte care da (…) si marturisiri intacte. Ion Jianu e ziarist, nu cosmetician, iar Universitatea Craiova are nevoie de propria istorie“. Cartea este apreciata de Traian Ungureanu ca fiind „ultimul meci cistigat al Universitatii Craiova“.

O fraza magistrala din prefata spune aproape tot despre „enigma“ Crisan: „Crisan a fost, in inima Universitatii Craiova, un roman fascinant, iar noi am inceput sa-l citim cind era prea tirziu“.

Daca autorul cartii „pacatuieste“ cu ceva in volumul scris este marturisirea acestuia despre tendinta sa de autocenzurare, ceea ce a atras dupa sine diverse speculatii, controverse, polemici: „Recitind interviurile cu Zoli Crisan si Ilie Balaci, am fost pe punctul de a cenzura unele declaratii ale celor doi, din motive lesne de inteles… In cele din urma, n-am facut-o, deoarece am fost convins de citiva apropiati (colegi si prieteni) sa public ceea ce ei au declarat. Poate ca am gresit, poate ca nu…“ Prin aceasta afirmatie, modestia a luat chipul slabiciunii. Personal, consider ca a fost singura eroare. O eroare premeditata, care a alimentat putinii nemultumiti gasiti de „Patimile lui Crisan“ in colturile „ringului“.

Interviul realizat cu legenda fotbalului romanesc, Ilie Balaci, este de-a dreptul cutremurator. Printul blond al desertului, cel mai apropiat prieten al lui Zoli, este necrutator, facind dezvaluiri din viata de infern a prietenului sau. Curajul lui Balaci face dovada unei razvratiri justificate. Curajul sau poate fi asemuit cu cel al gigantilor din mitologia greaca. Stie mai bine decit oricine, in afara lui Zoli, despre fotbalistul de performanta a carui inima a devenit prada pentru zine si bestii.

Revenind la intuitia lui Traian Ungureanu, prin extrapolare, se poate afirma ca, daca in America ar fi aparut acest volum de interviuri, iar Zoli ar fi fost cetatean american, cartea s-ar fi transformat urgent intr-un roman al carui tiraj s-ar fi epuizat din librarii in citeva ore de la lansare. Apoi, s-ar fi scris un scenariu zguduitor pentru realizarea unui film artistic, incasindu-se nu numai sume fabuloase, dar cucerind inclusiv premii Oscar si intrind in adapostul elegant si definitiv al istoriei. Spiritul pragmatic al americanilor s-ar fi potrivit ca o manusa pe un asemenea roman psihologic in care, cu siguranta, regizorul ar fi pus si o picatura din fabulosul mitico-magic pentru culoare, imprevizibil si dinamitarism in estetica.

In interviul acordat, Ilie Balaci este framintat, pe buna dreptate, de atitudinea misterioasa a prietenului sau fata de viata: „Am senzatia ca Zoli Crisan nu si-a dorit sa traiasca! Intotdeauna am avut banuiala ca el ar vrea sa incheie conturile cu viata. Pentru ca altfel nu-mi explic de ce un tip inteligent ca Zoli a refuzat ani de-a rindul sa se trateze“. Inteligenta acestuia nu este cu nimic mai prejos decit a oricarui mare antrenor din lumea fotbalului. Asadar, Ilie banuieste, insa nu este convins in totalitate. Daca Zoli ar fi dorit „sa incheie conturile cu viata“ avea solutia, dar nu si libertatea. Solutia: SINUCIDEREA. De la nastere pina la moarte, o logica banala spune: „Doar libertatea sinucigasilor e absoluta!“ N-a facut-o, pentru ca intr-adevar i-a fost teama de Dumnezeu! Poate, din acest motiv, titlul volumului spune mult. „Patimile lui Crisan“ ne reaminteste de „Patimile lui Iisus“, de intoarcerea spre starea de „creat“, spre „viu“, spre „starea de nemurire“ care, cu siguranta, persecuta mintea si inima oricarui jurnalist inconfundabil.