0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024

Balamuc la PSD Gorj

Ion Calinoiu, seful CJ Gorj, va fi exclus din PSD, daca va fi condamnat penal, dupa cum a declarat purtatorul de cuvint al PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu


Membrii PSD Gorj nu se mai inteleg intre ei, in ceea ce priveste dezvaluirea numelor celor care vor sa paraseasca partidul si a numelor celor care fac presiuni pentru ca membrii PSD care ocupa functii publice sa isi dea demisia. Dupa o jumatate de ora de calm aparent, conferinta de presa de ieri a fost bombardata cu acuzele vicepresedintelui Organizatiei Judetene a PSD, Andrei Maioreanu, care le-a reprosat colegilor sai din capul mesei ca ascund adevarul. In timp ce purtatorul de cuvint al PSD, Gheorghe Milosteanu, a declarat ca se fac presiuni mari pentru indepartarea din posturi a membrilor PSD, fara a da insa nume, Andrei Maioreanu a inceput sa se rasteasca la colegii sai de partid.


Primarul Florin Circiumaru, presedintele PSD Gorj, a lipsit de la conferinta de presa, moment speculat de „razvratitii“ din PSD, care s-au hotarit sa isi sustina liberi pasurile si nemultumirile. Cu toate ca presa a scris ca ii vizeaza postul lui Circiumaru, presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, s-a solidarizat intr-o conferinta de presa cu liderul PSD Gorj si a spus ca nu vrea sefia partidului. Despre Calinoiu, Gheorghe Milosteanu, purtatorul de cuvint al PSD, a afirmat ca ar putea fi exclus din partid, in cazul in care va fi condamnat penal.


Dihonie…


Andrei Maioreanu, care a stat tot timpul pe un scaun linga perete, s-a ridicat si a inceput sa gesticuleze furios catre purtatorul de cuvint Milosteanu: „Dar nici macar nu ne intrebati si pe noi ce vreti sa spuneti aici. Noi stam si ne uitam cum vorbiti. Spuneti de schimbarea conducerilor de la Complexurile de la Turceni si Rovinari, dar nu stiti exact ce se intimpla in sectorul acesta. De ce nu spunem adevarul??!! Pai, ce, ne batem joc unii de altii? Sa se dea si nume si sa se spuna ce jocuri si presiuni exista“, a declarat Maioreanu, director la UVA Rovinari. Reprezentantul PSD nu si-a ascuns astfel teama ca si-ar putea pierde postul. In replica, secretarul general al PSD Gorj, Alecu Dragoi, fostul lautar al lui Nicolae Mischie, l-a atacat pe Maioreanu, in fata unui coleg de partid: „Ce faci, ma, nu te joci cu energia tarii!“, a spus Dragoi, care nu de multe ori s-a temut ca Andrei Maioreanu ii va sufla postul de secretar general. La rindul sau, Gheorghe Milosteanu, sensibil jenat ca a scapat lucrurile de sub control, a precizat: „Nu sint razvratiti cei care vorbesc. Daca exista puncte de vedere divergente si o diversitate de opinii, inseamna ca este democratie la partid“.


In ultima perioada, foarte multi sefi de institutii publice si-au negat apartenenta la PSD. Intre acestia se afla actualul sef al Directiei de Sanatate Publica Gorj, Aristica Morosanu, Petre Ecobici, seful Directiei pentru Agricultura, dar si Gheorghe Fometescu, seful Agentiei de Mediu, care a facut public faptul ca intrarea sa in PSD a fost un accident si ca vrea sa se dedice numai mediului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS