• Daca nu va fi operata in timp util, tinara Alina Popescu, de 23 de ani, din Tirgu Jiu, risca sa isi petreaca restul vietii intr-un carucior cu rotile • De cind a implinit doi ani, viata Alinei s-a transformat intr-un calvar: diagnosticata initial cu leucemie, medicii au descoperit abia peste citiva ani ca fata sufera de aplazie medulara • Ulterior, boala s-a complicat, iar Alina are si necroza de cap femural, contractind in urma unor transfuzii de singe si virusul hepatitei C • De peste un an, familia Alinei Popescu se chinuieste sa faca rost de 100.000 de euro, atit cit costa un transplant medular, operatie care poate fi realizata numai in strainatate • Pentru donatii s-au deschis trei conturi la RAIFFEISEN BANK – in Euro: RO63RZBR 0000060005579475, in USD: RO68RZBR 0000060005579482 si in Lei: RO45RZBR 0000060005563503 sau la numerele de telefon 0253/214.270 si 0721.159912
Alina Popescu este in aparenta o tinara ca oricare alta, insa boala de care sufera te face sa iti dai seama imediat ca fiecare clipa pe care o traieste inseamna un efort fizic si psihic imens. La 23 de ani, Alina incearca sa nu fie mai prejos decit fostii sai colegi de clasa sau de generatie. Cu toate ca, din cauza complicatiilor bolii, nu mai poate sa paraseasca apartamentul in care locuieste cu parintii, Alina incearca sa nu se rupa total de realitate si isi primeste in vizita prietenii, trimite scrisori si citeste. De multe ori insa, pentru Alina, viata nu inseamna mai mult decit cei patru pereti ai camerei sale, mama sa, Titina, care a renuntat de 20 de ani la serviciu pentru a-i fi alaturi, si cele doua cirje care o ajuta sa se deplaseze. In fiecare zi, tinara traieste cu gindul ca la un moment dat va inlocui cirjele cu scaunul cu rotile, iar acea clipa nu este deloc departe. „Un scaun cu rotile, dincolo de care nu va mai fi nici o speranta“, a spus Alina, incercind sa isi stapineasca lacrimile. „Daca voi ajunge in scaunul cu rotile, nu stiu ce voi putea sa mai cer de la viata. Atunci voi sti ca nu va mai fi nimic de facut…“, a afirmat Alina.
Povestea trista a Alinei
Titina Popescu, mama Alinei, povesteste ca la virsta de doi ani, la un contol medical de rutina, fiica sa a fost diagnosticata cu leucemie. De atunci au urmat ani de de tratamente care au afectat trupul fragil al fetitei, actionind asupra sistemului osos. „Cred ca din cauza mai multor erori medicale si a unor diagnostice puse gresit s-a agravarat boala. Au spus ca are leucemie si nu a fost asa. A luat cortizon de la doi ani si jumatate si apoi a fost pus diagnosticul de aplazie medulara. Eu am renuntat la serviciu de 20 de ani si de atunci am grija de ea. Sotul este profesor de matematica, iar Cosmin, fiul cel mare, este inginer. Banii pe care ii aduc acasa ii cheltuim pe tratamentul Alinei. Cam o data pe luna mergem la tratamente. Are nevoie de transfuzii. Din cauza ca are o grupa foarte rara, B3 RH negativ, nu prea se gaseste singe. Am mai gasit intelegere la Centrul de Transfuzii din Tirgu Jiu, dar avem nevoie de donatori. De medicamente ce sa mai zic, unul singur, de care are neaparata nevoie, costa sase milioane de lei. Incercam de ani buni sa stringem bani pentru transplant medular si nu ne-am pierdut speranta“, a povestit mama Alinei, Titina Popescu.
„Un medic din Bucuresti mi-a spus sa ramin asa, in cirje“
Dorinta cea mai mare a Alinei este ca intr-o zi sa fie operata si sa poata merge din nou. Din cauza aplaziei medulare si a tratamentelor, fata sufera acum si de necroza de cap femural, fiind necesara, de asemenea, o interventie chirurgicala de urgenta. Alina are un picior mai scurt cu zece centimetri, de aceea foloseste de citeva luni cirjele pentru a se deplasa. Intrucit riscul aparitiei unor fracturi este extrem de ridicat, medicii i-au recomandat bolnavei sa stea mai mult la pat si sa se deplaseze numai cind este nevoie, atunci cind trebuie sa se duca la spital pentru tratamente: la Timisoara si la Bucuresti. „Cind ai o asemenea boala, inveti totul pe dinafara: tratamente, injectii, punctii… Eu sint asistenta de meserie si as vrea ca intr-o zi sa pot profesa, sa ii ajut pe cei de linga mine. Prin cite am trecut si eu… nici nu stiu cum am rezistat. In fiecare luna trebuie sa fac transfuzie de singe. Un medic din Bucuresti mi-a spus sa ramin asa, in cirje, ca nu mai am nevoie de tratament. Inainte duceam si eu o viata normala. Deocamdata, n-am ajuns in caruciorul cu rotile. Am piciorul scurtat cu zece centimetri – soldul a fost impins in sus. Prima data m-a durut, acum m-am obisnuit. Am cerut ajutorul peste tot pentru transplantul de maduva. Fratele meu si tata au facut si testele de compatibilitate, pentru a dona. Vreau sa fie bine…“, a spus Alina.
