Promisiuni desarte, clauze secrete, muzica „mobilizatoare“ si tinuta obligatorie, toate invaluite intr-un mister total. Acestea sint mijloacele prin care organizatorii jocului piramidal Delphin International isi cistiga adeptii, de obicei cupluri casatorite, printre românii creduli. Povestile celor pacaliti sint de-a dreptul uimitoare, incepind cu modul de racolare, transportul dintr-o localitate in alta fara sa li se spuna destinatia, modul in care sint „convinsi“ sa cotizeze pentru „Pretul succesului“, pina la a fi santajati daca vor povesti sau declara ceva autoritatilor… Din fericire, insa, exista si români care nu s-au lasat inselati de aparentele create de reprezentantii acestui joc. Sperind ca vom putea ajuta anchetatorii sa-i descopere pe toti acesti escroci, unul dintre ei ne-a descris cu lux de amanunte propria poveste, precizind ca este din Buzau.
Totul a inceput in luna ianuarie a acestui an, cind o cunostinta a mea (in care aveam incredere), impreuna cu sotia lui, ne-a facut o vizita si ne-a intrebat daca vrem sa cistigam un ban in plus. Ne-au spus ca ei lucreaza la o firma si ca pe parcursul unei luni au facut suficienti bani cit sa achite creditele, aproximativ 2.000 – 3.000 de euro. Atit. Normal, mi s-a parut interesant, pentru ca oricine vrea sa cistige atitia bani intr-o luna. Cind am insistat sa ne spuna despre ce e vorba, ne-au zis doar ca e ceva legal si sa avem incredere in ei, ca vom afla detaliile cind vom merge la firma. Precizind ca acolo lucreaza si preoti, si politisti, ne-au spus ca tot ce trebuie sa facem este sa dam 600.000 de lei de familie pentru protocol. Ne-au luat numerele de telefon, urmind sa fim contactati de cei din firma si sa ne intilnim cu ei simbata urmatoare.
Cu toate insistentele mele, n-am putut afla decit ca firma vrea sa isi protejeze produsul si ca se semneaza un contract de confidentialitate. A doua zi, am fost sunat pe mobil de firma Center Business Consulting. O femeie mi-a spus ca eu si sotia mea indeplinim criteriile de selectie (care criterii, ca eu nu spusesem nici unde lucram sau ce alte preocupari aveam?!) si ca sintem invitati simbata la conferinta, dar in tinuta obligatorie. Cind am aflat numele firmei am cautat pe internet, dar n-am gasit nimic care sa-mi trezeasca suspiciuni. Zis si facut. Seara, am luat legatura cu prietenii nostri, care ne-au spus sa mergem simbata dimineata la ora 7.00 in fata firmei Mc Donald’s din localitate. Ca vom lasa masinile in parcare si vom merge cu niste microbuze.
Ne-am dus. Cind am ajuns, am vazut doua microbuze si vreo 20 de persoane, printre care si prietenii nostri, toti in tinute foarte elegante. In microbuz, una dintre acele persoane a intrebat care este destinatia, dar i s-a raspuns ca vom afla cind ajungem…
„Libertate si independenta“
Am iesit din Buzau pe Soseaua Buzau – Ploiesti, iar la marginea Ploiestiului am facut dreapta pe drumul spre Brasov. Am ajuns in Cimpina si am oprit in fata Casei de Cultura. Intram pe partea dreapta a cladirii, pe niste scari, si ajungem undeva unde cred ca era un fost restaurant, plin cu oameni bine imbracati. Unii dintre ei aveau in piept insigne, de diferite marimi (probabil in functie de pozitia in firma), care reprezentau niste pesti. Altii, printre care si prietenii nostri, aveau niste ecusoane pe care scria numele fiecaruia, asemanatoare cu abtibildurile nominale pe care ni le-au dat noua si celor veniti impreuna cu noi.
Am primit, de asemenea, si o cutiuta, in care se afla o moneda (inscriptionata pe o parte „Libertate si independenta“, iar pe cealalta „Public course for private development“) si un bon fiscal, un calendar pe care erau marcate zilele de simbata, duminica si miercuri (ulterior, am aflat ca acestea erau zilele de intilnire) si niste bilete de intrare cu numerele locurilor pe care trebuia sa stam. Pe bonul fiscal emis de Center Business Consulting era trecuta moneda, la pretul de 430.000 de lei (desi n-ar fi valorat mai mult de 20.000 de lei).
„I will survive“
Pe acordurile melodiei Gloriei Gaynor „I will survive“, dar care mi s-a parut ca are versurile schimbate, ni s-a spus sa intram si sa ne asezam fiecare la locul nostru. Scena era goala, dar cei cu ecusoane au inceput sa aplaude, sa bata din picioare si chiar sa se urce cu picioarele pe scaune, de parca nimerisem intr-o secta. M-am speriat putin, cu atit mai mult cu cit se auzeau expresii de genul „minunata firma Delphin International“, „minunatul coleg(a)“ si alte expresii care, sincer va spun, imi provoaca greata numai cind imi amintesc. Apoi am vazut un banner pe care era scris „Delphin International“ si o fatuca de vreo 20-25 de ani care a inceput sa ne vorbeasca.
Pe scurt, firma este o corporatie de succes datorita produsului pe care-l vinde, putem cistiga foarte multi bani daca devenim parteneri cu ei si, daca vrem sa mergem mai departe, trebuie sa semnam un contract de confidentialitate, in care scria ca ne obligam sa platim 10.000 de euro daca spunem ceea ce am vazut. M-am uitat in jur: nimanui dintre cei nou veniti nu i-a convenit asta… M-am linistit doar cind am vazut un subpunct care stipula ca putem vorbi cu autoritatile daca ne cer asta. L-am semnat, dar mai mult la insistentele prietenilor nostri, care au zis ca n-avem ce pierde, apoi am iesit in pauza.
Istericale si anul de zece luni
Revenim in sala. Aceleasi manifestari isterice, iar fatuca ne prezinta structura firmei – o piramida la baza careia erau asistentii aspiranti (adica noi) – si schema dupa care sint recompensati. Asa am inteles ca prietenii nostri primesc 500 de euro pentru ca ne-au adus pe noi, dar altii primeau 360 sau 180, in functie de pozitia pe care o aveau in firma, de numarul persoanelor pe care le aduceau. Apoi ni s-a facut alt calcul, din care rezulta ca minimul pe care-l puteam cistiga intr-un an se ridica la 45.000 de euro. Numai ca din acest calcul nu reieseau 12 luni, ci zece, si nu ni s-a spus nimic despre ce s-ar putea intimpla in ultimele doua luni. In sfirsit, ni s-a cerut ca in timpul pauzei sa notam cite persoane am putea „invita“, la rindul nostru, sa participe la joc si ce-am vrea sa ne cumparam cu banii cistigati, daca am merge pina la capat.
Intre stupoare si extaz
Dupa pauza, versurile aceleiasi melodii si aceleasi iesiri isterice. Apare pe scena un baiat care ne vorbeste despre produsul firmei. Intr-un tirziu, dupa alte doua pauze si aceleasi manifestari dezgustatoare, ni se spune ca produsul este… „succesul“ si ca daca vrem sa intram in firma trebuie sa dam niste bani. Incepe iar circul, la care sala participa activ, si sintem informati ca trebuie sa aducem un miliard de lei, apoi suma scade tot mai mult, pina se „fixeaza“ la 2.290 de euro. Stupoare printre cei noi, extaz printre veterani… Baiatul ne explica schema dupa care se iau banii: cei „numai 2.290 de euro“ se impart astfel incit primesc bani cei de pe fiecare treapta si tot ramin 800 de euro la firma.
Apoi ni se spune ca pentru banii dati vom primi o carte, in trei volume, pe parcursul celor zece luni, care se numea „Pretul succesului“, si ca ni se vor asigura excursii in strainatate la niste cursuri de formare (in care probabil urma sa invatam cum sa tragem teapa altor oameni!) si ca dupa alta pauza vor intra doar cei care semneaza un bon de comanda pentru carte, dar ca, pina miercurea viitoare, ne putem razgindi si, daca nu depunem banii in contul lor, comanda este anulata.
Alta pauza. Noi n-am vrut sa semnam, dar ne-au convins iar prietenii nostri. Semnam, luam bonul de comanda, sintem felicitati de cel care ni-l inmineaza si-l completam, asistati de prietenii nostri, comandind cartea „Pretul Succesului“ la pretul de 2.290 de euro (desi nu valora mai mult de 100.000 de lei). Intram pe aceeasi melodie, aceleasi manifestari isterice… dar nu mai eram atit de multi. Baiatul il invita pe scena pe seful din România al firmei Delphin International (despre care stiam ca mai are sucursale in Viena, dar si in alte tari, dar sediul principal este in Gibraltar).
„Seful“ ne povesteste cum a intrat el in firma in urma cu doi ani, ca este preot, ca nu este un joc piramidal, ca pentru a cistiga acesti bani trebuie sa muncesti si alte aberatii de genul acesta. Inainte de a pleca, „seful“ ne spune ca ne vom intoarce fiecare in orasul nostru si ca acolo vom fi contactati de cineva pentru un interviu.
Indoctrinarea continua si pe drumul de intoarcere
Tot drumul spre casa a incercat sa ma convinga ca poate este ceva bun, ca poate mai este si altceva in afara de porcaria la care asistasem, mai ales ca jocul nu avea cum sa mai mearga dupa cele zece luni, decit daca se mai faceau bani din alta parte. Am decis sa mergem si la interviu si sa intreb acolo ce mai voiam sa stiu. Am ajuns seara in Buzau si ne-am dus direct la restaurantul Millenium. Ne-am asezat la o masa (fara sa ni se fi facut vreo rezervare) si la noi a venit o tinara care ne-a intrebat daca mai avem nelamuriri. I-am cerut sa ne explice din nou sistemul pentru ca, dupa cum observasem, dupa zece luni acesta n-ar mai fi functionat. Fatuca ne-a spus ca nu stie nici ea prea bine, dar ca ne sfatuieste sa intram in afacere. Am intrebat-o, presupunind prin absurd ca toata masa monetara a unei tari ar intra in afacere, de unde ar mai fi bani pentru ultimii intrati in joc, dar tinara s-a eschivat.
Si tot fara raspuns mi-au ramas si intrebarile legate de ce anume se „invata“ la Viena (avind in vedere ca la prezentarea de la Cimpina ni se spusese ca privatizarea clasica nu este buna) si daca mai este ceva dupa, daca se mai face si altceva. Tot ce mi-a raspuns a fost ca nu trebuie decit sa depun cei 2.290 de euro in contul lor.
Interviul
Dar iata in ce consta interviul: o hirtie cu niste spatii goale pe care iti treceai numele, scriai pina la ce nivel vrei sa ajungi in firma, numele persoanelor pe care le-ai invita si… „citi bani investiti dumneavoastra in firma Delphin International“.
Prima tendinta a fost sa scriu 2.290 de euro, dar am fost oprit de fata care ne lua interviul. A zis ca intrebarea este prost formulata, ca in firma Delphin International nu investesti nimic, ca banii sint investiti in Center Business Consulting si in Public Course for Private Development si ca acolo trebuie sa trecem zero. Oricum, lucrul care m-a enervat cel mai tare a fost atunci cind prietenii nostri ne-au zis ca investim banii in „viitorul nostru“. Dupa completarea acesteia, semnai. Concluzia mea a fost ca asa-zisul interviu este o modalitate de a te pune la adapost de lege, o data ce semnezi ca n-ai dat nici un ban firmei Delphin International. In sfirsit, dupa ce am terminat „interviul“ am chemat un taxi si am plecat acasa, iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa caut pe internet informatii despre Delphin International. M-am ingrozit, acesta fiind un argument in plus pentru a ma decide definitiv sa nu intru in ceva necurat. Ciinii latra, caravana trece. Ceea ce ma surprinde insa este faptul ca aceasta firma inca functioneaza, in ciuda tuturor articolelor aparute in presa si a investigatiilor demarate de politisti. Plus ca, de curind, am aflat ca de acest caz se ocupa chiar procurorii Ministerului Public. M-am decis sa va trimit acest e-mail, in speranta ca toata aceasta poveste se va termina, o data pentru totdeauna, si nu vor mai fi pacaliti oameni. Uitasem. Se pare ca prietenii nostri nu au facut prea multi bani din „afacerea“ asta, cu toate ca nu recunosc acest lucru.
In urma cu doua zile, am aflat ca nu si-au achitat creditele, ba chiar au mai contractat unul. Cu toate astea, se duc in continuare la „firma“, probabil pentru ca le e rusine sa recunoasca ca au luat teapa sau spera, inca, in recuperarea banilor investiti…
