Cele cinci baraci schimonosite sint asezate la marginea Craiovei, la marginea drumului, la marginea timpului in care traim. Placile din carton numite pompos „pereti“ sint ciuruite de vreme, suportii metalici care le tin laolalta sint „cariati“ de rugina, prin ferestrele zgiriate si afumate, lipite cu leucoplast, lumina razbate cu greu. Par parasite, dar baracile din prelungirea Brestii adapostesc suflete. Oameni ramasi pe drumuri, copii fara prezent si fara viitor.
de Ana IANCU
Baracile fac parte din peisajul cartierului de cind lumea si pamintul. Au fost construite cu mult timp in urma, pentru muncitorii care lucrau la sonde. In ele s-au aciuat apoi oamenii nimanui, suflete fara adapost, pentru care cei patru pereti de carton au devenit singura certitudine pe care puteau sa-si construiasca existenta.
„Inainte de a veni aici am stat o jumatate de an in gara. Ziua ma plimbam cu copilul in brate prin parcuri, ma odihneam pe banci, si noaptea ma intorceam in gara sa stau la «mama si copilul». Apoi am stat in gazda. Luam ajutorul social si plateam doua milioane la chirie. Nu-mi mai ramineau bani nici de piine“, povesteste Mioara Botez.
Femeia de 36 de ani are patru copii. Ca sa-i creasca, face menajul la diferite familii din Craiova. Le-a cistigat cu greu increderea: „Sint oameni mari: avocati, judecatori. Mi-am facut greu clientela, cu recomandari. Altfel nu are nimeni curajul sa te bage in casa. Mai ales daca le spui ca stai la baraci“.
Locatarii baracilor pot ramine in orice zi pe drumuri
In fiecare zi, Mioara pleaca din apartamentele elegante in care face curatenie si se intoarce in camera ei sumbra. „Am depus dosar la primarie pentru locuinta de patru ani. Este singura sansa sa ne mutam de aici, din baraca. Anul trecut eram la pozitia 141. Anul acesta nu mai stiu. Am patru copii. Unde sa plec? Sa-i duc iar in strada?“.
Fata cea mare a Mioarei are 16 ani si merge la liceu. Putini colegi stiu adevarul despre unde locuieste. Cea mica are numai patru ani. Inca nu realizeaza ca alti copii de virsta ei au jucarii adevarate.
Vecinul Mioarei este un caz fericit. Nu mai are decit citeva saptamini de stat la baraci. Si-a rupt de la gura, a pus ban pe ban si si-a cumparat o bucata de pamint pe strada Fulgerului – tot in cartier. In curind se va muta impreuna cu familia in cele doua camere incropite acolo.
Barbatul se felicita pentru investitia facuta. Baracile pot oricind sa fie sterse de pe fata pamintului.
„Le-a cumparat cineva de multi ani, cu tot cu pamintul din jur. Stam aici din mila proprietarului, pentru ca nu avem contract de inchiriere. Cind omul se va hotari insa ce vrea sa construiasca aici trebuie sa ne luam catrafusele si sa plecam“.
Mioara Botez nu are inca alternativa. „O sa-mi iau copiii si o sa ne mutam in fata primariei pina ne dau o locuinta… Nu stiu… Nu stiu ce o sa se aleaga de noi daca ne dau afara din baraci“.
