Directoarea Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest (ADRSV) Oltenia, Marilena Bogheanu, va trebui sa dea cu subsemnatul in fata anchetatorilor gorjeni. Prim-procurorul Gheorghe Emil Mota, seful Parchetului de pe linga Tribunalul Gorj, a declarat ca, pina in prezent, nu a fost audiat decit unul dintre cei doi angajati ai ADRSV Oltenia, care sint cercetati pentru abuz in serviciu. Catalin Doru Petrescu si Sorin Marinescu trebuia sa verifice daca firma detinuta de Nicolae Mischie in zona defavorizata Matasari avea dreptul sa detina certificatul de investitor intr-o astfel de regiune. De altfel, ADRSV Oltenia a retras recent certificatul de investitor firmei SMANIC, care nu a derulat nici un fel de activitate, dupa cum au constatat procurorii. Sorin Marinescu si Catalin Doru Petrescu nu mai lucreaza la Agentie.
„Politistii au mers la Craiova, insa nu a fost gasit decit unul dintre cei anchetati. Va fi chemat la Tirgu Jiu si celalalt, la audieri, precum si directoarea ADRSV Oltenia, Marilena Bogheanu, care trebuia sa verifice activitatea subalternilor. Firma SMANIC trebuia sa creeze zece locuri de munca si sa respecte mai multe conditii. Nu s-a intimplat asa ceva – avea doi angajati care lucrau in alta parte. I-a fost mentinut certificatul respectiv si, in urma anchetei noastre, i-a fost retras. Unul dintre fostii angajati a declarat ca a mers la Matasari si a facut verificari la firma, insa cind politistul i-a aratat fotografiile cu locul plin de gunoaie, unde avea sediul SMANIC, a tacut“, a precizat Gheorghe Emil Mota. Surse judiciare au afirmat ca Vama Tirgu Jiu a aplicat o amenda firmei SMANIC pentru cele doua masini aduse de Mischie din Italia, fara a mai achita taxe vamale. Cu toate acestea, contraventia, care se apropia de valoarea taxelor vamale, a fost stearsa la vremea respectiva de Directia Generala a Finantelor Publice Gorj.