Satenii din Gornacel, judetul Gorj, au spus ca Uniunea Europeana va ajunge mai greu in satul lor, iar saracia ii va parasi si mai greu. Pentru doi batrini care locuiesc intr-o casuta situata pe jumatate in pamint, amaraciunea nu va disparea insa niciodata. Viata acestora nu se deosebeste cu nimic de viata intr-un trib.
Pentru o familie din Gornacel timpul s-a oprit. La fel ca in urma cu sute de ani, cind cele mai sarace familii isi cladeau bordeie in pamint, si la Gornacel pamintul ajunge la nivelul geamurilor. Ferestrele nu se pot deschide, deoarece au fost facute doar pentru ca lumina sa razbata in interior. Casuta facuta din chirpici, citeva birne si boltari se afla jumatate in pamint. Cealalta jumatate sta sa alunece din cauza inclinatiei foarte mari a terenului. Pamintul pe care Ion Maruntelu, de 70 de ani, a ridicat casuta a fost primit prin bunavointa unei femei din localitate, in urma cu peste 20 de ani. Incaperea in care Ion Maruntelu locuieste alaturi de Anica Feraru, de 62 de ani, are noua metri patrati. Doua paturi din scinduri si o soba din caramida lipita cu pamint sint toata averea agonisita de cei doi batrini. Anul acesta, pe linga cele patru gaini care dorm in podul casei, batrinul Ion Maruntelu a reusit sa economiseasca bani si s-a ales cu doi purcelusi, luati de la niste vecini la care a muncit toata vara. Singurul venit al celor doi batrini este ajutorul social incasat de la primarie, adica 1.650.000 de lei. Din cauza saraciei, e prima data cind au reusit sa cumpere porci dupa ani buni.
Mirosul de pamint umed…
Cind ploua, casa se umple de apa, iar urmele inundatiilor se pot vedea cu usurinta pe peretii de pamint. Cartofi si piine – cam asta e mincarea batrinilor. De obicei, seara nu maninca, poate si pentru ca in casuta ascunsa pe jumatate in pamintul argilos nu a fost niciodata curent electric. Si nici nu va fi vreodata, intrucit Ion Maruntelu nu are cu ce sa il plateasca si, oricum, nu ar avea bani pentru racordarea locuintei la reteaua electrica. Batrinii au incercat sa ceara ajutorul vecinilor, dar nu au prea avut la cine sa apeleze. Localitatea este foarte saraca, iar pina in urma cu doi, trei ani oamenii nu au avut nici apa de baut. Primaria a finalizat insa lucrarile la reteaua de alimentare cu apa. „De peste 20 de ani stam aici. Casa este jumatate in pamint, jumatate deasupra! E numai crivina. Asa locuim amindoi. Se umple de apa cind ploua. Am facut-o si noi din pamint, ca am fost saraci. E in panta si e bine ca e in pamint, ca altfel ar fi alunecat in padure. Traim cum putem, iar curent nu am vazut niciodata aici. Frigul intra pe sub usa. Ion a plecat la primarie sa isi ia o adeverinta pentru spital, ca e bolnav. Eu abia merg, pentru ca mi-am sucit piciorul. De aceea ma tin de bastonul asta“, a povestit Anica Feraru.