Impartirea posturilor de conducere ale serviciilor descentralizate de la nivelul judetelor baga din nou zizania intre partidele de pe scena politica româneasca. Pe de o parte, o tensiune pare sa existe si intre partidele care formeaza Alianta D.A. PNL si PD nu au stabilit sau nu au dat publicitatii vreun algoritm (formula cu care ne-au obisnuit in ultimul timp) prin care vor face acest lucru. Diversi lideri politici, Radu Berceanu spre exemplu, considera „firesc“ ca in locul directorilor de institutii care au simpatizat PSD sau sint membri ai acestui partid sa fie inlocuiti din functii, cu toate ca au statut de functionari publici. Or, se stie ca, prin lege, functionarii publici pot fi schimbati din functii numai pentru rezultate slabe in activitate sau abateri grave. Pe de alta parte, in vederea semnarii unui protocol, la mijlocul acestei saptamini, intre partidele care participa la guvernare (PNL, PD, PUR, UDMR), aliatii ar fi transmis deja catre PUR ca nu vor primi nici un asemenea post de conducere daca nu rup coalitiile la nivel local incheiate cu pricipalul partid de opozitie, PSD. In baza acestor intelegeri, PUR a obtinut functii-cheie in consiliile judetene si locale.
Presedintele PUR Dolj si-a pierdut balanta
Situatia este la fel de cetoasa si in Dolj, unde diverse zvonuri circula cu insistenta. Unii directori ai serviciilor descentralizate au si sarit sa-si ofere „serviciile“ noii puteri politice, despre altii se zvoneste ca ar vrea sa migreze la partidele aflate la guvernare etc., tocmai in ideea de a-si pastra functiile caldute. Reprezentantii locali ai PNL si PD oficial sustin ca „nici nu s-a pus problema pina acum a impartirii functiilor de directori intre cele doua partide“ sau ca „nu a fost nici o discutie in acest sens“. PUR Dolj, prin presedintele Constantin Dascalu, spune ca nu va fi o paguba daca partidul sau va fi exclus la impartire si ca organizatia judeteana isi va pastra angajamentul fata de PSD cu orice risc. De altfel, in baza intelegerii cu PSD Dolj, Dascalu a si obtinut functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Dolj. Ba, iesindu-si din fire (cum i se intimpla tot mai des in ultimul timp), acesta l-a caracterizat pe Victor Ponta un „pitic care declara numai timpenii“, dupa ce presedintele TSD a afirmat ca alianta electorala a PSD cu PUR a fost „o greseala“.
Clientela PSD se simte persecutata
Trebuie spus ca prefectura doljeana a declansat o serie de „controale“ la unele institutii descentralizate din subordine, acuzind ca ar fi favorizat in legislatura trecuta clientela politica a PSD. Un exemplu ar fi recentele acuzatii ale prefectului PD de Dolj, Nicolae Giugea, care a afirmat ca mare parte a subventiilor din agricultura au luat drumul buzunarelor pesediste. Giugea a si trimis la Directia agricola in control politia si Finantele si ar fi bine ca acuzatiile recente sa se dovedeasca intemeiate. Altfel, daca singurul rezultat ar fi inlocuirea directorului DADR, Dan Nedu (cunoscut ca simpatizant PSD), cu un director simpatizant al Aliantei, totul s-ar intoarce impotriva prefectului. A fost numai un exemplu.
In alta ordine de idei, pesedistii au organizat si ei in acest week-end o conferinta de presa (prima dupa pierderea alegerilor), acuzind ca sint persecutati de Alianta PNL-PD. Printre altele, presedintelui interimar al PSD Dolj, Ion Calin, i-a scapat porumbelul din gura spunind ca „la o luna si ceva (cei de la Alianta – n.r.) nu si-au rezolvat problemele de promovare in functii a clientelei politice“.
Cu alte cuvinte, PSD a fost mai prompt in urma cu patru ani, dupa cistigarea alegerilor, in promovarea clientelei politice. Este evident ca majoritatea directorilor de „descentralizate“ sint pesedisti. Sa fi fost doar ei „cei mai buni dintre cei buni“?