Bulgarii vor internet din Craiova
Oamenii de afaceri bulgari, veniti in Craiova cu ocazia expozitiei romano-bulgare de la Teatrul National, au plecat asa cum au venit: cu intentia de a face afaceri cu partenerii din zona Olteniei. Dupa ce luni si marti au participat la Camera de Comert si Industrie Oltenia la doua seminarii despre regimul vamal si facilitatile fiscale dintre cele doua tari, afaceristii bulgari au plecat cu intentia de a incheia un contract de furnizare a internetului cu o firma de profil cu filiala in Craiova. Reprezentantii celor aproximativ 15 firme de la sud de Dunare s-au interesat care este originea marfii expuse la tirgul CONTEX si ce pondere are contributia bulgareasca la produsele finisate in tara vecina, in conditiile in care materia prima este prelucrata initial in Romania. Oficialii Camerei de Comert au declarat ca oamenii de afaceri din cele doua tari sint multumiti de nivelul schimburilor comerciale transfrontaliere si ca fiecare dintre cele doua tari este interesata sa vinda cit mai mult in tara vecina.
Firmele profitabile din Dolj – tot mai putine
„Din cele aproximativ 25.000 de firme inregistrate la Registrul Comertului Dolj, doar 14.000 si-au depus bilantul contabil pe anul trecut“, au declarat pentru GdS surse de la Camera de Comert si Industrie Oltenia. Conform acestora, numarul societatilor viabile ar putea fi si mai mic dupa ce se vor scadea si firmele cu cifra de afaceri zero sau cele cu profit declarat sub zece milioane de lei. „Din pacate, Doljul este unul dintre judetele cu activitate economica redusa comparativ cu celelalte zone din tara“, au mai spus sursele citate.
Boney M si Samantha Fox vor cinta de „Zilele Craiovei“ pentru PSD
Antonie Solomon, primarul Craiovei, a declarat ieri ca va invita la „Zilele Craiovei“, care vor avea loc in perioada 25-27 octombrie, trupa Boney M si Samantha Fox, in ciuda preturilor destul de piperate pe care le cer. Onorariul trupei Boney M s-ar ridica, dupa spusele primarului, la 15.000 de euro, dintre care 3.000 sint numai biletele de avion. In ceea ce o priveste pe Samantha Fox, primarul astepta ieri un fax cu suma pe care o cere. „Sper sa stringem cit mai multi bani. Am convocat deja sponsorii“, a spus acesta. Manifestarile dedicate zilelor municipiului se vor desfasura in locatia de acum obisnuita, si anume pe Velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“ construit in perioada administratiei Bulucea. Spectacolele de folclor vor avea ca loc de desfasurare cartierul Craiovita Noua, iar centrul orasului va gazdui o parada.
In Mehedinti, anul scolar debuteaza cu mitingul cadrelor didactice
Colegiul liderilor Sindicatelor Libere din Invatamint s-a intrunit ieri intr-o sedinta pentru a lua o hotarire definitiva in privinta semnarii sau nu a acordului cu guvernul. Intrucit la ultima intrunire Ministerul Educatiei nu a venit in plus fata de ultima oferta decit cu promisiunea de trecere a contabililor in rindul personalului didactic auxiliar, s-a decis continuarea miscarilor revendicative. „Cadrele didactice nu vor merge la scoala, ci la miting, iar de copii se ocupa directorii unitatilor de invatamint. Intre 9.30 si 10.00 se realizeaza gruparea cadrelor didactice la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin, apoi ne deplasam in mars pina la Palatul Cultural <<Teodor Costescu>>, pentru ca acolo ne-a fost data aprobarea pentru desfasurarea mitingului. Cadrele didactice se vor prezenta miine la scoala. Ne vom urma calendarul cu un miting national pe 5 octombrie cind este Ziua Internationala a Educatorului si cu greva generala din 11 octombrie, desfasurata pe termen nelimitat“, a spus Mihai Dima, liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI) Mehedinti.