4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte stiri

O noua conducere la Directia Agricola Mehedinti


Inginerul Stefan Raceanu a fost instalat director general al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Mehedinti in cadrul unei intruniri la care au fost prezenti atit prefectul judetului, Lazar Madaras, cit si subprefectul Constantin Saceanu. Prefectul Madaras i-a multumit fostului director Alexandru Boruga pentru activitatea desfasurata in fruntea Directiei si a spus ca doreste ca acesta sa acorde tot sprijinul noii conduceri, pentru a putea fi duse la bun sfirsit obiectivele propuse pentru imbunatatirea activitatii agricole in judetul Mehedinti. Alexandru Boruga a prezentat actiunile desfasurate in timpul mandatului sau, dintre care se remarca exploatatiile agricole infiintate, precum si subventiile substantiale de care a beneficiat judetul.


Aproape 150 de actiuni culturale in judetul Gorj


148 de manifestari culturale vor fi organizate anul acesta in judetul Gorj. Conducerea consiliului judetean a intocmit agenda activitatilor culturale care se vor desfasura in acest an. Printre cele mai importante sint „Zilele municipiului Tirgu Jiu“, care vor avea loc in perioada 20-23 mai, Festivalul national de folk si balade, care se va desfasura intre 5 si 7 august, si Festivalul International de Folclor, in perioada 28 august-4 septembrie.


Peste 1.000 de gorjeni primesc pensii majorate in aceasta luna


Peste 1.000 de pensionari gorjeni primesc in aceasta luna pensii majorate, in urma procesului de recalculare. Conform Casei Judetene de Pensii (CJP) Gorj, 672 de pensionari primesc o crestere intre 140.000 si 591.000 de lei, iar 249 de persoane beneficiaza de o majorare cuprinsa intre 591.000 si 1.182.000 de lei. Cea mai mare crestere, intre 4,4 milioane si 5,3 milioane de lei, va fi acordata unui singur pensionar. Conform legii, primii care vor primi pensiile recalculate sint cei care au iesit la pensie pina la sfirsitul anului 1980. CJP Gorj a recalculat pina in prezent 2.852 de dosare de pensii inregistrate pina in 1980, dar numai 1.043 inregistreaza cresteri de punctaj. Lucratorii institutiei au reusit sa recalculeze in total 6.753 de dosare din cele 67.656 cite urmeaza sa fie recalculate la nivelul judetului Gorj.


Cultura franceza a fost sarbatorita in Banie


Zilele Francofoniei s-au desfasurat la Craiova, in perioada 16 -19 martie. In organizarea asociatiei Dimanche, timp de patru zile iubitorii culturii franceze au avut parte de concursuri de compunere pentru elevi, de vinzare de carte, de preparate culinare, manifestarile incheindu-se cu o seara dedicata muzicii si dansului. Presedinta asociatiei Dimanche, Sabine Lecornu, s-a declarat foarte multumita de cum au receptionat tinerii craioveni aceasta sarbatoare a culturii franceze.


Avansari pe banda rulanta de Ziua Politiei


Cu ocazia Zilei Politiei Române, care se va sarbatori in judetul Olt la Casa de Cultura a Tineretului din Slatina, aproape 240 de politisti din judet vor fi avansati in grad. 49 de ofiteri si 186 de agenti de politie vor fi inaintati in functie la termen. Un ofiter si doi agenti vor fi de aceasta data avansati inainte de termen. Alt ofiter si un agent de politie vor primi diplome de onoare. Manifestarile vor continua cu diverse actiuni organizate de politistii din judet. Numarul cadrelor de politie care vor fi avansate in grad in acest an este mult mai mic fata de anul trecut.


Ordine in Piata Chiriac


Viceprimarul Sorin Iordache si-a pus subordonatii la treaba, marti fiind initiata actiunea de reamenajare a Pietei Chiriac. Inca de la primele ore ale diminetii au fost darimate constructiile improvizate, pentru a putea face loc platformei pentru sacrificarea animalelor. Pina pe 1 mai, municipalitatea intentioneaza sa finalizeze lucrarile, vinzatorii de miei putind sa isi rezerve un spatiu. De asemenea, comerciantii rusi vor fi mutati in Tirgul Romanesti, piata fiind reorganizata. „Incercam sa oferim un aspect cit mai placut pentru fiecare locatie. Investitiile nu vor avea o valoare foarte mare, fiind realizate cu resurse proprii“, a precizat Iordache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS