• Alaturi de Finante s-au inscris si Primaria Calafat si Distrigaz Sud • Cei doi patroni contesta datoriile si spun ca o parte din bunurile firmei nu le mai apartin
SC Extensiv COM SRL a ramas ultima reduta necucerita a fratilor Mihailescu. In timp ce soarta celorlalte societati detinute de cei doi patroni a fost pecetluita prin vinzarea anumitor bunuri sau prin stabilirea administratorilor judiciari care se vor ocupa de identificarea bunurilor firmelor, Extensiv COM lupta pentru a scapa basma curata din confruntarea cu creditorii care ii cer zeci de miliarde de lei. In prezent, firma fratilor Mihailescu se judeca cu institutiile statului care isi cer drepturile neplatite de Extensiv de citiva ani si trebuie sa faca fata si acuzatiilor formulate de organele de ancheta, care spun ca societatea a fost implicata in tranzactiile care au dus la rambursarea ilegala de TVA de la DGFP Dolj.
Extensiv a ajuns la tribunal
Principalii creditori ai fabricii fratilor Mihailescu, Primaria Calafat si Directia Generala a Finantelor Publice Dolj, au facut demersurile necesare si au cerut Tribunalului Dolj declansarea procedurilor de reorganizare si faliment prevazute de Legea nr. 64/1995. Conform documentelor prezente in dosarul de faliment, cele doua institutii au de recuperat de la firma fratilor Mihailescu peste cincizeci de miliarde de lei, suma contestata de reprezentantii Extensiv. Primaria Calafat a cerut deschiderea procedurii de faliment pentru o datorie de 272 de milioane de lei, in timp ce Administratia Financiara Publica din cadrul DGFP Dolj pretinde ca are de recuperat cincizeci de miliarde de lei provenite din datoriile acumulate de Extensiv la bugetul consolidat al statului, la care se adauga penalizarile de intirziere. Pe linga cei doi creditori, la gitul Extensiv au sarit si SC Lactido SA, care revendica aproximativ sase sute de milioane de lei, SC Exalcom, care cere peste sapte miliarde de lei, culmea, firma detinuta tot de fratii Mihailescu, intrata deja in hora falimentului, si SC Distrigaz Sud, care are creante de recuperat de 217 milioane de lei. Dupa ce fiecare dintre „pagubiti“ a facut demersurile necesare declansarii procedurii de faliment, Tribunalul Dolj l-a numit pe 16 februarie 2004 pe judecatorul sindic care urma sa se ocupe de administrarea dosarului si cel care va numi administratorul judiciar si totodata lichidatorul care se va ocupa de vinzarea bunurilor detinute de firma. Rolul judecatorului sindic este unul extrem de important, deoarece el decide ritmul de desfasurare a procesului, care se poate prelungi la nesfirsit in cazul in care interesele anumitor persoane dicteaza acest curs al evenimentelor. Trei zile mai tirziu, aceeasi instanta a dispus ca si cererea prin care Primaria Calafat cerea falimentul Extensiv sa fie afisata la usa instantei.
Mihailestii – curati ca lacrima
Luind act de cererea administratiei din Calafat, reprezentantii Extensiv au depus in instanta o contestatie in care spuneau ca cele peste 270 de milioane de lei restante la plata taxelor locale nu le apartin, intrucit activele firmei fusesera preluate de o alta societate, SC Exterra Impex SRL, la rindul ei implicata in tranzactiile cu rambursari ilegale de TVA. Reprezentantii Extensiv scriau in contestatie ca dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile situate in Calafat au trecut in proprietatea SC Exterra Impex care a preluat totodata si obligatia de plata a taxelor si impozitelor o data cu tranzactia din 18 noiembrie 2003. Conform contractului de dare in plata si schimb, Extensiv in calitate de debitor si creditor totodata „intelege sa dea in plata pentru stingerea obligatiei parte din constructia industriala, cunoscuta si sub denumirea trup 2“. Conform contractului, Extensiv trebuia sa plateasca Exterra saisprezece miliarde de lei pentru un teren de 33.000 de metri patrati. Interesant este faptul ca, desi adminsitratorul asociat al Exterra era Tinel Dumitrascu, acesta era si consilierul juridic al Extensiv, ceea ce inseamna ca fratii Mihailescu si-au vindut practic intre ei terenul cu pricina pe care nici nu l-au mai platit ulterior. Dupa ce Finantele doljene au cerut instantei ca de administrarea firmei sa se ocupe BNP Consult, pe18 martie AFP s-a inscris la masa credala cu o suma enorma: 50,9 miliarde de lei, bani pe care Extensiv trebuia sa-i vireze catre bugetul statului. Cind au vazut cit banet le cere AFP Dolj, fratii Mihailescu au contraatacat pe 28 martie, cind au depus la instanta o contestatie a sumei datorate. „Extensiv contesta vehement creanta AFP, deoarece peste 36 de miliarde de lei sint majorari calculate pe perioada in care societatea a avut in derulare si s-a achitat de o esalonare“, se arata in documentul trimis Tribunalului Dolj. Cu alte cuvinte, Mihailestii spuneau ca zecile de miliarde de lei nu s-au adunat din vina lor, ci din cauza Finantelor, care nu au tinut cont de planul de esalonare. La rindul lor, Finantele doljene prin vocea directorului executiv de atunci, Lucian Zaharia, au recunoscut intelegerea dintre Extensiv si Ministerul de Finante, dar au precizat ca scrisoarea de garantie adusa de societate venea din partea unei banci care nu-si prelungise autorizatia de functionare, deci nu putea fi luata in calcul. Cit de reala este datoria Extensiv ramine sa stabileasca judecatorul sindic.
Pina la Dumnezeu, te maninca sfintii
Pe capul SC Extensiv a tabarit si SC Exalcom, alta firma a fratilor Mihailescu, aflata insa in administrare judiciara tot din cauza datoriilor si a creditorilor care i-au cerut falimentul. Administratorul judiciar al Exalcom a cerut instantei sa accepte datoria de 7,6 miliarde de lei pe care o avea de recuperat de la Extensiv. Ca si in cazul celorlalti creditori, Extensiv a contestat si aceasta datorie, aducind ca dovada o expertiza contabila care confirma cele contestate. Judecatorul sindic a dispus insa ca expertiza contabila sa fie refacuta si a numit un nou expert care a ajuns la aceeasi concluzie. Pentru ca tacimul sa fie complet, SC Lactido SA a cerut si ea firmei sase sute de milioane de lei ca urmare a unui contract neonorat de Extensiv. Procesul dintre fratii Mihailescu si creditorii care isi vor banii inapoi poate dura insa la nesfirsit. Totul depinde de judecatorul sindic care trebuie sa desemneze administratorul judiciar si, in cele din urma, lichidatorul care va vinde efectiv bunurile pe care le va mai gasi prin curtea fabricii din Calafat. Cele mai afectate de mersul lucrurilor sint Finantele publice, care cu greu isi vor recupera cele peste cincizeci de miliarde de lei, la acestea adaugindu-se si restantele de la celelalte firme ale fratilor Mihailescu aflate in dificultate financiara. DGFP Dolj nu poate decit sa spere ca nu se va repeta istoria de la Zaharul Calafat, de unde nu s-au ales cu nici un leu, deoarece intiietate avea Banca Comerciala Româna, desi aveau de recuperat zeci de miliarde de lei. Cert este un lucru: in cel mai fericit caz, sumele care vor intra la bugetul statului nu vor acoperi decit o parte infima din totalul datoriilor, Finantele putindu-se declara deja pagubite in relatia cu firmele Mihailestilor.